Acum, după ce am născut, privesc în urmă la cele 9 luni de sarcină, și nu pot ajunge decât la o singură concluzie : termenul ,, sarcină ” este extrem de bine ales pentru a descrie perioada aceasta din viața unei femei . Este o perioadă minunată, plină de emoții, dar și un adevărat test de anduranță pentru corpul tău, aflat în permanentă schimbare.
Eu am avut o sarcină considerată ușoară, fără complicații prea mari, fără să îmi afecteze prea mult stilul de viață de dinainte, dar tot nu mi-a fost ușor cu simptomele .
Trimestrul I – emoții, dureri și răceli
Ne-am putut considera norocoși : după doar 3 luni de încercări, testul de sarcină mi-a arătat imediat, chiar cu câteva zile înainte de menstruație, două liniuțe! Îmi amintesc și acum cu exactitate seara de vară de 1 august, când am aflat că vom deveni părinți, și euforia ce a urmat . Câte planuri, câtă fericire, cel mai frumos cadou primit vreodată de ziua mea !
Următoarele două luni au fost un roller coaster de emoții : fericirea de a aștepa un copil s-a împletit tot timpul cu teama ca sarcina să nu pățească ceva, și ca bebe să fie bine, sănătos.
Așa cum am știut intuitiv de la început că o să fie băiat, așa am și bănuit că am rămas însărcinată încă de dinainte de a face testul, prin două tipuri de dureri pe care nu le-am mai simțit niciodată atât de intens : durerile de implantare, asemănătoare, dar amplificate muuult celor premenstruale, și durerile de sâni, date de creșterea dintr-o dată a acestora. Este incredibil cât de repede reacționează corpul la sarcină și începe să se schimbe.
Am aflat că sunt însărcinată fix când împlineam o lună de sarcină, și imediat au început și stările de somnolență : aveam momente când de abia rezistam cu ochii deschiși la birou, precum și nopți cu 10-11 ore de somn.
Știam că grețurile și stările de vomă încep în jurul săptămânilor 6-7, așa că am așteptat puțin speriată acest interval, având în vedere că tuturor femeilor din familia mea le-a fost îngrozitor de rău pe parcursul sarcinilor. Însă surpriză : săptămâna 6 chiar a debutat cu o ușoară greață, dar n-a trecut niciodată de stadiul ăsta. N-am vomat nici măcar o dată pe parcursul sarcinii (ce-i drept, am și un stomac care nu m-a dezamăgit niciodată 😀 ), iar grețurile le potoleam cu mere acre și limonadă. Cât despre pofte, nu prea am avut, în schimb am fost sclava gustului acru : nu puteam mânca decât două categorii de alimente – acre și foarte acre. Coșul meu de cumpărături s-a schimbat radical.
În săptămânile 7-8 de sarcină am fost în vacanță în SUA, ceea ce n-a fost compatibil deloc cu perioada de început de sarcină. Expunerea la medii pline de germeni cum sunt aeroporturile sau avioanele, combinată cu sistemul imunitar scăzut, au făcut să răcesc cobză în luna august. Răceala, combinată ocazional cu grețurile, m-a făcut să mă simt de parcă eram ,, lovită ” pe toate părțile, dar am înțeles câtă grijă trebuia să am de mine, având în vedere că urma să fiu însărcinată toată iarna, și chiar am reușit să nu răcesc deloc iarna asta.
Trimestrul II – luna de miere a sarcinii
Niciodată nu am primit mai multe complimente decât în perioada sarcinii, ceea ce este ironic, având în vedere că, în același timp, niciodată nu am fost atât de ,, împlinită ” la kilograme. Dar, deși nu am luat mult în greutate, totuși hainele au început să nu mă mai încapă imediat . Toată lumea remarca însă ,, strălucirea ” și fericirea de pe chip.
Ne-am mai liniștit cu emoțiile la ecografiile morfologice de trimestru I și II, când am aflat că bebe e bine, sănătos .
Au dispărut grețurile, durerile, a dispărut oboseala, ba chiar am avut momente în care am fost plină de energie. Au apărut în schimb arsurile și durerile de spate.
Trimestrul III – etapa grea a sarcinii, și la propriu, și la figurat : arsuri, insomnii și infecții
Dacă trimestrul doi a fost luna de miere a sarcinii, a venit trimestrul 3 să compenseze din plin.
Nu m-au iertat nici unul din simptomele caracteristice : insomniile ( deși înainte nu avusesem niciodată), arsurile (care au devenit atât de puternice, încât ajunsese să îmi fie frică atunci când mâncam orice ), mișcările care au devenit din ce în ce mai greoaie, din cauza kilogramelor în plus. Am luat în total 14 kilograme, burta era imensă, și asta, combinată cu copilul care înghesuia toate organele, inclusiv plămânii, mă făcea să gâfâi chiar și dacă citeam cu voce tare. În ultimele săptămâni, de exemplu, dacă spălam niște vase, trebuia după să mă așez jos, să îmi recapăt suflul.
Pentru mine a fost o perioadă agitată oricum, deoarce a însemnat și întoarcerea în România și readaptarea .
Concluzia mea ?
Mă bucur că am luat hotărârea de a rămâne însărcinată la o vârstă tânără ( 27 ), deoarece oricum cred că sarcina a pus suficientă presiune pe corp . Nu vreau să mă gândesc cum m-aș fi descurcat cu oboseala accentuată, sistemul imunitar scăzut, câștigul în kilograme, și restul simptomelor care se înghesuie într-o perioadă atât de scurtă, pentru că deja, după ce treci de 25 de ani, (re)simți cum fiecare an în plus contează. Cred că a contat într-o măsură vârsta, dar în egală măsură și faptul că am încercat să am grijă de mine și de bebe, dar și factorul noroc, pentru că nu există două sarcini care să fie la fel.
Jurnalul unei mămici 