Ajutor, bebelușul mă mușcă! Ce e de făcut ?

A trecut 1 an de când am născut, și totodată de când alăptez. După ce am reușit să depășesc începutul atât de greu în alăptare, de pe la vreo 3-4 luni, am intrat în linie dreaptă cu alăptatul…Lucrurile au mers șnur!

Mi s-a reglat producția de lapte, nu mai aveam sâni ba prea plini, ba goi, la care să plângă Filip…Aveam să îi dau cât avea el nevoie. Adică mult. Foarte mult! Sugea băiatul meu de fiecare dată, de parcă era și prima, și ultima oară când vedea sânul. ,,Țiti ” a fost și încă este marea lui dragoste. Râde atunci când îl anunt ,, Țiți time! ” , se înfige în sân de parcă s-ar lua la trântă cu el, îl pișcă, îl ține în mânuțe, nu care cumva să fugă…Și, de aproape 2 luni, îl mușcă. Rău.

Aparent, mușcatul sânului este doar o fază la bebeluși. Sfaturile consultanților în alăptare sunt în primul rând două, în situația dată : 1. Să iei bebelușul de la sân imediat după ce mușcă, și să îi explici că te doare și că nu e ok, și 2. Să ai răbdare, pentru că sigur e o etapă care va trece de la sine.

Ușor de zis, greu de aplicat, atunci când copilul te mușcă de fiecare dată când îl pui la sân! Cu atât mai greu cu cât, în cazul meu, mă mușca atât de tare, încât îmi dădea sângele…Ajunsesem să mă gândesc cu groază la momentul când trebuia să îl pun din nou la sân, în primul rând de frică să nu mă muște din nou, și în al doilea rând de durere, că sugea pe răni încă nevindecate.

Am încercat varianta să îl iau de la sân și să îi spun pe un ton sever să nu mă muște…Degeaba. E prea mic, nu înțelege. Nu mai vorbesc că primele dăți chiar îmi râdea în față atunci când îi spuneam 🙂 …Apoi, se uita atent și curios la mine, fața lui părea să spună ,, Ce vrei, fato, să îmi zici, că nu pricep ? ” 😀 La un moment dat cred că a înțeles că făcea ceva greșit, dar nu și ce anume … Așa că am trecut la alte variante.

Am încercat să îl fac să ia fie cănița lui cu cioc, fie biberonul de lapte ( recomandat ar fi să nu i se dea biberon așa mare, mai ales dacă tot nu fusese învățat la biberon, dar eram disperată :)) ) . Nici vorbă. De pe la vreo 2 luni, de când am început să îl alăptez exclusiv, Filip a refuzat cu îndârjire suzetă, biberon, de fapt orice nu era sânul gol, și așa a rămas până în ziua de azi. Am încercat inclusiv să îi dau o vreme să sugă cu protecții de silicon, lucru care ar fi rezolvat problema mușcatului. Se enerva numai când se uita la ele, și începea să plângă, mai că-l și jigneam cu ideile mele crețe 😀 .

După vreo lună de mușcături continue și încercări eșuate de a rezolva situația cu metodele de mai sus, am început să mă gândesc, cu părere de rău, la înțărcare. Alăptatul devenise un chin, transpiram de încordată ce stăteam la fiecare supt…Iar rănile erau din ce în ce mai mari, durerile la fel.

Problema mare era că Filip adormea numai la sân. Și când zic ,, numai ” …Mă refer la faptul că, oricât de binevoitori erau restul membrilor familiei să îl adoarmă, prin diverse alte metode, copilul meu se încăpățâna să nu se culce până nu sugea. Indiferent cât de obosit era, prefera să plângă până ne înnebunea pe toți, dacă încercam să îl adormim în alt fel decât la sân. Când era mic adormea și în alte moduri ( în sistem, în brațe), dar în ultimele luni, nu mai mergea altfel…

Așa că a început o perioadă foarte stresantă, și pentru mine, și pentru el, de a-l dezvăța de la adormitul la sân. A fost foarte greu, mi-am pierdut mulți nervi pe traseu, el a plâns muult, mult de tot, de mi se rupea sufletul de el, dar nu mai puteam, fizic, să îl pun la sân, nu mai suportam, de dureri. Planul a fost să îi scot mai întâi mesele de peste zi, și să îi dau seara la culcare, și noaptea, că atunci când era adormit nu mușca…Mușcatul de obicei se petrece spre finalul suptului, când de fapt copilul s-a oprit din supt, dar încă stă cu sânul în gură. În cazul meu, se petrecea de fiecare dată când Filip lăsa sânul din gură.

După vreo 2 săptămâni de chinuri, l-am învățat la a-l culca ziua în sistemul de purtare port-bebe. Seara, la culcare, îl lăsam până era epuizat , și de abia atunci îi dădeam să sugă, pentru a adormi direct cu sânul în gură, să nu mai muște atunci când îl scotea. Noaptea îi dădeam în continuare, nefiind problemă când sugea adormit.

O singură săptămână a durat toată minunea…Și a început iar să refuze să fie adormit în sistem. Dar refuz din ăla…cu plâns isteric, în hohote. Nu mai știam ce să fac. Nu sunt genul care se lasă cu una, cu două, când își propune ceva, dar a trebuit să recunosc că, deocamdată, să îi iau sânul nu e o soluție. E prea mic…și prea țiți-dependent 🙂 Pe mine oricum mă durea sufletul numai la ideea de a-l înțărca, dar am înțeles că, indiferent de toată treaba asta cu mușcatul, copilul meu în mod evident nu e pregătit pentru următorul pas …

Ceea ce ne aduce la situația curentă, și soluția care, aparent, funcționează, deocamdată 🙂 Și la somnul/somnurile de peste zi, și la culcatul seara, îl pun să adoarmă la sân, dar îl aștept până își consumă bateriile de tot, îl pun când e aproape epuizat. Astfel, adoarme sugând, nu mai mușcă la final. I-am dat puțin (mai mult…) programul peste cap, dar hei, măcar alăptatul continuă, Filip e iar fericit, eu cu nervii la locul lor (ăia câți mi-au mai rămas, după ultimele două luni… 😀 ), overall, win-win.

Între timp, atunci când nu îl ghicesc cu adevărat că s-ar culca, și lasă totuși sânul din gură, a început, după aproape 2 luni, să mă muște mai rar…Poate scăpăm, treptat, de obiceiul ăsta prost.

Am scris postarea asta în ideea că va fi ajutor altor mame care pățesc la fel, întrucât, pentru mine, sfaturile clasice n-au prea funcționat. Între timp, #rezist la alăptat!