Săptămâna 34 – Șocul întoarcerii în România

Mi-aș fi dorit să nu fiu nevoită să scriu întâmplări de genul aici, sau măcar nu atât de curând. Nu pot să nu îmi amintesc de momentul când am scris un guest post, De ce am ales să mă întorc în România, pe blogul Mirunei, cu nu prea mult timp în urmă, și îmi vine să râd singură, mai mult cu amărăciune.

Pentru că unde m-am întors ? În țara unde nu doar că nu se oferă prioritate femeilor însărcinate în luna a 8-a, dar li se mai și bagă lumea în față, la cozi.

Să o luăm cu începutul. Sâmbătă, m-am dus să îmi fac niște analize de sânge la Clinica Sante, din orașul meu natal. Programul de recoltare era de la 8 la 10 dimineața. Am ajuns acolo la ora 9 fix. La 10 : 45 am terminat, după ce am stat aproape tot timpul ăsta în picioare, la coadă (mai puțin ultimele 5-10 minute, cât a durat efectiv recoltarea ) . De ce atâta timp ? În primul rând, pentru că în România lui 2018, unei clinici private de analize, care are clienți cu duiumul, i se pare normal să țină aceeași persoană la recepție și la recoltare, oameni buni. Dacă bătea vântul pe acolo în materie de clienți, poate tot aș fi înțeles, că nu le mergea, și nu își permiteau să mai angajeze încă un om. Dar era full de clienți . Nu mai vorbesc că atunci când mi-a venit și mie în sfârșit rândul, și am întrebat-o pe recepționeră/asistentă dacă în timpul săptămânii e mai liber, mi-a răspuns că nu, este exact la fel. Cât de calic să fii, în calitate de conducere, să nu angajezi măcar o persoană separată la recoltare și la primire ? Înțeleg că îi interesează numai profitul, dar măcar un minim de respect pentru client să încercăm să simulăm, dacă tot nu îl avem .

În al doilea rând, am stat atât pentru că nimeni nu mi-a acordat prioritate la coadă. Când am ajuns acolo, în fața mea erau 10 oameni la coadă, din care vreo 8 erau femei, măcar ai fi zis că îmi înțelegeau mai bine situația. Eu nu sunt genul care să mă bag în fața unei cozi, aș fi făcut-o doar dacă vedeam un semn că femeile însărcinate au prioritate, așa cum este clar afișat la Synevo, de exemplu. Oricum se vedea din avion că sunt însărcinată, m-am gândit că dacă cineva are puțină empatie sau bunăvoință, mă va lăsa. Cât de naivă pot să fiu ! Nu doar că nu m-a lăsat nimeni, dar mai mult, au mai venit vreo două persoane între timp, care au vrut să bage în fața mea ! Moment în care au fost luați la trei păzește de persoanele din fața mea, cu argumentul suprem ,,Doamna însărcinată nu se bagă în față, dar vă băgați voi ? ” Aha, îmi venea să le spun, deci de văzut, ați văzut totuși toți situația, dar o folosiți numai când vă convine ! Așa că am stat frumos la coadă, în picioare, însărcinată în 8 luni, mai bine de o oră și jumătate, pentru niște analize de sânge. La un moment, simțeam că amețesc și nu mai pot, îmi venea să mă așez, dar nu am făcut-o, că doar aș fi pierdut rândul la coadă, și, la câtă bunăvoință am văzut, mi-era că mă iau și pe mine la trei păzește … Așa că am făcut ce se face cel mai bine în țara asta : am răbdat. Uitasem că în România strânsul din dinți este sport național.

34

Povestindu-i nașului meu întâmplarea respectivă, și el expat revenit în țară, după 7 ani de stat în Spania, îmi povestea că primul lui șoc, când s-a întors, a fost că vânzătorii de la magazine nu doar că nu te băgau în seamă, dar nici măcar ,,Bună ziua”  nu îți dădeau, de parcă îți făceau o favoare ei ție că intrai în magazin.

Impresia mea, la niște ani de când s-a întors el, este fix inversă : primul lucru pe care l-am observat și eu când m-am întors este că noi, clienții, nu avem nici măcar practica lui ,,Bună ziua” încetățenită, la început de orice conversație. Mă uit la coadă la farmacie, la supermarket, pe oriunde. Ori de abia apucă vânzătorul să dea ,, Bună ziua ” , ori nici nu apucă, întrucât clientul, mereu grăbit (cum altfel ? ) i-a și lătrat ,,comanda” . Da, ,, lătrat” , nu ,,spus” , pentru că e o diferență între ,,Dați-mi și mie o cutie de Ibuprofen, vă rog”  și    ,, Un Ibuprofen!” .

Și asta mă descurajează cel mai tare. Constatarea faptului că nu suntem unde suntem (doar) din cauza guvernanților. Și ei au fost aleși dintre popor, și de către noi, poporul. Impostura, impertinența și șmecheria lor nu sunt decât o oglindă a societății în care trăim. Partidul care îi găzduiește nu este decât corpul care găzduiește parazitul, fiți convinși că dacă ar muri corpul, parazitul ar găsi o altă gazdă. Problema suntem noi, societatea, în primul rând.

Sunt conștientă că nici în alte părți nu umblă câinii cu covrigi în coadă, cel mai recent exemplu pe care îl am este chiar din țara de unde am plecat, Slovacia, unde tocmai a fost ucis un reporter care urma să publice o investigație amplă asupra evaziunii fiscale a importante figuri politice din partidul majoritar aflat la guvernare acolo. Care partid, apropo, este unul de extremă dreaptă, măcar noi nu avem așa ceva la noi în Parlament. Așa că bănuiesc că am putea pune problema într-un context mai mare și să ne bucurăm că procurorul-șef DNA încă trăiește. Dar mie mi se pare și mai trist atunci când ieșim învingători numai din comparații de tipul ,, Se poate și mai rău. ”

Ne mai facem bine ?

 

Săptămâna 33 – Decizii, decizii

Habar nu am pe unde mi-au trecut primele două săptămâni de concediu de maternitate…Dar am și rezolvat multe lucruri importante. La mai bine de o săptămână după ce ne-am întors în România, am reușit să ne punem casa nouă la punct, ba chiar să începem să ne și readaptăm, deși încă mai tresar atunci când aud vorbindu-se românește în jurul meu, în spații publice 🙂

Un alt aspect important pe care l-am bifat a fost că am făcut trecerea (la 8 luni de sarcină!) de la medicul care m-a monitorizat acolo, la cea care mă va monitoriza aici. Doctora este din București, așa că va trebui să facem drumul de 2 ore până acolo la fiecare consult, dar asta este. Măcar am fost la control în săptămâna 32, și m-a mai chemat peste o lună, adică la începutul lunii a 9-a, însă apoi, va trebui să vin săptămânal.

33

Consultul din săptămâna 32 a fost de fapt Ecografia morfologică de trimestru III, unde totul a decurs bine, bebe e OK, are deja 2150 g. Doctora mi-a spus că în ritmul ăsta, am toate șansele să îl fac de peste 4 kilograme, dar mi-a plăcut faptul că asta nu a descurajat-o de la dorința mea de a naște natural, la care țin mult.

Noua mea doctoră asistă nașteri atât la Spitalul Cantacuzino, cât și în privat, la Maternitatea Regina Maria, în București. Întrucât am avut abonament, când locuiam în București, și eu și soțul la Regina Maria, și am fost foarte mulțumiți de servicii, medici și de clinică, în general, am optat pentru naștere aici. Doctora ne-a pus în legătură cu o persoană de acolo, cu care am început să discutăm detaliile Contractului privind nașterea, detalii privind prețul, tipul de naștere dorit (naturală), și alte aspecte .

După ce am citit cu atenție și ne-am pus de acord cu privire la Contractul de naștere, a trebuit să ne mai hotărâm asupra unui aspect important – prelevarea de celule stem. Deși mă mai documentasem înainte, am petrecut mai bine de o zi cântărind argumentele pro și contra pentru prelevare . Cele două surse principale care ne-au ajutat pe noi în decizia de a NU preleva, și sper să fie și altora de folos atunci când va veni momentul, au fost acest Ghid privind stocarea sângelui din cordonul ombilical, elaborat de Consiliul Europei, precum și acest articol, foarte util .

Am anunțat pe cei de la Regina Maria că ne-am decis pentru Contractul de naștere, însă fără prelevarea de celule stem, aceștia ne-au trimis Contractul de semnat prin curier, tur-retur, și între timp contractul a și fost înregistrat. Cu alte cuvinte, se cheamă că am doctor în România, cu care să nasc, am spitalul ales, intrăm în linie dreaptă cu nașterea!

Sau cel puțin așa îmi place să cred, pentru că din punct de vedere al simptomelor, înțeleg de ce toată lumea se plânge de trimestrul III. Fiecare femeie însărcinată a avut suferința ei principală în timpul sarcinii, pentru unele a fost greața sau voma, pentru altele au fost durerile de spate, ei bine, pe mine arsurile m-au terminat. Au început încă din trimestrul I, am avut perioade de alternare în timpul celui de-al doilea, de curând am luat și un tratament de două săptămâni, însă la nici o săptămână după ce l-am oprit, arsurile au reapărut. Ba mai rău, au devenit constante, ajunsesem să îmi fie teamă să mănânc orice. Cel mai greu mi-era noaptea, când stăteam culcată, și aveam impresia că voi vomita în orice moment . Așa că ori dormeam prost sau deloc, ori trebuia să dorm doar pe partea stângă, și cu capul mult ridicat față de corp, care, din nou, numai somn nu era.

Din fericire însă, de vreo câteva zile, am descoperit un remediu care – minune! – mi-a oprit de tot arsurile : beau apă alcalină, cu ph 8.5 . Să fi fost chiar atât de simplu ? Aștept să mai treacă niște zile, și vă spun săptămâna viitoare.

 

Săptămâna 32 – Noi începuturi

Ultimele două săptămâni au reprezentat o perioadă foarte agitată.

Am fost mult mai ocupată în prima săptămână de concediu de maternitate decât atunci când lucram full time, în primul rând din cauza tuturor aspectelor logistice care au ținut de mutarea din Slovacia, înapoi în România.

La serviciu, am pregătit actele pentru intrarea în concediul de maternitate, și primirea indemnizației, lucru care s-a dovedit a fi cu mult mai puțină bătaie de cap decât se face în România. Practic, HR-ul s-a ocupat de tot, nu a trebuit să le furnizez decât biletul de la doctorul obstetrician, cu data de intrare în concediu de maternitate, și încă un scan după Cărticica mea de gravidă din Slovacia ( un document tipic slovac, unde sunt notate toate datele sarcinii, inclusiv rezultatele analizelor), urmând să trimit scanat și Certificatul de naștere al lui bebe, după ce se va naște. Atât! Partea și mai bună este că aici (haios e că încă spun ,, aici “, referindu-mă la Bratislava, deși eu mă aflu deja în România 🙂 ) se poate sta în concediu de maternitate până împlinește copilul trei ani.

Până să plec, am fost ocupată cu a-mi lăsa totul în ordine la serviciu, cu organizarea a două petreceri de Rămas bun – una la birou, cu colegii, care mi-au făcut cadou un tort haios format din scutece, și una în oraș, cu prietenii făcuți în cei 3 ani și jumătate ai noștri ca expați. Partea care a ocupat cel mai mult timp însă a fost cea legată de făcutul bagajelor, care nu se mai terminau. Asta, plus făcut curățenie generală în apartamentul de la Bratislava, și predat apartamentul, după care a urmat drumul spre România.

Tort Filip

Odată ajunși, altă distracție : despachetatul bagajelor la noul apartament, acomodarea, plus cumpărături pentru ce ne mai lipsea! Noroc că am avut parte de ajutorul familiei cu curățenia în apartamentul de aici, și despachetat, că oricum nu am terminat încă de tot 🙂

I-am luat și lui bebe pătuț, perne, pilotă, lenjerii de pat, și alte mărunțișuri, la care se mai adaugă încă un tur de lucruri foarte utile pe care le-am primit de la cumnatele mele ( sterilizator de biberoane, hăinuțe, cântar pentru bebeluș, etc ) . Ne pregătim încet-încet de sosirea lui Filip, căci iată, am intrat în luna a 8-a deja, nu îmi vine să cred!

Ultima oară m-am cântărit săptămâna trecută, unde am ajuns la rotunda sumă de plus 10 kilograme – și mamă, mamă, ce le simt! Obosesc și dacă urc un etaj, iar mișcările mi-au devenit din ce în ce mai greoaie, din cauza burții mari. Mi-a fost frică să mă mai urc pe cântar săptămâna asta, după ce am mâncat pizza și cremă de zahăr de ars cu cumnata mea la 10 noaptea, plus ronțăit zilele astea pricomigdale și paleuri ( nu mă judecați! În Slovacia nu se găseau! 😀 ), dar ar cam fi cazul să îmi fac curaj. Poate mâine…Dar nu mâine, că atunci fac plăcintă cu mere cu mama. Pentru că îi este EI poftă, nu mie !