Diversificarea – cum a decurs la noi

Alăptatul, diversificarea și vaccinurile – aceste subiecte atât de controversate, care împart internetul în două de fiecare dată când sunt aduse în discuție…

Despre alăptat – hrana lui Filip până aproape de 6 luni, am scris aici . Am început diversificarea mai devreme de 6 luni, din două motive.

Primul a fost faptul că Filip încă de la naștere a avut reflux . Situația era destul de avansată și îngrijorătoare, bebe având zile în care vomita și regurgita de nenumărate ori…Îl schimbam de circa 3 bavețici și două rânduri de haine pe zi (și nu, nu vă gândiți că la prima pată de lapte, săream să îi schimb bavețica), și nu puteam sta decât cu fineturi după mine, non-stop. Am încercat să îi dau Debridat, la recomandarea pediatrului, am încercat să îi dau formulă anti-reflux, la început, când îi mai dădeam puțin lapte praf…Nimic nu a mers. Game-changerul a fost, într-adevăr, introducerea alimentelor solide.

Ce-i drept, unii specialiști leagă stoparea refluxului nu neapărat de diversificare, ci, mai degrabă, de acest prag de 6 luni al bebelușului, când dispar majoritatea cazurilor de reflux fiziologic, fiind doar o coincidență faptul că la această vârstă se începe în mod normal diversificarea.

Cum-necum, la noi, într-adevăr, treptat, la nici o lună de când am început diversificarea, refluxul era deja o amintire 🙂

Pentru diversificare, mi-au fost foarte utile următoarele articole :

  • scaun special de copil, pentru masă
  • un aparat de gătit mâncarea 2-în-1 – preparare la abur + blenduire  – eu am un Philips Avent cadou de la cumnata mea, de care sunt foarte mulțumită
  • bavețici ( de plastic, să le spăl repede)
  • tacâmuri speciale pentru bebeluși ( lingurițe din silicon )
  • toate informațiile mi le-am luat dintr-o carte extrem de utilă, pe care nu mă mai satur să o recomand – Diversificarea pas cu pas, scrisă de medicul nutriționist Cosmina Nițu. Este o carte extrem de concisă, parcă a fost gândită special pentru mame care nu au timp de pierdut (adică toate mamele 😀 ) .

 

Eu am început diversificarea cu legume, în prima lună am încercat să introduc câte o legumă nouă o dată la 3 zile, pentru a urmări eventualele alergii. Începând din a doua lună am început să îi dau lui Filip și fructe, carne (inițial de pui, după vreo două luni și de vită), ou, cereale. Mult timp le-am preparat bine la aburi, după care le blenduiam, însă treptat, am început să cresc consistența, pe măsură ce l-am văzut și că începe să mestece mai bine ( are și cu ce, la 1 an are deja 8 dinți, cu încă vreo 2 pe vine ) . Am început să pasez cu furculița ce puteam, în loc de blenduit, iar acum, la 1 an, deja Filip mănâncă ceea ce mâncăm noi, adaptat pentru el . De când a împlinit 1 an și îi dau mâncarea noastră, adică cu puțină sare, trebuie să recunosc că mănâncă mai bine ca înainte. În schimb, zahăr nu o să vadă cel puțin până la 2 ani (sau toată viața, dacă ar fi după mine 😀 ) .

Apropo de consistența mâncării, un lucru important asupra căruia nu cred că se insistă suficient este cel legat de importanța cunoașterii acordării procedurilor de prim ajutor, în caz de înec al copilului. Mie mi s-a întâmplat, pe la vreo 8-9 luni, Filip s-a înecat cu o bucățică de măr, m-a ajutat enorm faptul că am știut ce să fac, cum să îi deblochez căile respiratorii. Puteți fie urmări filmulețe pe internet despre ce trebuie făcut, fie, cel mai bine, să vă înscrieți la un curs specializat de acordare a primului ajutor la copii ( eu am participat la unul, și mă simt mult mai liniștită acum, că știu exact ce trebuie făcut ) .

Revenind la mâncare, ,, hituri ” la noi în acest moment sunt ciorba, merele coapte, avocado amestecat cu banană, mămăligă cu brânză și iaurt, paste cu baby spanac, supă-cremă de lobodă / ștevie, pilaf, fructe de pădure cu iaurt, pâine prăjită cu unt și gem făcut în casă, fără zahăr. Și, bineînțeles, tot ce mânânc eu, și nu îi dau și lui 🙂

În general, sunt norocoasă să am un copil destul de mâncăcios, excepție fiind perioadele de erupție dentară, și vreo două viroze, perioade în care Filip a avut apetitul diminuat. A mai avut și perioade în care mânca destul de puțin fără vreun motiv anume, dar nu l-am obligat să mânânce. Dacă am văzut că nu vrea / nu îi place, am lăsat deoparte mâncarea, și am reîncercat mai târziu. Nu i-am dat să mânânce niciodată în timp ce se uita la desene animate (de fapt nu îi pun desene animate deloc, cred că ar fi trebuit să încep cu asta ), în schimb, am încercat să fac din masă o joacă, și îi mai dau diverse obiecte în mână la ora mesei, că se plictisește destul de ușor. 

În curând voi reveni și cu un articol  mai detaliat, special despre regulile de nutriție pe care le-am respectat . 

Între timp, aștept cu interes comentarii despre cum se împacă cu mâncarea copiii voștri!

 

Ajutor, bebelușul mă mușcă! Ce e de făcut ?

A trecut 1 an de când am născut, și totodată de când alăptez. După ce am reușit să depășesc începutul atât de greu în alăptare, de pe la vreo 3-4 luni, am intrat în linie dreaptă cu alăptatul…Lucrurile au mers șnur!

Mi s-a reglat producția de lapte, nu mai aveam sâni ba prea plini, ba goi, la care să plângă Filip…Aveam să îi dau cât avea el nevoie. Adică mult. Foarte mult! Sugea băiatul meu de fiecare dată, de parcă era și prima, și ultima oară când vedea sânul. ,,Țiti ” a fost și încă este marea lui dragoste. Râde atunci când îl anunt ,, Țiți time! ” , se înfige în sân de parcă s-ar lua la trântă cu el, îl pișcă, îl ține în mânuțe, nu care cumva să fugă…Și, de aproape 2 luni, îl mușcă. Rău.

IMG_4579

Aparent, mușcatul sânului este doar o fază la bebeluși. Sfaturile consultanților în alăptare sunt în primul rând două, în situația dată : 1. Să iei bebelușul de la sân imediat după ce mușcă, și să îi explici că te doare și că nu e ok, și 2. Să ai răbdare, pentru că sigur e o etapă care va trece de la sine.

Ușor de zis, greu de aplicat, atunci când copilul te mușcă de fiecare dată când îl pui la sân! Cu atât mai greu cu cât, în cazul meu, mă mușca atât de tare, încât îmi dădea sângele…Ajunsesem să mă gândesc cu groază la momentul când trebuia să îl pun din nou la sân, în primul rând de frică să nu mă muște din nou, și în al doilea rând de durere, că sugea pe răni încă nevindecate.

Am încercat varianta să îl iau de la sân și să îi spun pe un ton sever să nu mă muște…Degeaba. E prea mic, nu înțelege. Nu mai vorbesc că primele dăți chiar îmi râdea în față atunci când îi spuneam 🙂 …Apoi, se uita atent și curios la mine, fața lui părea să spună ,, Ce vrei, fato, să îmi zici, că nu pricep ? ” 😀 La un moment dat cred că a înțeles că făcea ceva greșit, dar nu și ce anume … Așa că am trecut la alte variante.

bbmusca

Am încercat să îl fac să ia fie cănița lui cu cioc, fie biberonul de lapte ( recomandat ar fi să nu i se dea biberon așa mare, mai ales dacă tot nu fusese învățat la biberon, dar eram disperată :)) ) . Nici vorbă. De pe la vreo 2 luni, de când am început să îl alăptez exclusiv, Filip a refuzat cu îndârjire suzetă, biberon, de fapt orice nu era sânul gol, și așa a rămas până în ziua de azi. Am încercat inclusiv să îi dau o vreme să sugă cu protecții de silicon, lucru care ar fi rezolvat problema mușcatului. Se enerva numai când se uita la ele, și începea să plângă, mai că-l și jigneam cu ideile mele crețe 😀 .

După vreo lună de mușcături continue și încercări eșuate de a rezolva situația cu metodele de mai sus, am început să mă gândesc, cu părere de rău, la înțărcare. Alăptatul devenise un chin, transpiram de încordată ce stăteam la fiecare supt…Iar rănile erau din ce în ce mai mari, durerile la fel.

Problema mare era că Filip adormea numai la sân. Și când zic ,, numai ” …Mă refer la faptul că, oricât de binevoitori erau restul membrilor familiei să îl adoarmă, prin diverse alte metode, copilul meu se încăpățâna să nu se culce până nu sugea. Indiferent cât de obosit era, prefera să plângă până ne înnebunea pe toți, dacă încercam să îl adormim în alt fel decât la sân. Când era mic adormea și în alte moduri ( în sistem, în brațe), dar în ultimele luni, nu mai mergea altfel…

Așa că a început o perioadă foarte stresantă, și pentru mine, și pentru el, de a-l dezvăța de la adormitul la sân. A fost foarte greu, mi-am pierdut mulți nervi pe traseu, el a plâns muult, mult de tot, de mi se rupea sufletul de el, dar nu mai puteam, fizic, să îl pun la sân, nu mai suportam, de dureri. Planul a fost să îi scot mai întâi mesele de peste zi, și să îi dau seara la culcare, și noaptea, că atunci când era adormit nu mușca…Mușcatul de obicei se petrece spre finalul suptului, când de fapt copilul s-a oprit din supt, dar încă stă cu sânul în gură. În cazul meu, se petrecea de fiecare dată când Filip lăsa sânul din gură.

După vreo 2 săptămâni de chinuri, l-am învățat la a-l culca ziua în sistemul de purtare port-bebe. Seara, la culcare, îl lăsam până era epuizat , și de abia atunci îi dădeam să sugă, pentru a adormi direct cu sânul în gură, să nu mai muște atunci când îl scotea. Noaptea îi dădeam în continuare, nefiind problemă când sugea adormit.

O singură săptămână a durat toată minunea…Și a început iar să refuze să fie adormit în sistem. Dar refuz din ăla…cu plâns isteric, în hohote. Nu mai știam ce să fac. Nu sunt genul care se lasă cu una, cu două, când își propune ceva, dar a trebuit să recunosc că, deocamdată, să îi iau sânul nu e o soluție. E prea mic…și prea țiți-dependent 🙂 Pe mine oricum mă durea sufletul numai la ideea de a-l înțărca, dar am înțeles că, indiferent de toată treaba asta cu mușcatul, copilul meu în mod evident nu e pregătit pentru următorul pas …

Ceea ce ne aduce la situația curentă, și soluția care, aparent, funcționează, deocamdată 🙂 Și la somnul/somnurile de peste zi, și la culcatul seara, îl pun să adoarmă la sân, dar îl aștept până își consumă bateriile de tot, îl pun când e aproape epuizat. Astfel, adoarme sugând, nu mai mușcă la final. I-am dat puțin (mai mult…) programul peste cap, dar hei, măcar alăptatul continuă, Filip e iar fericit, eu cu nervii la locul lor (ăia câți mi-au mai rămas, după ultimele două luni… 😀 ), overall, win-win.

Între timp, atunci când nu îl ghicesc cu adevărat că s-ar culca, și lasă totuși sânul din gură, a început, după aproape 2 luni, să mă muște mai rar…Poate scăpăm, treptat, de obiceiul ăsta prost.

Am scris postarea asta în ideea că va fi ajutor altor mame care pățesc la fel, întrucât, pentru mine, sfaturile clasice n-au prea funcționat. Între timp, #rezist la alăptat!

bbmusca1