Sarcina mea – privind în urmă : Cum a decurs o sarcină normală

Acum, după ce am născut, privesc în urmă la cele 9 luni de sarcină, și nu pot ajunge decât la o singură concluzie : termenul ,, sarcină ” este extrem de bine ales pentru a descrie perioada aceasta din viața unei femei . Este o perioadă minunată, plină de emoții, dar și un adevărat test de anduranță pentru corpul tău, aflat în permanentă schimbare.

Eu am avut o sarcină considerată ușoară, fără complicații prea mari, fără să îmi afecteze prea mult stilul de viață de dinainte, dar tot nu mi-a fost ușor cu simptomele .

Trimestrul I – emoții, dureri și răceli

Ne-am putut considera norocoși : după doar 3 luni de încercări, testul de sarcină mi-a arătat imediat, chiar cu câteva zile înainte de menstruație, două liniuțe! Îmi amintesc și acum cu exactitate seara de vară de 1 august, când am aflat că vom deveni părinți, și euforia ce a urmat . Câte planuri, câtă fericire, cel mai frumos cadou primit vreodată de ziua mea !

33922448_2253556351328943_900512671827230720_nUrmătoarele două luni au fost un roller coaster de emoții : fericirea de a aștepa un copil s-a împletit tot timpul cu teama ca sarcina să nu pățească ceva, și ca bebe să fie bine, sănătos.

Așa cum am știut intuitiv de la început că o să fie băiat, așa am și bănuit că am rămas însărcinată încă de dinainte de a face testul, prin două tipuri de dureri pe care nu le-am mai simțit niciodată atât de intens : durerile de implantare, asemănătoare, dar amplificate muuult celor premenstruale, și durerile de sâni, date de creșterea dintr-o dată a acestora. Este incredibil cât de repede reacționează corpul la sarcină și începe să se schimbe.

Am aflat că sunt însărcinată fix când împlineam o lună de sarcină, și imediat au început și stările de somnolență : aveam momente când de abia rezistam cu ochii deschiși la birou, precum și nopți cu 10-11 ore de somn.

Știam că grețurile și stările de vomă încep în jurul săptămânilor 6-7, așa că am așteptat puțin speriată acest interval, având în vedere că tuturor femeilor din familia mea le-a fost îngrozitor de rău pe parcursul sarcinilor. Însă surpriză : săptămâna 6 chiar a debutat cu o ușoară greață, dar n-a trecut niciodată de stadiul ăsta. N-am vomat nici măcar o dată pe parcursul sarcinii (ce-i drept, am și un stomac care nu m-a dezamăgit niciodată 😀 ), iar grețurile le potoleam cu mere acre și limonadă. Cât despre pofte, nu prea am avut, în schimb am fost sclava gustului acru : nu puteam mânca decât două categorii de alimente – acre și foarte acre. Coșul meu de cumpărături s-a schimbat radical.

În săptămânile 7-8 de sarcină am fost în vacanță în SUA, ceea ce n-a fost compatibil deloc cu perioada de început de sarcină. Expunerea la medii pline de germeni cum sunt aeroporturile sau avioanele, combinată cu sistemul imunitar scăzut, au făcut să răcesc cobză în luna august. Răceala, combinată ocazional cu grețurile, m-a făcut să mă simt de parcă eram ,, lovită ” pe toate părțile, dar am înțeles câtă grijă trebuia să am de mine, având în vedere că urma să fiu însărcinată toată iarna, și chiar am reușit să nu răcesc deloc iarna asta.

Trimestrul II – luna de miere a sarcinii

Niciodată nu am primit mai multe complimente decât în perioada sarcinii, ceea ce este ironic, având în vedere că, în același timp, niciodată nu am fost atât de ,, împlinită ” la kilograme. Dar, deși nu am luat mult în greutate, totuși hainele au început să nu mă mai încapă imediat . Toată lumea remarca însă ,, strălucirea ” și fericirea de pe chip.

Ne-am mai liniștit cu emoțiile la ecografiile morfologice de trimestru I și II, când am aflat că bebe e bine, sănătos .

Au dispărut grețurile, durerile, a dispărut oboseala, ba chiar am avut momente în care am fost plină de energie. Au apărut în schimb arsurile și durerile de spate.

Trimestrul III – etapa grea a sarcinii, și la propriu, și la figurat : arsuri, insomnii și infecții

Dacă trimestrul doi a fost luna de miere a sarcinii, a venit trimestrul 3 să compenseze din plin.

Nu m-au iertat nici unul din simptomele caracteristice : insomniile ( deși înainte nu avusesem niciodată), arsurile (care au devenit atât de puternice, încât ajunsese să îmi fie frică atunci când mâncam orice ), mișcările care au devenit din ce în ce mai greoaie, din cauza kilogramelor în plus. Am luat în total 14 kilograme, burta era imensă, și asta, combinată cu copilul care înghesuia toate organele, inclusiv plămânii, mă făcea să gâfâi chiar și dacă citeam cu voce tare. În ultimele săptămâni, de exemplu, dacă spălam niște vase, trebuia după să mă așez jos, să îmi recapăt suflul.

Pentru mine a fost o perioadă agitată oricum, deoarce a însemnat și întoarcerea în România și readaptarea .

Concluzia mea ?

Mă bucur că am luat hotărârea de a rămâne însărcinată la o vârstă tânără ( 27 ), deoarece oricum cred că sarcina a pus suficientă presiune pe corp . Nu vreau să mă gândesc cum m-aș fi descurcat cu oboseala accentuată, sistemul imunitar scăzut, câștigul în kilograme, și restul simptomelor care se înghesuie într-o perioadă atât de scurtă, pentru că deja, după ce treci de 25 de ani, (re)simți cum fiecare an în plus contează. Cred că a contat într-o măsură vârsta, dar în egală măsură și faptul că am încercat să am grijă de mine și de bebe, dar și factorul noroc, pentru că nu există două sarcini care să fie la fel.

Prima săptămână de viață a lui bebe – la terapie intensivă

Ca să citez personalul de la secția de terapie intensivă a maternității unde am născut, Filip a avut un început cu stângul, prima lui săptămână de viață fiind o perioadă plină de emoții și stres și pentru noi.

În principal asta s-a datorat nașterii dificile, despre care am povestit aici. Având cordonul ombilical în jurul gâtului, și fiind blocat o perioadă, până la expulzie, a avut un moment de asfixie, astfel că a avut nevoie de manevre de resuscitare ( ventilație pe balon și mască, iar ulterior oxigen flux liber ) .

intensive care

Eu l-am auzit că a plâns cam slab imediat după naștere, dar m-am gândit că faptul că a plâns e semn că totul e OK. Am înțeles însă că ceva nu e bine când, în loc să mi-l lase pe piept, doar mi l-au dat câteva secunde, după care l-au dus direct la terapie intensivă.

Inițial ne-au spus că probabil îl vor ține până dimineața următoare, așa că m-am liniștit. Însă de dimineață, surpriză : nici vorbă să îi dea drumul. Mi s-a rupt inima când l-am văzut cu două branule deja atașate de corpul lui atât de micuț și fragil. În plus de asta, nici măcar nu aveam voie să îl luăm în brațe, puteam doar să îl atingem…

Ni s-a explicat că nașterea dificilă l-a obosit foarte tare, și era total lipsit de vigoare, așa că până și încercarea de a suge din biberon era considerată prea extenuantă pentru el, de supt la sân nici nu mai vorbesc. I s-a administrat inițial doar glucoză, prin perfuzie, de abia după vreo două zile făcându-se trecerea, treptat, la lapte din biberon. ,, Baby steps ” se aplică cu adevărat aici : ne bucuram de fiecare mic succes – A băut 5 ml la o masă ! A băut 10 ml! A băut 15 ml! A durat vreo câteva zile până a reușit bebelul nostru să pape 30 ml (victorie!), dar până la urmă, a ajuns în câteva zile chiar la 60 ml!

Inutil să spun că, neputând nici măcar să îl ating, darămite să încerc să îl alăptez, startul în alăptare a fost unul dezastruos. În plus, ce skin on skin, ce oră magică ? Nimic ! Prima oară când m-au lăsat să îmi iau bebelul în brațe a fost de abia la 5 zile de la naștere. Prima oară când l-am pus la sân a fost la 7 zile de la naștere.

Între timp, eu am început din ziua 1 să beau 1 litru de ceai pentru stimularea lactației, și să încerc să mă mulg, ca să declanșez lactația. În a treia zi după naștere am început să am lapte, așa că mă mulgeam, și când mă duceam la spital, îi duceam laptele meu, să nu bea lapte praf. Pe mine mă externaseră deja la 2 zile după naștere, însă, cum bebe rămăsese în spital, zilnic, eu și soțul traversam tot Bucureștiul, de la Sud la Nord, de două ori pe zi, câte o jumătate de oră, așa era programul de vizitare.

A fost o săptămână extrem de stresantă pentru noi, deoarece nu știam nici cât ni-l mai țin pe Filip acolo, nici când se va face bine, nici, mai ales, dacă evoluția va fi una pozitivă. Ca să fie și mai rău, la două zile după naștere, i-au găsit lui bebe o infecție materno-fetală în corp, așa că l-au pus și pe antibiotic, timp de 5 zile. Din fericire însă, imediat cum a început să ia antibioticul, băiatul nostru a început să capete forță imediat, și să înceapă să bea lapte. De abia la 5 zile după naștere, ne-au spus că peste încă 2 zile, îi vor da drumul lui bebe, să îl luăm acasă.

Noi tot am stat cu bebe doar o săptămână la terapie intensivă, dar erau alte cupluri care aveau copiii acolo de o lună, mă doare sufletul când mă gândesc la ei și acum, și sper să se fi făcut bine copiii, pentru că știu cât de greu ne-a fost nouă doar o săptămână, și totuși cazul nostru nu a fost unul grav.

Între timp, a trecut o lună, Filip este bine, s-a întremat, ba mai mult, a început deja să dea semne de berbecuț agitat, s-ar putea să ne fi pricopsit cu un năzdrăvan 🙂 Dar poate să fie cât de năzdrăvan vrea el, contează să fie unul sănătos.