Săptămâna 23 – Voi fi mamă de 2 băieți !

S-a lăsat așteptat al doilea copil, să ne dezvăluie ce este, am aflat de abia în săptămâna 21. Morfologia de trimestru 2 însă, făcută în 3D, nu ne-a lăsat nici o urmă de îndoială, doctorul ne-a spus clar : ,, 100% băiat! ” .

Recunosc că, atunci când ne-am hotărât la al doilea copil, inițial ne-am dorit o fetiță, o ,, pereche ” pentru Filip. Dar, în clipa în care am aflat că o să am un băiat…prima reacție, surprinzătoare și pentru mine, a fost de bucurie. M-am bucurat ca la prima sarcină, când am auzit că voi avea băiat. Bănuiesc că asta este senzația normală care te încearcă, de fapt, ca părinte, pentru că îți iubești copilul indiferent că este băiat sau fetiță, mai zvăpăiat sau mai liniștit, sau mai știu eu cum. Îl iubești pentru că e al tău. Mânuțele pufoase care te îmbrățișează sunt exact la fel de pline de iubire, indiferent că sunt de băiat sau de fată.

Ei bine, se pare că asta e doar părerea mea . Nu am nici o problemă cu diversitatea de opinii, dar m-a uimit, cu ocazia asta, lipsa de tact a unora multora, la aflarea veștii că voi avea tot băiat. Trăim cu toții cu niște filme în cap, în care fericirea e aia cu casă, mașină, soț/soție și doi copii, musai băiat și fată. Variantele de 2 băieți sau 2 fete sunt greu acceptate, astfel că prima reacție pe care am primit-o de la multe cunoștințe a fost : ,, Lasă, sănătos să fie. ” De parcă faptul că este băiat însemna că avea vreun defect sau ceva. Unele lucruri ies automatic din gura omului, însă uneori chiar ar trebui să ne gândim că poate jignim persoana respectivă, sau că poate cel/cea vizată nu e de aceeași părere cu noi, și atunci o facem ușor de oaie. Vă spun din experiență, felicitările sunt un safe bet. Chiar dacă în sinea ta îți spui ,, Ah, săraca, are tot fată/băiat “, cu un simplu ,, Felicitări ” poți trece ușor peste subiect, fără a-l face pe celălalt să se simtă prost, și fără a-i impune ideile tale preconcepute. Just my 2 cents.

În schimb știți ce frază (pe care am auzit-o deja de mai multe ori) mi se pare și mai rea decât ,, Lasă, sănătos să fie. ” ? ,, Eh, oricând puteți încerca să îl faceți pe al treilea. ” De parcă cumva al doilea poate fi trecut cu vederea, ca o greșeală din fabricație, care, cine știe, poate la a treia încercare se corectează. Bunul simț m-a oprit să dau o replică pe măsură celor cu ,, al treilea “, care ar fi trebuit să fie : ,, Și dacă e și al treilea băiat, ce fac ? Le spun să îl oprească în maternitate ? “.

Vă spun eu care ar fi reacția mea și la un al treilea băiat : tot de bucurie. Pentru că faptul că Dumnezeu ți-a dat un copil nu o dată, nu de două ori, ci de n ori, este de fiecare dată o binecuvântare. Tatăl meu a spus-o cel mai frumos, atunci când a aflat că voi avea tot băiat : ,, Eram foarte curios ce o să ai, dar totodată nu eram curios deloc, știi ce zic ? “

Da, știu exact ce zice. Apropiații au avut în general aceleași reacții potrivite, unii m-au felicitat și atât (reacție minunată, dacă mă întrebați acum) , alții mi-au spus că o să am un băiat la fel de frumos și isteț ca primul, iar femeile din familie mi-au spus aproape toate același lucru : ,, Ți-am spus noi. ” 😀 Mama mi-a zis de cum a aflat că sunt însărcinată că voi avea tot băiat, la fel și verișoara mea, și mătușa… Se pare că intuiția mea, care la prima sarcină a fost infailibilă ( și eu am știut, pur și simplu, de la început, că voi avea băiat) s-a transferat acum asupra lor, că eu n-am mai avut nici un presentiment.

PS. Între timp, eu deja mă gândesc cât de răsfățată voi fi pe viitor, în calitate de singură prezență feminină, într-o casă cu 3 băieți 😀

Săptămâna 20 – Însărcinata de sărbători

Iată-mă ajunsă la jumătatea sarcinii, în mijlocul trimestrului II…și deja cu simptome de trimestru III. A durat mult mai puțin ,, luna de miere ” a sarcinii de data asta, dintr-un motiv simplu : burta.

Nu știu cât vă dați seama din poză, dar burta este deja mare (am auzit nu o dată ,, Păi eu burta asta o aveam când eram gata să nasc ! ” ) . Sunt vizibil însărcinată, deși am doar 5 luni (deja mi se acordă prioritate la cozi, lucru îmbucurător, față de sarcina trecută ) , dar burta mare vine la pachet cu o serie de neplăceri de care data trecută am avut parte mult mai târziu, spre finalul sarcinii.

Partea cea mai rea : dorm din ce în ce mai prost. Nu am ajuns încă la stadiul de insomnii, cum eram la finalul primei sarcini, dar deja mi-e imposibil să dorm pe burtă sau pe spate, așa că îmi rămân doar partea stângă sau dreaptă. Doar că au început și durerile de șolduri, ca data trecută, așa că mă întorc pe stânga, mă doare stânga, și invers . Cu siguranță nu ajută nici că Filip se mai fâțâie în pat lângă mine și are episoade de somnambulism (deh, le moștenește de la mama lui, nu mă pot supăra pe el 😀 ) .

Faptul că dorm prost se traduce și în oboseală ziua, bineînțeles. Cam toată ziua 😀 Așa că iar am ajuns să îl pândesc pe Filip, să vină momentul somnului de după-amiază, și hop, și eu cu el ! Dezavantajul e că somnul lui de prânz era momentul când făceam și eu ceva pentru mine ( citit, sau scris ), așa că am avut de ales între micile plăceri sau somnul. Am ales somnul, în primul rând pentru că oricum nu pot citi, când mie mi se închid ochii de somn. Noroc cu bunicii lui Filip, că petrec mult timp cu el, și astfel reușesc să fac câte una-alta (sau, uneori, pur și simplu să mă odihnesc). Și nu doar bunicii, ci și restul familiei, sunt un ajutor minunat!

Și, că tot veni vorba de familie, anul acesta, de Crăciun, am reușit să ne strângem toți-toți din partea familiei mele. Am fost vreo 20 la masă, a fost minunat, mai rar să nu avem nici un absent! Partea ciudată a fost cum din 20, mai bine de trei sferturi eram răciți. Se tușea și se strănuta la masa de Crăciun într-o veselie ! Sincer, având în vedere că sunt însărcinată și automat cu imunitatea mult mai scăzută decât în mod normal, mă mir că am luat viroza destul de târziu, printre ultimii chiar, și am făcut o formă destul de ușoară. Nu pot să nu fac o comparație aici cu anul trecut. Toată iarna trecută, eu am ținut-o dintr-o viroză în alta. Fiecare cu simptomele ei, ba mă durea în gât de îmi venea să mă urc pe pereți, ba aveam capul înfundat de simțeam că stă să explodeze, ideea e că în nici o iarnă, de când mă știu, nu am tras-o ca anul trecut. Și sunt aproape convinsă că știu și cauza : lipsa cronică de somn. Anul trecut, pe vremea asta, Filip avea 9 luni, iar eu aproape 1 an de când dormeam ori prost, ori foarte prost, lucru care și-a spus cuvântul asupra sistemului imunitar. Între timp, mi-am revenit după naștere, l-am înțărcat pe Filip, și am avut câteva luni de somn decent, care și-au spus cuvântul, în sensul bun al cuvântului. Dar de acum cred că resetez contorul de la zero 😀 Sau poate al doilea copil o să doarmă mai bine, cine știe (deși, având în vedere că va fi tot alăptat, mă îndoiesc ) .

Pe lângă o viroză, Sărbătorile s-au lăsat și cu 2 spre 3 kilograme în plus ( să spunem, de dragul stării mele de bine, că sunt mai degrabă 2 😀 ), așa că am ajuns la 6 spre 7 kg în plus ( 6 am vrut să spun. ) Având în vedere că sunt la jumătatea sarcinii și că data trecută am luat 14 pe care le-am dat foarte repede jos, nu îmi fac încă probleme …Deși puțin autocontrol nu ar strica. Pentru că nu, bineînțeles că însărcinata nu s-a abținut de la absolut nimic de Sărbători :)) Voi să nu faceți ca mine, vă rog!