Săptămâna 34 – Șocul întoarcerii în România

Mi-aș fi dorit să nu fiu nevoită să scriu întâmplări de genul aici, sau măcar nu atât de curând. Nu pot să nu îmi amintesc de momentul când am scris un guest post, De ce am ales să mă întorc în România, pe blogul Mirunei, cu nu prea mult timp în urmă, și îmi vine să râd singură, mai mult cu amărăciune.

Pentru că unde m-am întors ? În țara unde nu doar că nu se oferă prioritate femeilor însărcinate în luna a 8-a, dar li se mai și bagă lumea în față, la cozi.

Să o luăm cu începutul. Sâmbătă, m-am dus să îmi fac niște analize de sânge la Clinica Sante, din orașul meu natal. Programul de recoltare era de la 8 la 10 dimineața. Am ajuns acolo la ora 9 fix. La 10 : 45 am terminat, după ce am stat aproape tot timpul ăsta în picioare, la coadă (mai puțin ultimele 5-10 minute, cât a durat efectiv recoltarea ) . De ce atâta timp ? În primul rând, pentru că în România lui 2018, unei clinici private de analize, care are clienți cu duiumul, i se pare normal să țină aceeași persoană la recepție și la recoltare, oameni buni. Dacă bătea vântul pe acolo în materie de clienți, poate tot aș fi înțeles, că nu le mergea, și nu își permiteau să mai angajeze încă un om. Dar era full de clienți . Nu mai vorbesc că atunci când mi-a venit și mie în sfârșit rândul, și am întrebat-o pe recepționeră/asistentă dacă în timpul săptămânii e mai liber, mi-a răspuns că nu, este exact la fel. Cât de calic să fii, în calitate de conducere, să nu angajezi măcar o persoană separată la recoltare și la primire ? Înțeleg că îi interesează numai profitul, dar măcar un minim de respect pentru client să încercăm să simulăm, dacă tot nu îl avem .

În al doilea rând, am stat atât pentru că nimeni nu mi-a acordat prioritate la coadă. Când am ajuns acolo, în fața mea erau 10 oameni la coadă, din care vreo 8 erau femei, măcar ai fi zis că îmi înțelegeau mai bine situația. Eu nu sunt genul care să mă bag în fața unei cozi, aș fi făcut-o doar dacă vedeam un semn că femeile însărcinate au prioritate, așa cum este clar afișat la Synevo, de exemplu. Oricum se vedea din avion că sunt însărcinată, m-am gândit că dacă cineva are puțină empatie sau bunăvoință, mă va lăsa. Cât de naivă pot să fiu ! Nu doar că nu m-a lăsat nimeni, dar mai mult, au mai venit vreo două persoane între timp, care au vrut să bage în fața mea ! Moment în care au fost luați la trei păzește de persoanele din fața mea, cu argumentul suprem ,,Doamna însărcinată nu se bagă în față, dar vă băgați voi ? ” Aha, îmi venea să le spun, deci de văzut, ați văzut totuși toți situația, dar o folosiți numai când vă convine ! Așa că am stat frumos la coadă, în picioare, însărcinată în 8 luni, mai bine de o oră și jumătate, pentru niște analize de sânge. La un moment, simțeam că amețesc și nu mai pot, îmi venea să mă așez, dar nu am făcut-o, că doar aș fi pierdut rândul la coadă, și, la câtă bunăvoință am văzut, mi-era că mă iau și pe mine la trei păzește … Așa că am făcut ce se face cel mai bine în țara asta : am răbdat. Uitasem că în România strânsul din dinți este sport național.

Povestindu-i nașului meu întâmplarea respectivă, și el expat revenit în țară, după 7 ani de stat în Spania, îmi povestea că primul lui șoc, când s-a întors, a fost că vânzătorii de la magazine nu doar că nu te băgau în seamă, dar nici măcar ,,Bună ziua”  nu îți dădeau, de parcă îți făceau o favoare ei ție că intrai în magazin.

Impresia mea, la niște ani de când s-a întors el, este fix inversă : primul lucru pe care l-am observat și eu când m-am întors este că noi, clienții, nu avem nici măcar practica lui ,,Bună ziua” încetățenită, la început de orice conversație. Mă uit la coadă la farmacie, la supermarket, pe oriunde. Ori de abia apucă vânzătorul să dea ,, Bună ziua ” , ori nici nu apucă, întrucât clientul, mereu grăbit (cum altfel ? ) i-a și lătrat ,,comanda” . Da, ,, lătrat” , nu ,,spus” , pentru că e o diferență între ,,Dați-mi și mie o cutie de Ibuprofen, vă rog”  și    ,, Un Ibuprofen!” .

Și asta mă descurajează cel mai tare. Constatarea faptului că nu suntem unde suntem (doar) din cauza guvernanților. Și ei au fost aleși dintre popor, și de către noi, poporul. Impostura, impertinența și șmecheria lor nu sunt decât o oglindă a societății în care trăim. Partidul care îi găzduiește nu este decât corpul care găzduiește parazitul, fiți convinși că dacă ar muri corpul, parazitul ar găsi o altă gazdă. Problema suntem noi, societatea, în primul rând.

Sunt conștientă că nici în alte părți nu umblă câinii cu covrigi în coadă, cel mai recent exemplu pe care îl am este chiar din țara de unde am plecat, Slovacia, unde tocmai a fost ucis un reporter care urma să publice o investigație amplă asupra evaziunii fiscale a importante figuri politice din partidul majoritar aflat la guvernare acolo. Care partid, apropo, este unul de extremă dreaptă, măcar noi nu avem așa ceva la noi în Parlament. Așa că bănuiesc că am putea pune problema într-un context mai mare și să ne bucurăm că procurorul-șef DNA încă trăiește. Dar mie mi se pare și mai trist atunci când ieșim învingători numai din comparații de tipul ,, Se poate și mai rău. ”

Ne mai facem bine ?