Celebru pentru munca de o viață pe care a dedicat-o alăptării, ajutând mii de femei să alăpteze ( a fondat prima clinică din lume dedicată alăptării, în Canada,  şi a fost consultant UNICEF pentru inițiativa „Spital prieten al copilului”), dr. Newman a scris, împreună cu Teresa Pitman, popularul volum „Ghidul pentru alăptare al doctorului Jack Newman”.

Mi-am luat acest ghid deoarece țin foarte tare să îl alăptez pe Filip cât pot de mult, fiind conștientă de beneficiile alăptării atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Alăptarea scade riscul mamei de a face cancer la sân, cancer ovarian, sindrom metabolic (caracterizat prin anomalii ale lipidelor, hipertensiune arterială şi intoleranţă la glucoză) şi diminuează riscul de a face accident vascular cerebral şi atac de cord. De asemenea, un aspect foarte important este faptul că alăptarea construiește altfel relaţia mamă – copil .

Totodată, copilul este mai puțin expus la un număr mare de boli, printre care gastroenterită, afecțiuni respiratorii, infecții ale urechii, anumite tipuri de cancer, diabet, supraponderabilitate, obezitate și multe altele. Mai mult decât atât, există dovezi că bebeluşii alăptaţi au, totodată, mai puţine şanse să dezvolte deficit de atenţie, să abuzeze de alcool la vârsta adultă, să aibă probleme de comportament ca adolescenţi. Cu cât sunt alăptaţi pe o perioadă mai lungă, cu atât scade riscul de a se confrunta cu toate aceste dificultăţi.

Ghidul de față este unul complex, are circa 300 de pagini, în format A4, ceea ce l-ar echivala de fapt la un dublu de pagini, într-un format standard de carte . Astfel, pot spune că, citindu-l, mi-a asigurat o bază de informații despre alăptat, am aflat o mulțime de lucruri interesante despre cum să alăptez corect, și cu siguranță este genul de carte la care mă voi întoarce, pentru a o consulta în probleme specifice, în momentul în care voi începe să alăptez. 

Această ediţie actualizată a „Ghidului pentru alăptare al doctorului Jack Newman”,  ne oferă informaţii pentru următoarele situaţii:

• Cum să poziţionezi bine copilul la sân;

• Ce poţi face când copilul refuză sânul;

• Cum să eviţi ragadele sau iritarea mameloanelor;

• Cum să te asiguri că bebeluşul primeşte suficient lapte;

• Alăptarea unui copil care are colici;

• Alăptarea nou-născuţilor prematuri sau cu nevoi speciale

și altele.

Cu toate astea, mi-e greu să recomand acest Ghid, din mai multe motive. Cu siguranță este util, chiar voi face un articol separat cu sfaturile pentru o alăptare corectă, și cu ideile principale din carte, dar cartea are și multe minusuri.

În primul rând, tonul moralizator, și atitudinea de ,, know- it – all ” ale autorului sunt ceva de groază. Din categoria ,, tot ce e prea mult strică ”, autorul nu vrea să accepte nici un fel de ,,scuză” a femeilor pentru a nu alăpta. De exemplu, apropo de faptul că femeile ar trebui să încerce să alăpteze imediat după naștere, dar unele se simt prea epuizate de travaliu și expulzie pentru a mai face asta : ,, Cât de obositor este, până la urmă, pentru o femeie să stea întinsă cu copilul în pat, deasupra corpului ei, în timp ce suge la sân ? ”

Autorul insistă asupra importanței contactului piele pe piele mamă-copil imediat după naștere, pentru declanșarea lactației, chiar în detrimentul îngrijirilor pe care doctorii le acordă copiilor (!) : ,, Dar spitalele au alte priorități : cântărirea copilului, aplicarea de picături sau unguente în ochi etc. Oare contează atât de mult dacă nou-născutul este cântărit o oră sau două mai târziu ? În plus, unguentele sau picăturile aplicate în ochi pot afecta vederea copilului, motiv pentru care va fi mai dificil să găsească mamelonul. ”

Blamarea mamelor continuă, pornind de la ideea că o naștere naturală, fără intervenții, contribuie enorm la inițierea lactației : ,, Intervențiile ca epidurala sau anestezia spinală ori cezariana sunt prea adesea înfățișate ca neprezentând nici un risc – îndepărtează durerea fără nici un inconvenient. Însă acestea pot afecta foarte mult alăptarea. Alegerea unei nașteri nemedicalizate nu înseamnă martiraj. Majoritatea femeilor care merg pe această cale au o experiență pozitivă și intensă. (…) Toate intervențiile medicale, chiar și cele necesare, reduc sentimentul de control al mamei și îi intensifică senzația că propriul corp ,, nu se poate descurca ” . Mesajul este subtil, dar clar. Dacă ai un corp care nu poate naște, te poți aștepta oare ca acest corp să-ți poată hrăni copilul ? ” ( Say whaaat ?? Plus de asta, să îmi arătați și mie femeia care are a avut o experiență ,,  pozitivă și intensă ” cu o naștere complet naturală, fără măcar epidurală ) .

În al doilea rând, nicăieri altundeva nu am văzut o fixație pentru anumite idei, și o demonizare a altor păreri decât a autorului, în afară poate de Alfie Kohn și a sa ,, Parenting necondiționat ”, probabil. Aici, autorul are două idei fixe : în primul rând, abordarea simplistă cum că, în principiu, cam orice problemă de alăptare are drept cauză fie atașarea incorectă a copilului, fie, răul suprem, biberonul. Oameni buni, atâta reclamă negativă la biberon nu am văzut în viața mea. În vreo două rânduri, autorul chiar declară răspicat că da, dacă i-ai dat copilului chiar și un singur biberon (indiferent că acesta conține lapte matern sau formula ) , e foarte posibil să fi afectat toată lactația, gata. S-a terminat. Nici restul dispozitivelor pentru extras lapte nu scapă, absolut nimic nu este bun în stimularea lactației, nici protecțiile de mameloane, nici pompele de sân ( ,,  Unele sunt pur si simplu inutile. ” ) .

Acestea sunt doar unele din afirmațiile care m-au făcut să ridic o sprânceană. Abordarea asta până în pânzele albe ,, au naturel ”, fără nici un fel de intervenții în nașterea naturală, fără nici un fel de dispozitive ajutătoare pentru supt, dă naștere la afirmații cum ar fi următoarea, care mi se pare nu doar o prostie, ci chiar periculoasă : ,, Aproape nici un medicament nu impune ca mama să întrerupă alăptarea. Cantitatea de medicament care ajunge în lapte este minusculă, iar riscurile hrănirii cu lapte praf sunt aproape  întotdeauna mai mari decât riscul ingerării acestei cantității infime de medicamente. ”

Pe de altă parte, în ciuda abordării de întoarcere către natural, singura referire la ceaiurile pentru sporirea lactației, este, într-o carte de 600 pagini, într-o singură propoziție, la finalul cărții. Atât despre o metodă atât de larg răspândită și practică de a spori lactația. Un alt aspect complet pus sub tăcere este cel despre influența alimentelor în apariția sau nu a colicilor.

Concluzia?

Înțelegeți acum de ce ezit să recomand acest Ghid.

Nu pentru că nu ar conține foarte multe informații utile despre alăptare, ci pentru că, pentru a ajunge la aceste informații, trebuie să navigați pe lângă tonul (sau toanele) autorului, și părerile sale de neclintit. Ori mie nu îmi plac deloc, dar deloc oamenii care le știu ei pe toate, oricât de experți ar fi în domeniu…

Am intrat pe ultima sută de metri cu sarcina, în luna a 9-a. Toată lumea mă încurajează  ,, Încă puțin! ” , ceea ce TEORETIC e adevărat, însă practic…Pare cam departe termenul, având în vedere simptomele . Adevăr a grăit cine a zis că trimestrul trei e cel mai greu!

,, Nu o să mai poți dormi . ”

,, Arsurile sunt groaznice . ”

,, De abia o să te mai miști . ”

,, Nu o să mai poți sta în nici o poziție . ”

,, Să vezi ce te umfli . ”

TOATE sunt adevărate. Dar pe mine, cel puțin, cel mai tare mă afectează cea cu somnul.

În mod evident, persoanele care dau îndemnul ,, Dormi acum cât poți, până vine bebe ” nu au fost niciodată însărcinate, pentru că nici măcar eu nu mai dorm zilele astea. Iar eu, cum să vă spun, eu eram Regina Neîncoronată a somnului, tot timpul l-am considerat cel mai bun prieten al meu. Dar de mai bine de o lună, ruptura dintre noi e din ce în ce mai mare.

Mai aveam eu o vorbă, ,, Lui Moș Ene trebuie să îi arăți respect! “, la modul că Moș Ene mereu încearcă să își facă și el, drăguțul, un program, dar dacă vine la tine la o anumită oră și nu te găsește, o să te bage în categoria celor care nu îl respectă, și o să facă și el mișto de tine apoi. Așa că regula mea era că mereu mă găsea, în jurul orei 11, în pătuț la Bratislava, așteptându-l cuminte. Relația noastră funcționa perfect. Nu pot decât să cred că, de când m-am mutat în România, el tot nu s-a prins că am mutat reședința generală, așa că încă mă caută (ce-i drept, și eu am uitat să îl anunț de schimbarea adresei . ) Teama mea este că o să mă mai găsească de abia când face Filip un an, dacă nu doi …

Cauzele lipsei de somn sunt de fapt mai multe.

În primul rând, a crescut burta atât de mult în ultima lună, încât de abia mai reușesc să mă întorc de pe o parte pe alta în pat, așa că automat mă trezesc la fiecare schimbare de poziție . De abia mai reușesc să mă și ridic din pat, din cauza burții, atunci când mă duc la toaletă, ceea ce mă aduce la următorul motiv de nesomn, pauzele de toaletă de cel puțin 3-4 ori pe noapte, în condițiile în care, după ora 8 seara oricum nu mai beau nimic. Dar cum să nu mă duc așa des la toaletă, când am un grăsun de 3200 g care îmi apasă pe vezică ?! 🙂

Am fost săptămâna asta la control la doctora mea, unde mi-a spus cât de mare e Filip, așa că acum îl numim ,, vikingul ” în familie ( are chiar și nume de viking, mai nou, ,, Orm ” 😀 ) . Problema, după cum mi-a spus și doctora, este cu dificultatea de a-l naște natural, la cât e de mare deja, mai ales că este și prima naștere, dar eu țin foarte tare să încerc să îl nasc natural. Am întrebat-o dacă nu mi-ar putea induce travaliul mai devreme de 40 săptămâni, ca să am totuși șanse să îl nasc natural, și mi-a spus că discutăm la controlul din săptămâna 38, să vedem ce face bebe atunci, însă că, în mod normal, ar trebui să nu îl forțăm să vină când nu e pregătit, lucru pe care îl înțeleg.

Când am fost la control la București la doctoră, săptămâna asta, am fost și la Maternitatea Regina Maria, unde voi naște, pentru două controale obligatorii înainte de naștere, cel preanestezic și cel prenatal. Mi s-a luat sânge, mi s-a făcut un EKG, un screening infecțios…Știu că se tot insistă pe faptul că sarcina nu e o boală, dar la câte analize ți se fac încontinuu, și la cât umbli prin spitale, uneori așa pare ( și vorbesc de o sarcină normală, cum a fost a mea ! ) .

Recunosc că m-am cam săturat de analize și doctori, norocul meu că nu mai am mult, însă nu pot să nu atrag atenția asupra unui aspect, din acest punct de vedere : cât efort, atât financiar, cât și de timp, presupune o sarcină. Bineînțeles, asta dacă vrei să faci lucrurile ca la carte, însă o monitorizare regulată a sarcinii te va informa din timp dacă copilul tău este bine sau nu (eventual anumite malformații/etc pot fi corectate chiar intrauterin în ziua de azi), precum și dacă starea ta de sănătate este OK .

Nu presupune că, dacă ai avut în general o sănătate bună până acum, asta înseamnă automat că în sarcină nu te vei lovi de probleme. Nici eu nu avusesem probleme de sănătate până în sarcină, dar, de când am rămas însărcinată, m-am lovit constant de tot felul de probleme și infecții, am fost nevoită să iau tratamente de 3 ori, o dată inclusiv cu antibiotic . Toate astea s-au întâmplat chiar dacă am încercat să am foarte mare grijă de mine, dintr-un motiv simplu : în timpul sarcinii, imunitatea mamei este la pământ. Asta în primul rând deoarece, dacă corpul nu ar lăsa garda jos, ar elimina embrionul la începutul sarcinii, pe care îl percepe ca pe un corp străin, având în vedere că are și ADN-ul tatălui, nu doar al mamei. Și în al doilea rând deoarece apoi, corpul se concentrează în primul rând pe a apăra fătul, și de abia apoi pe mamă.

Așa că sfatul meu pentru tine, viitoare mămică : ai mare grijă de tine!

Există dreptate pe lumea asta : după ce m-am străduit inutil cu niște cărți de parenting, în care totul era roz, copiii erau perfecți, și relația părinte-copil era una și mai perfectă, de reclamă, am fost fericită să descopăr o carte-antidot, neromanțată, care spune lucrurilor pe nume : Harriet Lerner – Confesiunile unei mame imperfecte .

Nu mă arunc în afirmații mari când spun că ar trebui citită de orice mamă sau femeie însărcinată. Pentru mine, una, a fost balsam pentru suflet. Deși am mai citit cărți pe tema parentingului, numai cartea asta a reușit să îmi vorbească pe limba mea, și să îmi domolească anxietățile, legate de schimbarea uriașă ce urmează să se producă în viața mea în aproximativ o lună. Și asta tocmai pentru că este o carte autentică, scrisă cu o sinceritate dezarmantă și cu har de povestitor, menită să te ajute în lupta cu anxietatea și perfecționismul, care vin la pachet odată cu maternitatea.

Și plină de umor, pe deasupra. Îmi plac cărțile care mă fac să le subliniez încă de la prima frază : ,,Să fiu mamă a fost pentru mine la fel de natural ca profesia de astronaut. ”

M-am regăsit în viziunea mai degrabă realistă, decât romanțată,  a autoarei, asupra modului în care te schimbă copii :,,Când vine pe lume primul copil, fiecare părinte are de înfruntat niște provocări uriașe. Chiar și în cele mai bune circumstanțe, toată această schimbare e stresantă. În acel moment magic în care fiica devine mamă, fiul devine tată, iar părinții devin bunici, fiecare membru de familie trebuie să facă adaptări profunde. Nici o relație nu rămâne intactă, în special cea dintre părinți. (…) Unele mame relatează că nou-născutul adâncește prietenia din cadrul cuplului, în special dacă partenerul se dovedește a fi un tată activ și iubitor și un soț protector și generos. Dar există o mare doză de probabilitate ca apariția unui copil să nu fie benefică pentru mariajul vostru. Dimpotrivă, puține evenimente pun la încercare o căsnicie mai mult ca venirea sau plecarea unui membru al familiei. (…) Dacă adaugi stresul somnului întrerupt, hormonii post-partum anarhici, nesfârșitele nevoi ale bebelușului, previzibila pierdere a libidoului mamei și toate sentimentele care se stârnesc și ies la iveală din trecutul cuiva, e surprinzător că mariajele nu se destramă înainte de prima aniversare a bebelușului. ”

Autoarea, de profesie psihoterapeut de familie, atrage atenția că toate generalizările făcute cu privire la sentimentele materne sunt problematice, atunci când au pretenția să impună ce e normal, corect, adevărat sau ,,aproape unanim ” să simtă proaspetele mămici, subiectul maternității fiind învelit într-un fals sentimentalism.

,, Confesiunile unei mame imperfecte ” a fost prima carte de gen în care am văzut abordată într-un mod realist și personal dilema cu care ne confruntăm toate, respectiv încercarea de a echilibra viața profesională cu cea personală, după nașterea copilului . Autoarea, mamă de doi băieți , poveștește despre primul an după ce a devenit mamă întâia oară : ,, În acel an, n-am fost atât de fericită pe cât am pretins. În fond, n-am fost pe deplin prezentă nici la muncă, nici acasă. Am început să mă tem că îmi cedasem viitorul pentru a primi la schimb viitorul copilului meu. De fapt, femeia care nu se teme pentru propriul viitor atunci când devine mamă ori e lunatică, ori e în comă. ”

Capitolele care mi-au vorbit cel mai mult au fost cele despre sarcină și primele luni ale copilului, precum și cel despre ce înseamnă să fii mamă de băiat. Însă și cel despre ce presupune să fii mamă de fată mi s-a părut deosebit de frumos, iar alte două capitole foarte interesante mi s-au părut cel despre cum se raportează tatăl la apariția noului născut, și cum influențează rolul pe care îl ai în familie personalitatea (dacă ești singur la părinți, primul născut, ultimul născut…)

Concluzia cărții ? ,, Cu copiii nu-i niciodată ușor, deci nu-i aduceți pe lume sau nu-i adoptați ca să vă crească nivelul de fericire. Și nu-i faceți, dacă scopul vieții voastre este să trăiți în deplină pace, liniște și simplitate. Sau dacă aveți o groază de întreruperi necontenite. Sau dacă sunteți pe o cale a vieții care necesită atenție completă și devotament. De asemenea, rețineți că un copil nu este o ,, soluție “. Nu există nici o problemă pentru care copiii să fie soluția. Să optezi pentru a avea copii înseamnă să alegi haosul, complexitatea, turbulența și adevărul. Copiii te vor face să îi iubești într-un fel pe care nu l-ai crezut posibil. Și tot ei te vor confrunta cu toate emoțiile dureroase și dezgustătoare. Copiii te vor învăța să te descoperi pe tine însăți și îți vor arăta cum e să nu te ridici la nivelul celei mai importante responsabilități pe care o vei avea vreodată. Te vor învăța că ești capabilă de compasiune profundă și, la fel de mult, că nu ești deloc amabilă, calmă, competentă, rațională și evoluată cum îți închipuiai tu înainte de a deveni mamă. Însă copilul tău te va iubi cu toate imperfecțiunile tale, dacă și tu vei face la fel pentru el – iar acesta e adevăratul miracol. ”

Avem nevoie de mai multe cărți de genul ăsta, că de mame perfecte, cu copii și mai perfecți, suntem sătui cu toții …