Book review : Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman

Celebru pentru munca de o viață pe care a dedicat-o alăptării, ajutând mii de femei să alăpteze ( a fondat prima clinică din lume dedicată alăptării, în Canada,  şi a fost consultant UNICEF pentru inițiativa „Spital prieten al copilului”), dr. Newman a scris, împreună cu Teresa Pitman, popularul volum „Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”.

Mi-am luat acest ghid deoarece țin foarte tare să îl alăptez pe Filip cât pot de mult, fiind conștientă de beneficiile alăptării atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Alăptarea scade riscul mamei de a face cancer la sân, cancer ovarian, sindrom metabolic (caracterizat prin anomalii ale lipidelor, hipertensiune arterială şi intoleranţă la glucoză) şi diminuează riscul de a face accident vascular cerebral şi atac de cord. De asemenea, un aspect foarte important este faptul că alăptarea construiește altfel relaţia mamă – copil .

Totodată, copilul este mai puțin expus la un număr mare de boli, printre care gastroenterită, afecțiuni respiratorii, infecții ale urechii, anumite tipuri de cancer, diabet, supraponderabilitate, obezitate și multe altele. Mai mult decât atât, există dovezi că bebeluşii alăptaţi au, totodată, mai puţine şanse să dezvolte deficit de atenţie, să abuzeze de alcool la vârsta adultă, să aibă probleme de comportament ca adolescenţi. Cu cât sunt alăptaţi pe o perioadă mai lungă, cu atât scade riscul de a se confrunta cu toate aceste dificultăţi.

Ghidul de față este unul complex, are circa 300 de pagini, în format A4, ceea ce l-ar echivala de fapt la un dublu de pagini, într-un format standard de carte . Astfel, pot spune că, citindu-l, mi-a asigurat o bază de informații despre alăptat, am aflat o mulțime de lucruri interesante despre cum să alăptez corect, și cu siguranță este genul de carte la care mă voi întoarce, pentru a o consulta în probleme specifice, în momentul în care voi începe să alăptez. 

Această ediţie actualizată a „Ghidului pentru alăptare al doctorului Jack Newman”,  ne oferă informaţii pentru următoarele situaţii:

• Cum să poziţionezi bine copilul la sân;

• Ce poţi face când copilul refuză sânul;

• Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;

• Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;

• Alăptarea unui copil care are colici;

• Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale

și altele.

Cu toate astea, mi-e greu să recomand acest Ghid, din mai multe motive. Cu siguranță este util, chiar voi face un articol separat cu sfaturile pentru o alăptare corectă, și cu ideile principale din carte, dar cartea are și multe minusuri.

În primul rând, tonul moralizator, și atitudinea de ,, know- it – all ” ale autorului sunt ceva de groază. Din categoria ,, tot ce e prea mult strică ”, autorul nu vrea să accepte nici un fel de ,,scuză” a femeilor pentru a nu alăpta. De exemplu, apropo de faptul că femeile ar trebui să încerce să alăpteze imediat după naștere, dar unele se simt prea epuizate de travaliu și expulzie pentru a mai face asta : ,, Cât de obositor este, până la urmă, pentru o femeie să stea întinsă cu copilul în pat, deasupra corpului ei, în timp ce suge la sân ? ”

Autorul insistă asupra importanței contactului piele pe piele mamă-copil imediat după naștere, pentru declanșarea lactației, chiar în detrimentul îngrijirilor pe care doctorii le acordă copiilor (!) : ,, Dar spitalele au alte priorități : cântărirea copilului, aplicarea de picături sau unguente în ochi etc. Oare contează atât de mult dacă nou-născutul este cântărit o oră sau două mai târziu ? În plus, unguentele sau picăturile aplicate în ochi pot afecta vederea copilului, motiv pentru care va fi mai dificil să găsească mamelonul. ”

Blamarea mamelor continuă, pornind de la ideea că o naștere naturală, fără intervenții, contribuie enorm la inițierea lactației : ,, Intervențiile ca epidurala sau anestezia spinală ori cezariana sunt prea adesea înfățișate ca neprezentând nici un risc – îndepărtează durerea fără nici un inconvenient. Însă acestea pot afecta foarte mult alăptarea. Alegerea unei nașteri nemedicalizate nu înseamnă martiraj. Majoritatea femeilor care merg pe această cale au o experiență pozitivă și intensă. (…) Toate intervențiile medicale, chiar și cele necesare, reduc sentimentul de control al mamei și îi intensifică senzația că propriul corp ,, nu se poate descurca ” . Mesajul este subtil, dar clar. Dacă ai un corp care nu poate naște, te poți aștepta oare ca acest corp să-ți poată hrăni copilul ? ” ( Say whaaat ?? Plus de asta, să îmi arătați și mie femeia care are a avut o experiență ,,  pozitivă și intensă ” cu o naștere complet naturală, fără măcar epidurală ) .

În al doilea rând, nicăieri altundeva nu am văzut o fixație pentru anumite idei, și o demonizare a altor păreri decât a autorului, în afară poate de Alfie Kohn și a sa ,, Parenting necondiționat ”, probabil. Aici, autorul are două idei fixe : în primul rând, abordarea simplistă cum că, în principiu, cam orice problemă de alăptare are drept cauză fie atașarea incorectă a copilului, fie, răul suprem, biberonul. Oameni buni, atâta reclamă negativă la biberon nu am văzut în viața mea. În vreo două rânduri, autorul chiar declară răspicat că da, dacă i-ai dat copilului chiar și un singur biberon (indiferent că acesta conține lapte matern sau formula ) , e foarte posibil să fi afectat toată lactația, gata. S-a terminat. Nici restul dispozitivelor pentru extras lapte nu scapă, absolut nimic nu este bun în stimularea lactației, nici protecțiile de mameloane, nici pompele de sân ( ,,  Unele sunt pur si simplu inutile. ” ) .

Acestea sunt doar unele din afirmațiile care m-au făcut să ridic o sprânceană. Abordarea asta până în pânzele albe ,, au naturel ”, fără nici un fel de intervenții în nașterea naturală, fără nici un fel de dispozitive ajutătoare pentru supt, dă naștere la afirmații cum ar fi următoarea, care mi se pare nu doar o prostie, ci chiar periculoasă : ,, Aproape nici un medicament nu impune ca mama să întrerupă alăptarea. Cantitatea de medicament care ajunge în lapte este minusculă, iar riscurile hrănirii cu lapte praf sunt aproape  întotdeauna mai mari decât riscul ingerării acestei cantității infime de medicamente. ”

Pe de altă parte, în ciuda abordării de întoarcere către natural, singura referire la ceaiurile pentru sporirea lactației, este, într-o carte de 600 pagini, într-o singură propoziție, la finalul cărții. Atât despre o metodă atât de larg răspândită și practică de a spori lactația. Un alt aspect complet pus sub tăcere este cel despre influența alimentelor în apariția sau nu a colicilor.

Concluzia?

Înțelegeți acum de ce ezit să recomand acest Ghid.

Nu pentru că nu ar conține foarte multe informații utile despre alăptare, ci pentru că, pentru a ajunge la aceste informații, trebuie să navigați pe lângă tonul (sau toanele) autorului, și părerile sale de neclintit. Ori mie nu îmi plac deloc, dar deloc oamenii care le știu ei pe toate, oricât de experți ar fi în domeniu…