Naștere naturală vs cezariană – mărturia cuiva care a trecut prin amândouă

Vaccinurile, alăptatul vs laptele praf , și tipul de naștere aleasă – când vine vorba de parenting, nimic nu naște mai multe dispute, și nu crește pulsul mai repede decât aceste trei alegeri, și asta deoarece fiecare din ele vine la pachet cu niște preconcepții, și cu un anume stigmat, mai ales în cazul ultimelor două. Însă dacă despre alăptare am mai vorbit, astăzi aș vrea să vă povestesc și despre nașterea naturală versus cezariană, deoarece sunt conștientă că mă aflu într-un segment foarte restrâns de femei care au trecut prin amândouă.

Mi-am dorit mult, încă de la prima sarcină, să nasc natural. Nu știam dacă voi putea, însă eram hotărâtă să încerc, să merg până în pânzele albele dacă era nevoie ( și a fost nevoie 😀 ) . De ce?

Deoarece mă documentasem, și știam că nașterea naturală este opțiunea cea mai bună pentru copil. Faptul că acesta ia contact cu bacteriile din canalul vaginal al mamei îi oferă o primă imunizare în fața acestora, și pe lângă asta, expulzia copilului contribuie la comprimarea plămânilor lui si eliminarea lichidului din acestia. Ba chiar anumite studii demonstrează că astmul apare mult mai des la copiii născuți prin cezariană, pe când cei născuți natural sunt mult mai puțin predispuși la probleme respiratorii. Pe lângă asta, nașterea naturală declanșează lactația mai repede decât o cezariană.

Și cu toate acestea, unele femei aleg din start cezariana, principalul motiv fiind acela că se tem de durerea provocată de o naștere naturală.

Vreți să v-o spun pe aia dreaptă ? Da, durerea din timpul nașterii mele naturale a fost groaznică. La un moment dat, nu mai puteam vorbi efectiv de durere, de abia mai țineam ochii deschiși. Dar aș alege să o fac din nou, mai ales având și experiența unei cezariene ? DA. Și asta din două motive.

În primul rând, în ciuda durerii insuportabile, ce mi s-a părut de-a dreptul extraordinar atunci când am născut natural a fost că, din clipa în care am născut, s-a terminat brusc cu durerea. Nu îmi venea să cred ce îndurasem cu numai jumătate de oră în urmă, ca apoi să nu mai am nimic ! Știu că unele femei rămân cu un disconfort în urma epiziotomiei, eu nici măcar atât nu am avut. În prima zi după naștere, umblam nestingherită prin spital, nu mă durea nimic, nu aveam nimic.

Pe când la a doua naștere, care a fost o cezariană de urgență, recuperarea a fost cruntă. M-am simțit ca lovită de tren, efectiv, în prima zi după operație. În momentul când m-am dat jos prima dată din pat, am simțit stele verzi de durere, și primul ,, drum “, de circa doi metri, între pat și baie, l-am parcurs cu ceea ce mie mi se păreau eforturi supraomenești, și în vreo zece minute. În primele zile, mă ținea foarte tare operația, de abia reușeam să mă ridic din pat . Făceam totul cu încetinitorul, de abia reușeam să îl iau pe Ștefi din pătuțul lui și să îl alăptez, când mi-l aduceau, altceva nu eram în stare să fac. Și, văzând că eu de abia mă mișc, eram din ce în ce mai stresată de ideea ,, Cum o să am grijă, nu de unul, ci de DOI copii, când eu de abia mă mișc ?? ” . În plus de asta, am avut niște dureri de cap și de coloană groaznice după cezariană, de nu puteam să mă ridic din pat. Ori, cum să vezi de doi copii din pat ?? Eram frustrată și îngrozită. Ce nu știam era că recuperarea după cezariană este una rapidă, însă ți-e greu să vezi mai departe de durerea din prezent. Într-adevăr, mi-a fost greu vreo două săptămâni, dar acum, de exemplu, la patru luni după, nu mai am nimic.

Dacă recuperarea, mult mai rapidă, a fost principalul motiv pentru care, dacă ar fi să aleg între cele două, aș alege din nou nașterea naturală, al doilea motiv este legat de durerea în sine, că aici voiam să ajung, și acesta este motivul pentru care scriu acest articol.

Tocmai pentru că mă citesc viitoare mămici, care poate se gândesc că dacă nasc prin cezariană, vor evita durerea, aș dori să le spun că este cea mai mare păcăleală pe care și-o vor lua. La mine, durerile au fost mult mai mari la cezariană decât la nașterea naturală. Sigur, sunt femei care suportă operația bine, și se recuperează ușor, însă, din ce am văzut în jurul meu, majoritatea are parte de experiența mea. Și sigur că ai vrea să crezi că nu o sa fii tu aia care se simte foarte rău după cezariană, însă nu știu dacă vrei să joci ruleta rusească cu așa ceva.

Eu nu mă adresez, în paragraful de mai sus, celor care au avut parte de cezariene de urgență, sau celor care au indicație de cezariană din start, că sunt destule cazuri de genul ( cel mai frecvent motiv fiind poziția copilului, când stă cu capul în sus ) . Sănătatea și siguranța copilului sunt primordiale aici, nu confortul mamei…Și tocmai, din punctul acesta de vedere, nu pot să nu remarc că totuși, cezarienele sunt mai lipsite de riscuri pentru copil.

O naștere naturală este plină de neprevăzut. Se poate ajunge la suferință fetală, la lipsă de oxigen pentru bebeluș, oase rupte, transmitere de infecții mai probabilă de la mamă…Eu ar trebui să știu cel mai bine lucrurile astea. Drept dovadă, în urma primei nașteri, naturale, Filip a stat 7 zile la terapie intensivă (scor APGAR 7/8), pe când Ștefan s-a născut în urma cezarienei cu nota 10, și nu a avut nici o problemă. Și unul din motivele pentru care s-a ajuns la cezariană de urgență la el a fost faptul că începuseră să i se încalece oasele capului, cu risc de traumatism cranio-cerebral. M-ar mai fi ajutat, în cazul acela, toate celelalte benefii ale nașterii naturale pentru mamă și bebeluș, de mai sus ? Nu.

Doctora mea, Alina Ursuleanu, cu care am născut ambii copii, îmi tot spunea după a doua naștere că îi e ciudă, și nu îi vine să creadă că s-a ajuns la cezariană. Mie nu mi-a fost ciudă, deoarece știu că a fost decizia corectă la momentul respectiv, și că până atunci, am încercat, și ea și eu, tot ce se putea. Însă există și doctori, din păcate, care recomandă cezariana din start, și aici las sfatul meu, drept concluzie : încercați, atunci când vă alegeți medicul, să fie unul recunoscut ca fiind pro nașteri naturale. Medicii știu cel mai bine atunci când într-adevăr este nevoie de cezariană sau nu, ar fi păcat să treci printr-o operație, dacă de fapt nu este cazul. Și dacă este într-adevăr cazul, atunci, viitoare mamă, fii împăcată, deoarece înseamnă că este alegerea cea mai safe pentru copilul tău !

Prima lună cu doi copii

Nu degeaba se spune că începutul e cel mai greu…După ce prima lună cu Filip mi s-a părut, fără glumă, cea mai grea lună din viața mea, mă așteptam ca începuturile cu doi să fie pe măsură ! Și a fost, bineînțeles, o lună grea, dar, poate pentru că aveam așteptări atât de joase de la ea, nu a fost chiar atât de grea precum îmi imaginam. Provocările au fost, în schimb, diferite de începuturile mele ca mamă de un copil, cu o excepție : alăptatul.

Alăptatul a rămas un motiv de stres și o grea încercare pentru mine și la al doilea copil. După ce am avut o pornire foarte grea prima oară când am alăptat , totuși, după două luni, am ajuns să îl alăptez exclusiv pe Filip . Și l-am tooot alăptat, până la un an și jumătate, de nu mai știam cum să îl înțarc.

Având în vedere că alăptasem atâta, și oprisem alăptatul în urmă cu doar 6 luni, nici nu îmi puneam problema să am probleme cu alăptatul…Mai trecusem doar o dată prin asta, știam clar ce și cum ! Ba chiar, atât de relaxată eram, încât îmi mai propusesem un lucru : să nu mai consider biberonul dracu’ gol în calea alăptării. Soțul și mama mea, știind cât de dificil a fost cu Filip, care sugea numai la sân, și era dependent de mine, mă tot încurajau să îi mai dau câte un biberon lui Ștefi, să nu se dezvețe de biberon, ca Filip. Și în plus de asta, omul din greșeli învață, în îndârjirea mea de a-l alăpta exclusiv pe Filip, de a nu-i da biberoane, îl țineam numai la sân, chiar dacă săracul plângea de foame. Ei bine, mi-am zis, pe Ștefi nu aveam să îl mai țin înfometat!

Problema principală a fost aceeași, în prima lună : nu aveam lapte. Îl puneam des pe bebe la sân, beam ceai de lactație, luam și suplimente de lactație, dar tot nu aveam suficient, îl vedeam cum plânge de foame. ,, Pe el nu o să îl mai înfometez! “, îmi spuneam, și îi făceam un biberon. Și peste câteva ore iar îl vedeam, după ce încercam în fel și chip la sân, că plângea de foame. Și îi făceam încă un biberon. Și încă unul. Nu vă spun cât de repede am ajuns la biberon la fiecare masă, adică circa 6 biberoane pe zi. Extrem de repede. Nu spun, în continuare, că biberonul e dracu’ gol dacă vrei să alăptezi, dar da, e un mare impediment. Fiecare biberon dat e un pas mai departe de alăptare, și greu te mai apropii.

Voi scrie un articol separat despre cum am reușit să îl aduc și pe Ștefi aproape de alăptare exclusivă (la momentul scrierii articolului, bebe face 2 luni, și mai mănâncă doar jumătate de biberon pe zi, nu îmi fac nici o grijă acum), dar vă spun atât, a fost nevoie de eforturi colosale din partea mea, multă ambiție, și mult stres. Așadar, prima lună a fost marcată de stresul alăptării.

Al doilea mare stres a fost dat de recuperarea grea după cezariana de urgență. M-am simțit ca lovită de tren, efectiv, în prima zi după operație. În momentul când m-am dat jos prima dată din pat, am simțit stele verzi de durere, și primul ,, drum “, de circa doi metri, între pat și baie, l-am parcurs cu ceea ce mie mi se păreau eforturi supraomenești, și în vreo zece minute. În primele zile, mă ținea foarte tare operația, de abia reușeam să mă ridic din pat . Făceam totul cu încetinitorul, de abia reușeam să îl iau pe Ștefi din pătuțul lui și să îl alăptez, când mi-l aduceau, altceva nu eram în stare să fac. Și, văzând că eu de abia mă mișc, eram din ce în ce mai stresată de ideea ,, Cum o să am grijă, nu de unul, ci de DOI copii, când eu de abia mă mișc ?? ” . În plus de asta, am avut niște dureri de cap și de coloană groaznice după cezariană, de nu puteam să mă ridic din pat. Ori, cum să vezi de doi copii din pat ?? Eram frustrată și îngrozită. Ce nu știam era că recuperarea după cezariană este una rapidă, însă ți-e greu să vezi mai departe de durerea din prezent. Într-adevăr, mi-a fost greu vreo două săptămâni, dar acum, de exemplu, la două luni după, nu mai am nimic.

Însă marea mea grijă, în prima lună, a fost adaptarea lui Filip la statutul de frate de mare. Că cel mic nu avea nevoie decât de lapte, somn și schimbat, însă pentru cel mare, știam că șocul va fi unul de proporții, și că este esențial cum gestionezi situația în perioada de început, pentru a-i diminua gelozia, a-l ajuta să înțeleagă ce se petrece, și a-l asigura că și el rămâne, în continuare, iubirea lui mama 🙂

La început, Filip a avut momente de gelozie, normal. Cum mă vedea cu fratele lui în brațe, striga ,, Să termini cu Ștefan! ” . Dacă îl vedea pe Ștefi în brațele mele, voia și el în brațe. Îi luam pe amândoi, dar îmi spunea că voia doar el în brațele mele. Eu încercam să îl fac să fie empatic cu Ștefan, de exemplu când Ștefan începea să plângă de foame, dar Filip nu voia să se dea jos din brațele mele, îl întrebam, ,, Mă lași să îi dau să mănânce lui Ștefan ? ” ,, Nuuu!” ; ,, Păi și ce facem măi Filip, îl lăsăm să moară de foame?” ,, Daaa! “, și tot așa.

Însă, din fericire, Filip s-a adaptat foarte bine la statutul de frate mai mare, grație mai multor factori. Am încercat să îi ofer și mai multă dragoste în perioada de început în 4, să fiu înțelegătoare cu el atunci când făcea crize de plâns sau era recalcitrant, nu l-am certat absolut deloc, ba din contră, m-am purtat ca la carte, cu răbdare infinită și acceptare. Am încercat să păstrez obiceiurile noastre, doar noi doi, adică, de exemplu, să se trezească cu mine dimineța, și să adoarmă cu mine seara, cu alte cuvinte, să păstrez cât se putea din vechea rutină.

Cum mă ruga să îl las din brațe pe bebe, ca să îl iau pe el, dacă se găsea tatăl lui sau altă persoană prin preajmă, imediat îl pasam pe Ștefan, lucru care îl încânta foarte tare pe Filip.

În plus de asta, l-am lăsat mereu, ba chiar l-am încurajat, să îl atingă pe Ștefan, șă vorbească cu el, să își satisfacă curiozitatea în legătură cu el, lucru care a dat roade. Filip e foarte interesat de frățiorul lui mai mic, și de când s-a obișnuit cu noua situație, se uită mereu cu atâta drag la bebeluș, mereu îmi cere să îl ia în brațe, să îl mângâie, să plimbe el căruțul, și eu îl las să facă toate astea, cu grijă să nu îl rănească, bineînțeles.

Cu siguranță însă, Filip s-a adaptat bine și datorită faptului că i se acordă în continuare multă atenție de către restul membrilor familiei (bunici, nași, etc), nu se simte neglijat, și e atât de atașat de ei, încât nu îmi simte lipsa dacă stă doar cu ei.

Să încerc să jonglez cu toate astea, cu recuperarea după cezariană, începutul în alăptat, și adaptarea la formula de patru în aceeași lună, a făcut ca începutul să fie unul solicitant, poate haotic pe alocuri. Cu siguranță nu a fost ușor. Însă câțiva factori au făcut toată diferența.

În primul rând, AJUTORUL primit. Orice ajutor înseamnă enorm pentru o mamă la început de drum, așa că, viitoare mămici, vă încurajez să nu vă încăpățânați să refuzați ajutor, încercând să vedeți cum și dacă vă descurcați voi cu toate, deoarece e ca și cum v-ați da cu stângul în dreptul. Acceptați ajutor și fiți recunoscătoare pentru el, dacă vi se oferă, de la familie, de la prieteni. Dacă nu vi se oferă, poate cei din jur vor să ajute, dar nu știu cum o să o facă, cereți răspicat ajutor, dacă poate cineva să stea să stea cu copilul 2 ore, dacă poate cineva să facă un fel de mâncare în locul vostru, etc, toate înseamnă TIMP prețios, pe care nu îl are nici o mamă în perioada de început.

Apoi, a contat faptul că aveam deja experiența primului copil, am fost mult mai relaxați, și eu și soțul, cu tot ceea ce însemna creșterea copilului, prima lună nu a mai fost totodată un crash course în puericultură, ca prima dată.

Și, nu în ultimul rând, acum chiar îmi dau seama că un factor important îl determină și copilul în sine, personalitatea sa, ce probleme are sau nu. Filip a fost ca un tsunami încă de la început, agitat, plin de energie, ,, sangre caliente”, cum îmi place mie să îi spun. Plângea des, tare, și din orice. Dar asta și pentru că îl deranjau multe lucruri, colicii, refluxul, oboseala din cauza celor două mai sus…

Cu Ștefi, am parte de experiența opusă. E un copil tare calm, cuminte, doarme liniștit, însă astea și datorită faptului că se vede că nu îl deranjează nimic (dureri de burtică sau altceva ).

Așa că, una peste alta, culmea, pot spune că m-am simțit mai liniștită în prima lună cu doi copii, decât când am fost doar cu primul. Dar asta, sunt conștientă, datorită marii mențiuni a faptului că am parte de ajutor, altfel, tare greu mi s-ar fi părut, oricum eu și Laur nu mai avem timp de absolut nimic altceva în afară de copii .

Și mai am o mențiune de făcut, la final. V-am povestit cum a fost prima lună, cu bune și cu rele, pentru că știu că mă citesc multe viitoare mămici, care poate au o imagine mai romanțată despre ce înseamnă viața cu un copil mic, din cauza postărilor ,, mamelor perfecte ” de pe social media. Am observat că mai ales vedetele cad în capcana asta, de a prezenta totul în roz, de parcă viața cu un nou-născut e ușoară, și e numai iubire, fericire și bebeluși care râd și dorm. Și la prima, și la a doua sarcină, am dat follow mai multor vedete care erau însărcinate în același timp cu mine, pentru care sarcina a fost întotdeauna ,, foarte ușoară “, nașterea naturală ,, fără dureri, minunată ” (?!), sau cezariana fără nici un fel de durere după, alăptarea a decurs strună, copilul dormea și mânca tot timpul, ce să mai, paradis! Ba chiar, după o lună de aberații continue de la o vedetă mare de la noi care a născut cam în același timp cu mine, ultima postare, înainte de a-i da unfollow, a fost ,, Vă spun sincer că totul este perfect ! ” . Nu, viitoare mame, nu este niciodată totul perfect, nici pentru cea mai norocoasă ființă de pe Pământ. Perfecțiunea nu există, în primul rând .  Și nu aș avea nici o problemă cu postările de genul, până la urmă fiecare poate să își cosmetizeze existența cât are chef, dar, când vine vorba de o persoană cu influență ( ca să evit termenul ,, influencer “, la care am alergie ), atunci când prezinți, sau chiar exagerezi, numai aspectele bune ale vieții de proaspătă mamă, trebuie să te gândești și la viitoarele mame care te citesc, și care, la nivel subconștient, își vor crea niște așteptări nerealiste despre ce înseamnă viața cu un nou născut. Și vor fi cu un pas mai aproape de despresia post-partum, într-o societate care ș-asa pune destulă presiune pe noi, de a încerca să fim perfecte. Așa că închei postarea aceasta cu un îndemn la mai multă transparență, nu doar din partea persoanelor publice, însă mai ales din partea lor.

Se poate să fii și ,, imperfect “, și popular, să știți. Uitați aici ce înseamnă cu adevărat viața cu doi copii. Uitați aici ce înseamnă cu trei . Ambele, de pe bloguri foarte populare la noi.

Începem un thread pe Insta cu #mamaimperfecta , ce ziceti ? 😀

Nașterea lui Ștefan

După două nașteri, mi-e clar : nu mi-e dat să am parte de o naștere normală, fără probleme.

După nașterea grea a lui Filip, urmată de o săptămână a lui la terapie intensivă, nu aveam cum să nu ne facem tot felul de scenarii, eu și soțul meu, în legătură cu a doua naștere . Evident că speram să fie bine bebe, însă știam și cât de repede o pot lua lucrurile la vale, și că exista o posibilitate să nu fie așa . Singurul scenariu pe care nu îl luasem în considerare, însă, era cel în care era bine bebe, însă nu și eu !

Dar să o luăm cu începutul.

Stabilisem cu doctora să îmi inducă travaliul undeva în săptămâna 38 de sarcină, din două motive : pentru a putea naște din nou natural (copilul fiind deja foarte mare), și pentru a putea fi testată de COVID înainte de naștere cu o zi, ca să fiu tratată pe secție normală (altfel, nu mi-aș fi putut nici vedea copilul, până nu venea rezultatul testului).

Timeline-ul era următorul :

Luni intram în 38 săptămâni de sarcină.

Marți, urma să merg la control, să vadă doctora dacă copilul era pregătit să vină. Dacă ar fi considerat că erau condiții favorabile pentru indus travaliul, în ziua următoare mă testam de COVID, iar joi, îmi inducea travaliul.

În noaptea de luni spre marți însă, m-au apucat niște contracții. Am luat un No Spa, și după 2 ore mi-au trecut. La control, doctora mi-a spus că probabil copilul va veni oricum până la finalul săptămânii, deci mă puteam duce a doua zi la maternitate, să mă testeze de COVID, iar joi, ea urma doar să ajute puțin natura 😀

Zis și făcut, marți seară ne întoarcem acasă (locuim la 2 ore distanță de București ), moment în care pe mine mă apucă mania ordinii prin casă .

-Iubito, la cum te-a apucat dintr-o dată cu ordinea, îmi miroase a nesting instinct, eu cred că mâine naști, îmi spune soțul.

Prostii, îi spun, nu mai aveam nici un simptom. Cu toate astea, nu am riscat, și am plecat cu bagajul de maternitate după mine. După ce am fost testată de COVID, când m-am dus la toaletă, la maternitate, am descoperit niște pete maronii care anunțau un travaliu iminent. Am sunat-o pe doctoră, să o întreb dacă mai plec în orașul meu natal, și doctora mi-a spus că sigur, pot pleca, doar să am grijă să nu nasc în mașină 😀 Mai în glumă, mai în serios, mi-a spus că e riscant să mai plec din București, că fiind la a doua naștere, lucrurile pot avansa foarte repede. Așa că n-am mai plecat, am rămas la cumnata mea .

Ziua de miercuri a trecut fără alte simptome, așa că joi m-am prezentat la maternitate . Doctora a avut dreptate, nu prea a fost nevoie să îmi facă aproape nimic, travaliul era deja la debut, așa că după ce am trecut repede pe la camera de gardă, m-au schimbat în cămașa de spital, mi-au pregătit toată documentația, mi-au montat branula, și m-au dus la sala de nașteri, aceeași ca la prima naștere. Aveam ceva emoții, și totuși, eram mult mai calmă decât la prima naștere, știam, cumva, mersul lucrurilor.

Travaliul a progresat foarte rapid. M-au adus în sala de nașteri undeva pe la ora 10 dimineața, iar la ora 15:30, ajunsesem deja la dilatație completă, la momentul expulziei, cu alte cuvinte. Primisem deja și epidurală, așa că nu aveam dureri aproape deloc. Nu îmi venea să cred : spre deosebire de prima naștere, unde mă chinuisem în dureri o zi întreagă, iată-mă ajunsă aproape de final, cu un travaliu decent ca durată, și fără cine știe ce dureri! Uite că poți să ai și o naștere normală, fără peripeții, îmi spuneam.

Știam că momentul expulziei nu ar trebui să dureze mai mult de jumătate de oră, la prima naștere durase o oră – foarte mult, aparent – fiindcă fusese una dificilă. Iată însă că se făcuse 16:30…și nimic . Eram de o oră, teoretic, în etapa asta a expulziei, și copilul nu mai coborâse deloc. Nici măcar nu îmi venea să împing ! Pe de altă parte, se dusese deja de ceva timp efectul epiduralei, și simțeam fix cele mai mari dureri, alea de la final. Care nu ar trebui să dureze mult, dar iată, la mine durau de aproape o oră. Nici nu mai puteam primi epidurală, deoarece la expulzie, trebuie să simți exact când ai contracția, să împingi pe ea, ori, sub anestezie, nu mai știi când să împingi, și nu simți nici dacă o faci eficient.

Am realizat că nu prea era în regulă ce se întâmpla când moașa a întrebat-o, cam șoptit, pe doctoră, ,,Și dacă nu…?”, la care doctora i-a răspuns ,, Deocamdată, mai așteptăm. ” ,,Ce să așteptăm ?”, le-am întrebat. ,, Să vedem dacă te băgăm la cezariană de urgență “, mi-a răspuns doctora. Whaat ? Nu iar amenințarea cu cezariana de urgență !, îmi spuneam . Dar mă gândeam că lasă, va fi ca data trecută, reușesc să scap razant de ea.

N-am mai reușit. Situația mea era ceea ce se numea ,, probă de travaliu negativ “, atunci când, la momentul expulziei, pur și simplu nu se mai întâmplă nimic, copilul nu mai coboară. Protocoalele medicale spun că nu se poate aștepta mai mult de 2 ore, în timpul expulziei, deoarce devine periculos pentru copil. Doctora mea fix așa a făcut, a așteptat aproape 2 ore, după care, dintr-o dată, mi-a spus foarte hotărâtă : ,, Gata, te duc la cezariană de urgență, nu mai așteptăm ! ” Am întrebat-o de ce, și mi-a înghețat sângele în vene când am auzit-o : ,, Încep să i se încalece oasele capului copilului, este risc de traumatism cranian. ” . Deja prindeau contur toate scenariile alea negative pe care mi le făcusem, și parcă era mai rău, la Filip nu zisese nimeni de lucruri atât de grave ca traumatism cranian.

Ce a urmat a fost exact ca în filme. Știți scena aia din film, filmată din perspectiva pacientului, care privește în sus la asistente, în timp ce îl zboară pe targă efectiv la operație ? Așa m-au zburat pe mine. Cezariana a fost chiar de urgență, pentru că în circa 15-20 minute, la ora 17:30, s-a născut Ștefi al meu. Perfect sănătos, un băiețel de nota 10, pentru că s-a acționat repede.

Eu, având în continuare experiența anterioară, întrebam obsesiv ,, E bine ?? “, și nu mi-a venit să cred atunci când, întâmplarea a făcut că fix același medic care mi-a spus de Filip că are o infecție în corp și că îl vor ține la terapie intensivă, m-a asigurat de data asta că Ștefi era bine.

Eu eram atât de epuizată după 2 ore de dureri intense, încât, după ce mi-au spus că e bine copilul, și mi l-au dat puțin, le-am spus ,, Eu închid ochii să mă odihnesc puțin, să nu credeți că leșin. ” Doar că am căzut fix într-un somn frate cu leșinul, că m-am mai trezit peste vreo două ore, la terapie intensivă . Am observat că între timp îmi recoltaseră și sânge, mă înțepaseră, cu alte cuvinte, și eu nu simțisem, atât de extenuată eram !

Nu regret că s-a ajuns la cezariană de urgență, pentru că îi înțeleg necesitatea. Eu sunt împăcată că am făcut tot ce am putut, însă în situația în care travaliul stagnează, nu prea ai ce să faci (cu atât mai mult, să riști siguranța copilului ). Nu țineam cu dinții să nasc natural, dacă asta ar fi însemnat potențiale probleme la copil, cum a fost la Filip.

Una peste alta, amintirea celei de-a doua nașteri este una pozitivă, nu atât de spectaculoasă, cum am simțit prima naștere – naturală, însă esențial este că rămâne una pozitivă. Ce nu știam însă era cât de grea va fi recuperarea după cezariană, pentru asta nu mă pregătise nimeni, următoarele zile au fost crunte pentru mine…Însă de asta o să vă povestesc într-o postare separată, că deja m-am întins mult cu nașterea 🙂

Ce voiam să vă spun, până la urmă : Că sunt mamă de doi băieți frumoși de o lună, și mă simt cea mai bogată femeie de pe Pământ !

Săptămâna 36 – Vine Ștefi !

Ce vremuri și-a ales Ștefan să vină pe lume : în plin vârf de epidemie ! Și nu, nu a sosit încă, dar nici mult nu mai are …

Am fost la control în săptămâna 34 de sarcină, unde chiar voiam să o rog pe doctora mea să îmi inducă iar travaliul mai devreme . Nu a fost nevoie să o rog eu, de data aceasta mi-a propus ea să facem acest lucru, din mai multe considerente.

În primul rând, copilul este iarăși mare ( la 34 săptămâni, avea 2,600 ), și, ca și fratele lui, nu doar că este mare ca greutate, dar are și capul mare, peste medie. Așa că, pentru a avea o șansă să nasc totuși natural, și, să sperăm, de data aceasta cu o naștere care să decurgă mai bine , doctora mi-a propus să inducă travaliul chiar din săptămâna 38 ( la Filip mi-a indus în săptămâna 39 ), asta dacă i se va părea că și copilul pare pregătit să vină atunci, bineînțeles . Al doilea motiv pentru care este mai deschisă de data aceasta la inducerea travaliului este faptul că la a doua naștere este indicație mai mare pentru indus.

Și, last but not least, și eu și ea vrem să îmi inducă travaliul pentru a avea puțin control asupra situației cu COVID-ul : la maternitatea unde voi naște, toate pacientele sunt testate de COVID cu o zi înainte de a naște. Lucru aplicabil la cezariene, care sunt programate, dar nu la nașteri naturale, unde vii și te testează direct când intri în travaliu. Și, în situația din urmă, timp de 24h, până îți vine rezultatul testului, ești tratată fix ca o pacientă cu COVID, naști pe un etaj separat, cu toate măsurile de siguranță luate pentru a nu infecta pe cei din jur, însă, cel mai rău, te separă și de copil prima zi, până vine rezultatul testului. Bineînțeles că acest protocol este discutabil, OMS, de exemplu, recomandă ca nici măcar mamele care au COVID să nu fie separate de copii la naștere, însă maternitatea la care nasc merge pe principiul ,, Better safe than sorry “. Doar că, știți cum e, mai safe pentru ei, mai sorry pentru mame, mie mi-a ajuns cum n-am avut voie să îmi ating copilul aproape o săptămână data trecută, ar fi culmea să mi se întâmple și acum, și culmea, în situația (sper eu) în care și eu, și copilul suntem bine-mersi . Însă, dacă îmi induce travaliul, mă duc imediat la maternitate să mă testeze, și voi naște cel mai probabil a doua zi, când voi avea rezultatul testului deja.

Partea bună a acestui protocol al maternității este, recunosc, faptul că stau mai liniștită în legătură cu nașterea, am o mai mare certitudine că am unde să nasc . Pentru mine, asta era grija cea mai mare legată de pandemie, că în rest, am fost destul de calmă vizavi de situație, din mai multe motive.

În primul rând, sunt o persoană destul de calmă de fel, lucru care cu siguranță a ajutat . În general, din ce am văzut în jur, tot persoanele cu o tendință spre anxietate și depresie au fost cele care s-au panicat cel mai tare. Ce nu pot înțelege însă este atitudinea total lipsită de empatie a celor două tabere, cei mai relaxați versus cei panicoși, unii față de alții. Dacă îndrăznești să spui că nu ești panicat vizavi de COVID, imediat ești luat de inconștient . Dacă îndrăznești să spui că nu mai dormi bine noaptea, gândindu-te la asta, iar nu e bine, ești un paranoic iremediabil . COVID-ul a ajuns pe același palier cu subiecte tip religia, banii, sau sexul, mai bine te abții .

Pe de altă parte, cred că am început să mă obișnuiesc deja cu ideea că trăim într-o perioadă de epidemie, lucru aplicabil nu doar mie, tendința aceasta am văzut-o în general la cei din jur.

Însă, nu în ultimul rând, fac ce pot pentru a mă proteja de virus. Nu am ieșit în spații aglomerate decât când am fost la control, și două ori la cumpărături, în mai bine de 6 săptămâni de când au început restricțiile, și atunci m-am protejat cât am putut, cu mască, mănuși, spălat și dezinfectat mâini și înainte, și după ieșiri. Sunt conștientă de faptul că oricum nimeni nu e protejat 100 %, dar și suficient de realistă încât să nu cred că îmi va intra virusul prin crăpătura geamului, când eu stau acasă.

Și știți de ce încerc să nu îmi fac gânduri negre vizavi de virus ? Pentru că nu îmi permit ÎNCĂ un motiv de a sta trează noaptea, oameni buni. Ș-asa dorm execrabil. EXECRABIL ! Acum, când în sfârșit doarme și Filip neîntrerupt toată noaptea, nu mai dorm eu ( și am ceva de când e așa, cam vreo două luni, dacă nu mai mult ). Mă așteptam, fix așa a fost și în prima sarcină . Statistic vorbind, 2 din 3 femei dorm prost în ultimul trimestru de sarcină . Motivele? Arsuri groaznice, dus la toaletă maxim o dată la 2 ore (uneori mă pot duce și la distanță de 10 minute ) , dureri medii spre foarte mari de șolduri și fund ( deoarece se lățește bazinul, în pregătirea nașterii ), plus că nu îmi găsesc niciodată poziția din cauza burții enorme ( și de abia mă mai întorc de o parte pe alta, trebuie să mă trezesc la fiecare întoarcere ) . Iar uneori, bonus, câte o oră-două pe noapte de insomnie, așa, just because. Păi îmi mai permit eu și scenarii apocaliptice, să mă mai țină și alea trează noaptea ? Așa ziceam și eu. Noroc cu familia, că mă ajută cu Filip, să mai dorm ziua, altfel nu știu ce m-aș face…

Daaar…mult a fost, puțin a rămas din sarcină . Cu asta mă consolez. Probabil data viitoare când voi scrie, Ștefan va fi deja sosit pe lume . Așa că să-mi țineți pumnii, pentru o naștere ușoară!

Mamă de 2 copii – Interviu cu Ana

Acum, că urmează să îmi vină pe lume al doilea copil, încerc să mă pregătesc cât pot de bine. Mă gândesc ce am făcut bine la primul și vreau să continui și cu al doilea, ce să evit, citesc pe subiectul geloziei dintre copii și cum să o gestionezi…Dar nimic nu bate experiența reală a unei mame care a trecut deja prin asta. Așa că astăzi, Ana ( 30) este ultima din seria interviurilor mele cu mămici de 2 copii mici, de vârste apropiate ( primul interviu, cu Iulia, îl găsiți aici , iar pe cel cu Georgiana aici ).

Le-am întrebat cum se descurcă în general, cum au pregătit copilul cel mare pentru apariția frățiorului, cum gestionează conflictele dintre frați…și multe, multe altele. Mi-a plăcut la nebunie, și mi s-a părut foarte util ce a ieșit, așa că vă invit să savurați seria aceasta de interviuri, așa cum am făcut-o și eu :

Jurnalul unei mămici : Spune-ne puțin despre tine și despre copii.

Ana : Sunt Ana. Am 30 de ani si sunt mama lui R. (baietel – 4 ani si 8) si a M. (Fetita – 2 ani).

J.M : Cum ați luat hotărârea să faceți al doilea copil ?

A : Fiecare dintre noi a visat la o familie numeroasa si ne-am dorit de asemenea ca diferenta intre copii sa fie mica, sa aiba aceleasi preocupari, activitati, sa se joace impreuna.

J.M : Cum ai pregătit primul copil pentru apariția celui de-al doilea ?

A : In primul rand, am ales o intarcare blanda pentru cel mare, pentru a nu avea un soc de a-si vedea surioara la san, in locul lui. A fost pasul cel mai important. Apoi, am povestit cu el despre venirea ei, am citit carti, vorbea cu ea atingand burtica, se juca cu masinutele pe burtica mea. Au avut o legatura puternica de la bun inceput.

J.M : Cum au fost primele zile împreună (acomodarea) ?

A : Am nascut intr-o zi de duminica, la prima ora. Imediat dupa nastere am fost dusa in salon si la nici 30 de min dupa, a venit puiul de om proaspat la mine. Iar din clipa aceea am fost nedespartite. In spital, am stat 4 nopti si am incercat sa profit la maxim de zilele acelea : micuta a dormit doar pe pieptul meu, se trezea la aprox. 1,5 ore pentru alaptare.  Fiindca nu am stat departe de baietel mai mult de cateva ore de la nastere pana in acel moment, mi-am dorit sa vina la spital din prima zi, cu un cadou pentru surioara. A primit si el cadou de la ea. A fost un moment tare emotionant ( neaparat sa filmati acesta prima intalnire) .

In a 5a zi am plecat spre casa, unde ne astepta R. impreuna cu mama. Am ales sa intru eu prima pe usa, fara bebelina, pentru a nu declansa gelozia lui. Micutii se stiau deja, baietelul venind zilnic la spital in vizita. Primele zile au fost linistite, acordandu-i atentie baietelului.  Dar cu toate aceastea, a fost gelos, se apropia de ea, o pupa si apoi o lovea. Dupa aproximativ o luna s-au mai linistit apele. In tot acest timp l-am asigurat ca il iubim in continuare, am incercat sa ne punem in locul lui si sa il ajutam cat mai mult sa aiba o acomodare lina alaturi de noul membru al familiei.

J.M : Cum țineai copilul mare ocupat în timp ce te ocupai de cel mic ?

A : Pfu! Greu a fost! Carti, masinute, cantecele. Acestea au mers pana bebelina a facut 2 luni. Apoi deja se intorcea dupa sunete,  nu voia sa mai manance si a venit momentul desenelor. Nu le recomand, dar a fost singura optiune care a functionat in cele 15 minute cat alaptam.

J.M : Ai acum/ ai avut parte de ajutor (părinți/ familie/ bonă etc) ? Asta pe lângă tatăl copiilor, despre care îmi place să cred că are un rol activ  😀

A : In prima luna dupa nastere a fost mama la noi. Apoi doar eu si sotul.  Hehe. Da, este foarte implicat. Nu ca este al meu, dar a facut si face de toate. De altfel, chiar suntem o echipa buna, unul ii spala, celalalt imbraca si tot asa. Acum nu mai e cazul, baietelul este f independent, chiar si fetita de la 1 an si jumate de imbraca singura, uneori bine, alteori pe dos, dar am incurajat-o tot timpul. 

Dar, da, sotul isi intra in serios in rolul de tata dupa serviciu sau in timpul liber. De altfel,  nici nu puteam lua in calcul un al doilea copil fara a participa activ la cresterea primului.

J.M : Cum arată o zi obișnuită pentru voi? 

A : De 1 an si jumatate, baiatul este in comunitate si astfel s-au usurat lucrurile.  Cand eram acasa cu amandoi, era haos. El avea aprox. 3 ani, ea sub 6 luni. Nebunie curata!

Ziua dam startul la 6 am. Pregatim micul dejun pe repede inainte, caci baietii la 7 ies pe usa, intai la scoala si apoi sotul merge la serviciu. Dupa plecarea lor incepem ziua in forta( curatenie, mancare, plimbare daca vremea tine cu noi etc). Fetita la 11 are somnul de pranz,  pana la 12:30, ora la cate baietii vin la pranz. Servim masa acasa cu totii, sotul revine la serviciu, iar noi la joaca, in casa sau afara. La ora 15 avem ragaz pentru gustare si iar joaca. La 18 este ora cinei, dus, povesti si la somn. In general, pana in ora 19 dorm amndoi. Incercam sa pastram o rutina pe cat posibil, iar cel mare are karate de 3 ori pe saptamana, asa ca nu avem timp sa ne plictisim niciunul. 

J.M : A avut copilul cel mare vreo regresie, după apariția celui mic ?

 A : Nu a fost ceva iesit din comun, poate doar cu renuntarea la pampers a durat mai mult sau a fost coincidenta acum ca ma gandesc.

J.M : Cum gestionezi certurile dintre frați ? 

A : Pe masura ce cresc, parca si certurile se accentueaza.  In general, totul pleaca de la jucarii. Dar avem o regula clara: cine a atins primul obiectul, acela se joaca. Cand termina, se poate bucura celalalt.  Incercam sa nu facem diferente intre ei ( ca el este mai mic/ mare). Nu! Regula e regula si o respectam.

J.M : Cum gestionezi gelozia dintre frați ? Ce le spui? 

A : Gelozie nu exista, as zice eu. Sunt tot timpul cu ei. Cand e baietelul la scoala, incerc sa petrec cu ea mult timp ( joaca, rasete) . Cand vine si el, ii acord atentia mea lui. E greu, dar nu imposibil. Incercam sa le asiguram fiecaruia partea emotionala plina, in functie de nevoile lor.

J.M : Care copil ți se pare mai solicitant ? De ce ? 

A : Baietelul este mai solicitant. Purtam discutii precum adultii, explicam, argumentam. Este intr-o continua cerere de cunoastere, de nou. Are nevoie de interactiune atat fizica, dar si psihica. Mai nou are si activitati de facut acasa: citire, adunari,  scaderi etc. Dar impreuna cu sotul reusim sa alimentam rezervorul fiecarui copil ☺  De altfel, la nici 5 ani face lego de 7+, uneori 9+. Plus antrenamentele de 3 ori pe saptamana la un sport de contact. Toate acestea le facem cu fetita langa noi.

J.M : Cum faci cu adormitul amândurora la prânz și seara ? 

A : La inceput ii culcam pe amndoi la pranz. Ea la sân, el langa mine, tinandu-l de mana, alteori mangaiandu-l. De pe la 3 ani si jumatate a renuntat la somnul de zi si e mai usor acum. Timpul in care ea doarme, il petrec doar cu el, facand diverse activitati ( lego, masinute etc., ce vrea el) Seara tot impreuna adorm. Niciunul dintre ei nu se baga in pat fara celalalt ☺ ea la san, el in spatele meu, cu mana in parul meu. Sotul a scapat de culcat copii, ambii ma vor pe mine 😄

J.M : Te gândești la un potențial al treilea copil ? 

A : Nu stim ce ne rezerva viitorul!  Tindem spre da, dar dupa ce intra in comunitate si cea mica.

J.M : Ai vreun sfat pentru o viitoare mămică de bebe nr. 2 ? 

A : În primul rând, să îi dedice timp primului copil.  Bebelușul are nevoie doar de chestii esentiale ( lapte, schimbat pampers). Dar toddler ul are nevoie de acceptare, de asigurare ca inca e iubit chiar daca a mai aparut cineva in familie, de conectare mai exact. 

In al doilea rand, nicio zi nu e la fel in primele 2-3 luni, pana se aliniaza planetele si se formeaza o rutina .

In al treilea rand, un sistem de purtare este esential ( wrap, sling pentru primele luni). 

As mai adauga un singur lucru: viata in 4 nu e la fel de usoara ca-n 3, dar e de 10 ori mai frumoasa. Cand zic ca nu e usoara, imi zboara gandul la iesitul din casa cu 2 copii: sa fie mancati, schimbati amndoi, sa ai haine de extra pentru fiecare, cel mare mai are tantrumuri, cea mica vrea sa doarma fix in acel moment si lista e fara final, mereu apar lucruri noi. 

Un haos plin de iubire si implinire va doresc! 

Mamă de 2 copii – Interviu cu Georgiana

Acum, că urmează să îmi vină pe lume al doilea copil, încerc să mă pregătesc cât pot de bine. Mă gândesc ce am făcut bine la primul și vreau să continui și cu al doilea, ce să evit, citesc pe subiectul geloziei dintre copii și cum să o gestionezi…Dar nimic nu bate experiența reală a unei mame care a trecut deja prin asta. Așa că astăzi, Georgiana ( 30) este a doua din seria interviurilor mele cu mămici de 2 copii mici, de vârste apropiate ( primul interviu, cu Iulia, îl găsiți aici ). Așa cum spune și Georgiana, fiecare mamă și fiecare familie are povestea ei, veți vedea o poveste total diferită de cea a Iuliei.

Le-am întrebat pe fete cum se descurcă în general, cum au pregătit copilul cel mare pentru apariția frățiorului, cum gestionează conflictele dintre frați…și multe, multe altele. Mi-a plăcut la nebunie, și mi s-a părut foarte util ce a ieșit, așa că vă invit să savurați seria aceasta de interviuri, așa cum am făcut-o și eu :

Jurnalul unei mămici : Spune-ne puțin despre tine și despre copii.

Georgiana : Sunt o mămică în vârstă de 30 de ani a doi băieței, de 2ani și 8 luni , și 1 an.

J.M : Cum ați luat hotărârea să faceți al doilea copil ?

G : Am luat de comun acord hotărârea de a avea 2 copii. Eu îmi doream minim 2 copii, fiind singură la părinți și lipsindu-mi un partener de joacă, un frate, o persoană în care să am deplină încredere și să mă asculte. Soțul are un frate cu 1an și 2 luni mai mic și a vrut clar sa avem și noi minim 2 copii, el știind cum este să crești cu un frate. Am vrut amândoi să nu fie diferența mare intre copii. Am considerat că după ce face primul copil 1 an putem incerca sa ” lucrăm” la al doilea. Și a ieșit din prima :)) Între cei doi copii este diferența de 1an și 8 luni .

J.M : Cum ai pregătit primul copil pentru apariția celui de-al doilea ?

G : I-am vorbit primului copil despre frățior încă de când a început să crească burtica. L-am pus să mângâie burtica, i-am arătat bebeluși, i-am explicat că o sa avem și noi un bebe in casa. Pe măsură ce burtica creștea ii spuneam că bebe creste în burtica și intr-o zi când nu va mai avea loc mami o să meargă la spital să îl scoată pe bebe din burtica și apoi or să vina împreună acasă.Abia la sfârșitul sarcinii părea că înțelege ceva din ce ii spunem, dar noi am insistat mult timp peacest aspect. Era oricum și el mic.

J.M : Cum țineai copilul mare ocupat în timp ce te ocupai de cel mic ?

G : Pentru că am alăptat a fost destul de ușor la început, pentru că bebe dormea sau mânca. Când sugea il luam pe cel mare cu mine și îi citeam o poveste sau ii dădeam sa se joace langa mine cu ceva ce ii plăcea lui foarte mult. Când dormea bebe, ca să îl obișnuim cu zgomotul îl puneam in sufragerie in landou in  cărucior și eu/ noi ne jucam cu cel mare, găteam, mâncăm și ne făceam activitățile obișnuite.

J.M : Cum au fost primele zile împreună (acomodarea) ?

G : Matei ( băiatul cel mare) a fost foarte încântat când l-a văzut pe fratior, mai ales că cel mic i-am adus si…un cadou când a venit la el pentru prima dată. Ii plăcea să îl privească când dormea și a înțeles că nu trebuie sa tipe sau să facă prea mult zgomot când doarme bebe.In rest nu îl băga prea mult in seama. 

J.M : Ai acum/ ai avut parte de ajutor (părinți/ familie/ bonă etc) ? Asta pe lângă tatăl copiilor, despre care îmi place să cred că are un rol activ  🙂

G : In afară de soț care vine după ora 17:00 și este acasă în week-end nu am avut alt ajutor, decât în primele 3 zile când am venit cu bebe acasă, fiind soacra la noi.

J.M : Cum arată o zi obișnuită pentru voi? 

G : In prezent : trezit la 7:00-7:30 cel târziu, pregătit mic dejun pentru copii ( diferit pentru fiecare ) și pentru mine ceva din ce mănâncă ei , asta când sunt doar eu cu ei ( dacă nu mănânc cu ei la masă nu mai mănânc nimic până la masa următoare), toată lumea mănâncă. Urmează joaca( in timpul acesta eu mai toc o ceapa, un morvov 😀 , pentru că la prânz trebuie sa fie gata și mâncarea), apoi primul somn al celui mic ( timp în care îl las la desene pe cel mare ca să reușesc să îl adorm pe cel mic și să nu strige după mine), se trezește cel mic și toată lumea mănâncă prânzul. Urmează somnul celui mare, mă mai joc cu cel mic puțin și îl bag și pe el la somnul 2. Când se trezesc , de obicei ieșim pe afară , ne jucăm, citim, luăm masa de seara ( pe care o pregătesc in timp ce stă soțul cu ei), baie si somn ( de multe ori noi inaintea lor, pe la 21:00-22:00) .

J.M : A avut copilul cel mare vreo regresie, după apariția celui mic ?

 G : Da, a avut. A făcut multe gesturi de bebeluși și a cerut muuult biberonul cu apa ( încă îl cere, așa își alina dorul de titi). Plus că a cerut foarte mult in brate vazandu-l pe cel mic mereu în brațe. Acum încă mai are momente de bebeluseala și vrea să ne purtăm și cu el așa cum ne purtăm cu bebe, dar de multe ori ni se pare firesc să îl alintam așa cum cere și să îl ținem mult în brate, pentru că în ciuda kilogramelor(16 mai exact) are și el nevoie sa fie ținut în brațe și să fie alintat. 

J.M : Cum gestionezi certurile dintre frați ? 

G : Nu sunt multe certuri…de fapt doar cel mare îl ceartă pe cel mic, cel din urmă încă nu ripostează…face ochii mari și atât, atunci când cel mare țipă să îi lase jucăriile așa cum le pune el. Am incercat să îl responsabilizam pe cel mare să se joace și să îl implice pe cel mic in jocul lui, să îi arate, să îl învețe pentru că ” el știe multe lucruri, este deștept și dacă îl învață și pe cel mic toate lucrurile pe care el le știe, o să știe și cel mic și o să vrea să se joace cu cel mare când mai crește puțin” . Asta îl încântă maxim și îi explică celui mic, în limbajul lui, tot ce face.

J.M : Cum gestionezi gelozia dintre frați ? Ce le spui? 

G : Pai și în această situație la cel mic nu prea avem ce gelozie să gestionăm… încă el are parte de ținut în brațe și atenție mai multa pentru că este mai mic și abia acum incepe să meargă. Iar la cel mare nu a fost o gelozie evidentă. Încă de la început am încercat să îi oferim toată iubirea și atenția noastră ( când este soțul acasă sau oriunde mergem suntem 1/1). I-am explicat de fiecare dată tot ce facem cu bebe și l-am responsabilizat cu lucruri mărunte ( sa dea un șervețel, sa aducă un scutec, sa ii dea lui bebe o jucărie când plânge), l-am implicat ca să nu considere că îi acordăm mai multă atenție celui mic. 

J.M : Care copil ți se pare mai solicitant ? De ce ? 

G : Până acum o lună aș fi răspuns că incă de la inceput mi s-au părut mai solicitant cel mare pentru că cea mai mare parte a timpului și cea mai multa energie și resurse erau îndreptate către el ( să nu se plictisească, să nu rămână în urmă cu achizițiile specifice vârstei, să îi găsesc tot timpul altceva de făcut, asta în timp ce aveam grijă și de cel mic și mă ocupam și de…treburile casei ). La început a fost ușor, pentru că bebe doar mânca și dormea, sau stătea unde îl puneam. După ce a început să se rostogolească a început să devină solicitant…iar acum aș spune că cel mic este mai solicitant pentru că trebuie să stau în permanență lângă el, să nu cadă, să nu dea cu capul, sa nu se cocoațe peste tot, în locuri periculoase. Dar cred că este doar o etapă, până merge și cel mic singur, apoi chiar sper să se joace amândoi și să mai treacă panica că se lovește vreunul dintre ei. Sper să vină și momentul în care să îmi fac și eu o cafea liniștită fără stresul că o să cadă copilul 🙂

J.M : Cum faci cu adormitul amândurora la prânz și seara ? 

G : Dintotdeauna cel mic adoarme in sistem sau la sân . La primul somn îl culc in timp ce îl las pe cel mare la desene ca să fie liniște, la al doilea somn nu este foarte greu pentru că cel mare doarme. Cu cel mare este ușor. El se pune in pat, își ia un plus în brațe, ii citesc o poveste și adoarme ( a durat ceva timp până am ajuns la performanta aceasta :)) ) Seara, de obicei eu îl culc pe cel mic la sân și soțul se întinde langa cel mare până adoarme sau…îi culc eu pe amândoi ( cel mare așteaptă cuminte până adoarme bebe și apoi îl iau și pe el în brațe și adoarme). Ziua dorm in camere separate, noaptea în aceeași cameră ( cel mic in pătuț, cel mare intre noi).

J.M : Te gândești la un potențial al treilea copil ? 

G : Eu da 😀 , dar nu acum. Peste câțiva ani, să fie primii doi independenți, să meargă la grădiniță, să mă înțeleg altfel cu ei și să mă întorc măcar 2-3 ani in campul muncii, altfel o iau razna acasă, DAR…soțul nu mai vrea 😀

J.M : Ai vreun sfat pentru o viitoare mămică de bebe nr. 2 ? 

G : Tot ce pot să îți spun este sa iei lucrurile așa cum vin. Fiecare mamă și fiecare familie are povestea ei. Important este să fii tu bine, sa reușești să te odihnesti, să mănânci. La început bebe 2 are nevoie de tine doar pentru a fi alăptat și adormit, timp în care este important să îl obișnuiești pe Filip cu el. Apoi, când o să mai crească puțin bebe, se mai schimbă lucrurile. Pe mine m-au sfătuit multi sa nu îl las pe Matei prea aproape de bebe. Eu am făcut exact invers. L-am lăsat să stea ori de câte ori voia lângă frățior. Dacă îl dădeam la o parte, atunci îl simțeam furios pe mine și pe bebe. Cred că ține de fiecare în parte cum gestionează situațiile de moment apărute. Dacă ți s-a părut greu cu un copil, sa vezi când o să ai doi, când o să privești în urmă o să ți se pară atât de ușor doar cu un copil ! Sunteți norocoși că îi aveți pe părinții tăi aproape. Eu sunt sigură că te vei descurca foarte bine in rolul de mămică de 2 copii. Ia-le le toate cu calm, așa cum vin. Este greu, dar trec toate !

J.M : Întrebare bonus : Cum e să fii mamă de 2 băieți ? 

G : Să fii mamă de 2 baieti este minunat. La început îmi doream și fetița, dar acum nu mi-aș da băieții nici pentru 10 fetițe. Sunt atât de afectuosi, iubăreți și cuminți amândoi. Mă simt tare norocoasă că m-au ales pe mine sa le fiu mamă. Chiar dacă sunt băieți, nu mă gândesc că o să fie o tragedie sa am 3 băieți/ bărbați în casă. Așa cum soțul meu a fost învățat să se descurce și să face orice în casa așa o să îi învăț și eu pe ei. Totul pornește din familie. 

Săptămâna 31 – Însărcinata și pandemia

Grele vremuri să fii însărcinată…De când cu COVID-ul și la noi, totul este sub semnul incertitudinii . Am fost la control, la doctora mea la București, săptămâna trecută, și am glumit pe jumătate ca sperăm ca următoarea dată când ne vedem să nu fie la naștere. De obicei, dacă tot făceam drumul până la București, tot timpul legam controlul de alte lucruri de rezolvat, sau măcar de niște plăceri nevinovate de care în orașul meu nu am parte ( mai o pizza cheesy bites, mai un Starbucks, râzgâieli din astea ), însă de data aceasta, am făcut drumul de 5 ore special pentru un control de 15 minute… Privind retrospectiv însă, având în vedere că nu se știe cât de tare se înrăutățește situația, și că ar putea fi ultimul control până în naștere, îmi place să cred că a meritat efortul.

Oricum, contează că bebe e bine, stă cum trebuie (cu capul în jos), a luat în greutate ca Făt frumos din Lacrimă (aproape 1800g la 30 săptămâni, am toate șansele să îl fac tot de 4 kg la naștere, dacă nu mai mult ), și, ce am mai văzut chiar și din ecograf, e leit frati-su 😀 .

This image has an empty alt attribute; its file name is 89609969_2615850788649007_4657290878824480768_o-1.jpg

Una peste alta, mă bucur că și eu am avut, cel puțin până acum, o sarcină normală, fără nici un fel de complicații, și mă simt bine. Mă rog, atât de bine pe cât se poate simți o însărcinată în trimestrul trei :D, deoarece constat că am exact aceleași simptome și neplăceri ca la prima sarcină : dorm foarte prost de ceva vreme deja , așa că mai tot timpul mă simt obosită, am arsuri aproape zilnic, rău de tot ( uneori până și de la ceai ! wtf ?!) , mă duc la toaletă de 198 500 ori pe zi ( am avut repetata performanță de a mă duce, de mai multe ori, chiar și la 5 minute după ce fusesem ), am început să mă mișc din ce în ce mai greoi, și să obosesc foarte repede ( cu siguranță că, pe lângă faptul că bebe a început să înghesuie plămânii, nici burta foarte mare nu ajută ). Dar privesc partea bună a lucrurilor, faptul că sarcina este una fără probleme, și că toate astea vor trece. Aș vrea să spun că vor trece curând, dar știu de la sarcina trecută că fix aceste ultime două luni par o eternitate, și că de aici nu poate fi decât din ce în ce mai greu (plus că îmi pun aceeași întrebare ca la prima sarcină : și unde mai are loc burta să crească ??? ).

Totuși, în lumina COVID-ului, astea par detalii. Am alte griji acum, să mă protejez cât pot, și pe mine și pe copii, și să sper că va fi ok cu nașterea și după, având în vedere că ar trebui să nasc la scurt timp după perioada ce se preconizează a fi fix vârful pandemiei, ceea ce mă neliniștește destul de tare.

Norocul meu că sunt o persoană destul de calmă de fel, cred că ajută în perioada asta…Însă asta nu înseamnă că nu fac tot posibilul să mă protejez, și să îi protejez și pe alții. În primul rând, STAU ACASĂ, ceea ce vă rog și pe voi să faceți! Stay safe!

Experiența te învață : listă cumpărături pentru bebe doi

Vă spuneam tura trecută, în articolul cu Lucruri esențiale de cumpărat pentru nou-născut, că pentru al doilea copil nu mai am nevoie de multe lucruri, având multe în stare bună de la primul. Însă, pe măsură ce Filip a crescut, am aflat, de multe ori cam târziu (sau prea târziu) de niște articole care mi-ar fi ușurat mult treaba . Așa că astăzi vreau să împărtășesc cu voi lista mea scurtă, dar foarte utilă, cu ce am de gând să folosesc la al doilea copil :

Un sistem de purtare tip wrap : Am folosit la Filip intensiv două port-bebe-uri, dar pe ambele de pe la vreo 4 – 5 luni, înainte de asta Filip începând să plângă instant când îl puneam în ele. Am înțeles de abia apoi de ce : deoarece pentru primele luni de viață, sunt recomandate sistemele de purtare tip sling, adică acelea care sunt de fapt ca un fel de fașă imensă, mult mai mulabile, în care copiii mici își găsesc poziția mai bine. Având și experiența cu hamurile mai rigide, de copii mai mari, am căutat de data asta să găsesc un wrap dintr-un material de calitate, care să se pună foarte ușor (lucru esențial dacă ai de gând să îl porți intensiv, altfel te descurajezi repede), și care să nu fie reglabil în funcție de cine îl poartă, să se adapteze slingul din mers ( pentru că pe Filip îl purtam mulți : și tatăl lui, și bunicii, și nașii, așa că tot timpul trebuia reglat ) . Zis și făcut, l-am găsit pe acesta, m-a convins filmulețul următor că îmi bifează toate criteriile :

https://www.youtube.com/watch?v=ntKMS0bIg7g&t=221s

Un baby nest : Alt obiect de care am aflat de la prietene care au născut după mine, și pe care mi-a părut rău că nu l-am folosit și eu. Baby nestul este un fel de cuib pentru bebeluș, un pătuț portabil, dacă vreți. Este foarte ușor, așa că bebelușul poate fi și mutat cu baby nest cu tot, odată adormit, și mai ales, având marginile de protecție, îi dă bebelușului senzația aceea de ușoară constrângere, exact ca în burta mamei (deci în sensul bun al cuvântului) , astfel că doarme mai mult și mai liniștit, fără să fie lipit de cineva. Asta a fost greșeala mea cu Filip, faptul că l-am învățat (sau și el a avut nevoie de atingerea permanentă, nu știu ce să spun) să doarmă numai lipit de mine, greșeală pe care aș vrea să o evit la frățiorul lui.

Așa că i-am luat deja lui Ștefan un baby nest cu un model simpatic de bufnițe, să se asorteze cu perna mea de gravidă, de pe site-ul Joli Bebe , pe care fratele lui mai mare și l-a revendicat din prima zi în care a ajuns :)) Mai explică-i acum că e pătuțul lui Ștefan! Oare așa va face Filip cu toate lucrurile frățiorului mai mic ?

Haine de alăptat : Dacă ai de gând să alăptezi, sunt cea mai bună investiție. Eu practic am trăit în hainele de alăptat mai bine de un an, până l-am înțărcat pe Filip. Însă am aflat târziu că există haine cu tăieturi și croi special pentru alăptat, și primele luni am purtat haine normale, pe care le deformam în fel și chip, și mă chinuiam și eu cu ele. Așa că acum, la a doua sarcină, mi-am făcut cadou o comandă generoasă de haine noi de alăptat (majoritatea sunt adaptate și pentru sarcină, deci double win for me! )

Ca sfat, cele mai calitative haine de alăptat le-am luat de pe Hotmama.ro , iar cea mai mare diversitate de haine de alăptat am găsit-o pe patpat.com .

Cam asta este lista mea pentru bebe doi, scurtă, dar esențială. Mi-ar fi prins bine să folosesc lucrurile astea de la bun început, dar îmi place să cred că, de data aceasta, sunt înarmată cu de toate !


Mamă de 2 copii – Interviu cu Iulia

Acum, că urmează să îmi vină pe lume al doilea copil, încerc să mă pregătesc cât pot de bine. Mă gândesc ce am făcut bine la primul și vreau să continui și cu al doilea, ce să evit, citesc pe subiectul geloziei dintre copii și cum să o gestionezi…Dar nimic nu bate experiența reală a unei mame care a trecut deja prin asta. Așa că astăzi, Iulia (29) inaugurează seria interviurilor mele cu mămici de 2 copii mici, de vârste apropiate. Le-am întrebat cum se descurcă în general, cum au pregătit copilul cel mare pentru apariția frățiorului, cum gestionează conflictele dintre frați…și multe, multe altele. Mi-a plăcut la nebunie, și mi s-a părut foarte util ce a ieșit, așa că vă invit să savurați seria aceasta de interviuri, așa cum am făcut-o și eu :

Jurnalul unei mămici : Spune-ne puțin despre tine și despre copii.

Iulia : Buna, eu sunt Iulia, am 29 ani de ani si sunt mamica a 2 baietei – Vladimir, de aproape 4 anisori cat si Nicolai – implineste 2 ani in iunie. In timpul zilei, clasicul – 8 to 17 – ma ocup de departamentul de Export si Achizitii al unei fabrici de cosmetica hoteliera, pe care il conduc cateodata la nevoie si remote, de acasa, cand cei mici sunt raciti sau cu diverse probleme de sanatate. Dupa ora 17, devin mamica cu acte in regula, petrecandu-mi serile si weekendurile alaturi de cei mici.

J.M : Cum ați luat hotărârea să faceți al doilea copil ?

I : Oh well, n-as numi-o neaparat “hotarare”. A fost o chestie spotana, atat eu cat si sotul meu avem frati si surori si credem in relatiile extinse de familie cat si in beneficiile de a avea o sora, un frate. Noi ne-am propus inca de la inceput sa avem mai multi copilasi. Cel mare, Vladimir, este un copil extrem de vesel si intelegator si foarte usor si placut de gestionat. Bebe 2 a venit neprogramat, cand cel mare a facut 2 ani si 4 luni. Cred ca undeva dupa 1.6 luni impliniti de primul bebe, ne-am decis sa lucram la bebe doi.

J.M : Cum ai pregătit primul copil pentru apariția celui de-al doilea ?

I : I-am povestit inca de la inceputuri despre noul fratior – l-am lasat sa mangaie burtica, sa o pupe, sa ii povesteasca din activitatile lui de zi cu zi. Astfel, cred ca s-a creat o legatura speciala intre ei, care dainuie si astazi – cu exceptia momentelor de gelozie a celui mic, pe care le abordam sistematic si cu rabdare. Da, ale celui mic !!! Cel mare este extrem de intelegator si iubitor, nefiind deloc gelos pe cel mic.

J.M : Cum au fost primele zile împreună (acomodarea) ?

I : Au fost provocatoare, prin prisma alaptatului – parca la bebe doi, lucrurile au mers mai anevoios. Ne-am focusat mare parte din atentie catre bebe 1, Vladimir, pentru a nu-l afecta emotional venirea pe lume a fratiorului sau, integrandu-l cumva in peisaj pe cel mic.

J.M : Cum țineai copilul mare ocupat în timp ce te ocupai de cel mic ?

I : Tatal a jucat, joaca si va juca un mare rol in aceasta chestiune – am parte de un sot extrem de implicat, care a preluat toate activitatile de joaca, citit, dezvoltare cat timp eram eu ocupata cu cel mic.

J.M : Ai acum/ ai avut parte de ajutor (părinți/ familie/ bonă etc) ? Asta pe lângă tatăl copiilor, despre care îmi place să cred că are un rol activ 😀 

I : Tatal copiilor are un rol activ, e cateodata parca mai conectat fata de cei mici decat sunt eu – trebuie sa recunosc asta 🙂 A mom needs her time off also ! Avem bona interna inca de cand Vladimir avea 10 luni, iar mama mea a venit la fiecare nastere 1-2 luni sa ne ajute. Ma pot considera norocoasa din punctul asta de vedere!

J.M : Cum arată o zi obișnuită pentru voi? 

I : Ok… trezit dimineata la 7 – 7.30. Dupa igiena personala, fac micul dejun. Trezit bebe 2, spalat si jucat cu el inainte de lucru. Trezit bebe 1, spalat, imbracat cu hainutele pregatite de cu seara pentru gradinita, hranit, livrat la Gradinita. Ora 17, preluat bebe 1 de la gradinita, pregatit cina + joaca cu ei pana in jur de 22 / 23:00, cand citim o poveste si ne bagam la nani.

J.M : A avut copilul cel mare vreo regresie, după apariția celui mic ?

 I : N-am identificat nimic notabil. Avand in vedere ca in primele luni, atentia majora a fost indreptata catre el, cred ca a fost in regula pentru el.

J.M : Cum gestionezi certurile dintre frați ? 

I : Cu multa rabdare, cu multeeee repetari ale faptului ca jucariile se impart – de la jucarii porneste totul! (iti ziceam mai sus ca bebe 1 e super intelegator si lasa mult de la el, bebe2 e foarte ambitios si certaret parca :D)

J.M : Cum gestionezi gelozia dintre frați ? Ce le spui? 

I : Le explicam constant ca noi ii iubim neconditionat si fara diferente, fara comparatii, incercand sa le aratam acest lucru on a daily basis. La acest moment, primesc aceleasi jucarii, citim aceleasi carti, facem totul impreuna. Ne impartim din sarcini – tati cu cel mare sau cu cel mic sau invers, pentru a fi amandoi alintati si iubiti fara margini.

J.M : Care copil ți se pare mai solicitant ? De ce ? 

I : Cel mic pare a fi extrem de incapatanat si ambitios – mama mea spune ca e fix copia mea fidela 😀 Este un copil minunat, extrem de inteligent (la 1 an si 7 luni cunoaste peste 70 cuvinte, este innebunit dupa carticele, recunoaste animalele si fructele si culorile si numerele, recita cuvinte din poezii, e mega fun:)

J.M : Cum faci cu adormitul amândurora la prânz și seara ? 

I : Ne impartim sarcinile, ca o familie moderna ce suntem 🙂

J.M : Te gândești la un potențial al treilea copil ? 

I : Da! De indata ce Nicolai face minim 3 ani de aceasta data! :))

J.M : Ai vreun sfat pentru o viitoare mămică de bebe nr. 2 ? 😀

I : Este cel mai frumos (insa si complicat) lucru ce ti se va intampla! Petrece-ti cat mai mult timp cu bebe 1, vorbeste-i despre proces si ceea ce urmeaza! Bucura-te de noua burtica si de mirosul de bebelus! Cumpara-ti un leagan electric, e o super inventie! Alapteaza, daca poti, e mega simplu noaptea!

J.M : Întrebare bonus : Cum e să fii mamă de 2 băieți ? 😀

I : N-am cunoscut un sentiment de implinire mai mare, de satisfactie pur sufleteasca. Sunt absolut indragostita de ei, in ciuda provocarilor zilnice care ne tin tineri si in miscare! Cred ca voi fi o soacra tare pretentioasa :)) acum inteleg mamele de baieti… inside joke, ca si tu tot mamica de baieti vei fi! Sarcina usoara!

Ce îi cumpăr bebelușului ? Listă cumpărături nou-născut

De când am intrat în trimestrul III de sarcină, m-a apucat sentimentul de nesting. Ce-i drept, la al doilea copil am nevoie de mult mai puține lucruri, multe fiind încă perfect funcționale de la primul. Pe de altă parte, făcând acum un mental checklist cu ce mai am nevoie, îmi amintesc câte dubii aveam la prima sarcină, privind toate lucrurile pe care ar trebui (sau nu) să i le cumpăr lui bebe. Și cum mai am acum în jurul meu viitoare mămici care au această dilemă, m-am gândit să scriu acest articol care să le mai ajute puțin cu propria lor listă, la mine fiind deja tried & tested 🙂 Și cred că vă voi surprinde și cu câteva propuneri mai …neortodoxe 😀

Pentru alăptare : pompă de muls, biberoane, sterilizator, punguțe stocare lapte matern .

Ce treabă au toate aceste elemente, unele chiar ,, anti-alăptare “, veți spune, poate ? Mare treabă, aș spune eu. Eu le-am folosit pe toate, în condițiile în care, cu mici excepții în primele două luni, Filip a fost alăptat până la un an și jumătate. Pompa de muls este foarte utilă pentru pornirea și ulterior stimularea lactației, și în cazul în care sunteți departe de bebeluș, pentru detensionarea/golirea sânilor , laptele matern îl puteți stoca în punguțele speciale, la frigider/congelator (depinde cât este ținut), pentru a fi dat ulterior copilului.

Biberoanele sunt utile chiar dacă aveți de gând să alăptați exclusiv, deoarece, realist vorbind, este foarte puțin probabil ca 6 luni de zile, până la diversificare, să fiți alături de bebeluș non-stop. Pentru acele dăți este util biberonul, indiferent că vorbim de lapte praf sau lapte matern stocat. Iar sterilizatorul eu l-am folosit intens mai ales pentru pompa de muls, cât și pentru biberoane, din când în când.

Aș mai menționa la capitolul acesta perna de alăptare, pe care vă puteți sprijini atunci când alăptați. Eu am folosit-o intens atât când alăptam primul copil, cât și în timpul ambelor sarcini, fiind un sprijin excelent pentru corp în general, și pentru burtă în special, pe timpul nopții. Eu o am pe a mea de la Joli Bebe, și sunt nedespărțită de ea acum, de când a crescut burtica :

Alte mențiuni : ceai de chimen, fenicul, anason (eu le luam separat de la plafar și le fierbeam amestecat, umblă vorba în bătrâni că sunt mai eficiente așa 😀 ), și pentru când, cu toate astea, aveam flux scăzut de lapte, mă ajutam de suplimentele pentru stimularea lactației Galafor forte.

Căruț : util mi se pare să ai de la început unul 3-în-1, cu landou, scoică și modul sport. Landoul se folosește în primele 1-2 luni de viață, urmat de scoică până în momentul în care copilul stă singur în șezut – atunci se poate trece la modulul sport. Iar scoica poate fi folosită oricum pentru transportul copilului în mașină, până la momentul când acesta poate face trecerea la scaunul auto ( de obicei, după 6 luni) .

Cosmetice bebeluș : gel de duș, ulei de masaj, detergent special pentru hainele bebelușului . Ideal ar fi să fie din ingrediente cât mai naturale posibil, să nu irite ochii, și să treacă testul pielii, bineînțeles (să fie bine tolerate de piele). Eu le folosesc pe cele de la Barbapapa , deoarece îmi bifează toate cele 3 criterii de mai sus.

Trusa minimă de consumabile bebeluș pentru îngrijire/boli : aspirator manual de tras mucozitățile (extrem de eficient, și mult mai puțin deranjant decât cel automat, care se conectează la aspiratorul din casă), 1-2 cutii de fiole de ser fiziologic ( atât pentru înmuierea mucozităților, cât și pentru șters ochii), comprese sterile, Baneocin pudră (pentru zgârieturi/julituri), cremă pentru iritații scutec, antitermice ( Nurofen si Panadol Baby, atat tip sirop, cât și tip supozitor), termometru, forfecuta pentru taiat unghiile . Dupa ce Filip a împlinit câteva luni, am început să folosesc sprayul nazal Marimer pentru copii, este foarte util atât pentru înmuierea mucozităților, cât și pentru irigarea nasului uscat.

Ce am mai folosit bonus, dar extrem de eficiente în caz de răceli : difuzor + uleiuri esențiale. Eu folosesc uleiuri de la Doterra, am un ulei – amestec pentru eliberarea căilor respiratorii – Air se cheamă, care face minuni de fiecare data când nu doar Filip, ci și noi avem nasul înfundat (de regulă ni se întâmplă să fim răciți împreună, cu alte cuvinte o luăm unul de la altul) . Când adoarme Filip, și îl văd că nu respiră bine din cauza nasului înfundat, pun difuzorul în funcțiune și în maxim o oră i se desfundă nasul, și doarme liniștit restul nopții. Mai am și un ulei – amestec special pentru copii, pentru întărirea imunității, cu care îl dau pe Filip când văd că îl încearcă câte o răceală – nu știu cât este datorită uleiului, sau faptului că oricum are un sistem imunitar bun, dar răcește foarte rar.

Și încă ceva evident, la categoria consumabile : scutece. Muuulte scutece ! 😀

Un sistem de purtare copil (port-bebe) : life-saviour. Zici că are praf de somn sistemul de purtare, e un mod facil de a adormi copilul, plus că ai mâinile libere să faci și altele.

Cădiță cu formă anatomică, pentru baie.

Cântar special pentru bebeluși.

Saltea pentru înfășat (eu am luat una foarte light de la Ikea) , aleze (încă de la început folosesc Lupilu și sunt foarte mulțumită) .

Haine copil : 10-20 body-uri + pantalonași, și încă câteva pijamale cu totul, care se desfac în nasturi la picioare sunt suficiente pentru primele 2-3 luni de viață, vă sfătuiesc să nu exagerați cu cumpărat hăinuțe mărimea 50-56, deoarece rămân cel mai repede mici, și oricum veți mai primi probabil cadou. Bineînțeles, în funcție de sezonul în care este născut copilul se mai adaugă câte un costumaș cu totul de scos afară, sau căciulă.

PS. Eu nu am avut mania cu a-i pune căciulițe lui Filip, iar mănușițe din acelea pentru bebeluși nu a purtat niciodată ( preferam, you know…să îi tai unghiile 😀 ) .

Aș mai menționa la categoria asta fineturile, pe care le-am folosit intens : pe post de bavețică, atunci când nu aveam una la îndemână, de pus pe pat, acolo unde doarme bebe, pe post de aleză sau de prosop, în caz de nevoie…

Marele bonus : o minge de Pilates ( minge Kettler ) . Am descoperit-o și eu din întâmplare, după ce zăcuse în casă ani de zile, degeaba, într-o zi când plângea copilul, iar eu nu mai știam cum să îl liniștesc. M-am așezat pe ea cu copilul în brațe, m-am legănat puțin pe ea, și nu doar că s-a liniștit, dar a și adormit. Poate fi considerată o alternativă la sistemul de purtare copil, până la urmă, doar că mingea preia greutatea mult mai bine, deci mai puține dureri de spate pentru mamă, în timp. Am folosit-o la liniștit/adormit copilul de nenumărate ori, și pentru mine e un articol indispensabil pe lista de cumpărături pentru bebe.

Ce nu am folosit deloc : pătuțul pentru copil . Gândiți-vă bine dacă credeți că îl veți folosi, altfel, sunt bani aruncați pe fereastră. Dacă intenționați să alăptați, vă va fi mult mai ușor să îl alăptați noaptea în pat, lângă voi, decât să îl tot luați/puneți în pătuț ( la care se mai adaugă și stresul de a-l trezi ) . Știu că mai sunt mame care lipesc pătuțul copilului de propriul pat, și le scot barele de protecție în partea dinspre patul mare, însă slabe șanse ca pătuțul să fie exact la înălțimea patului (deși sunt reglabile), așa că tot cu voi în pat veți ajunge să îl luați.

Cam asta ar fi lista mea, a ieșit un articol lung, dar sper să fie complet și util. Mai am câteva idei de articole pe care nu le-am folosit la primul copil, pentru că nu știam de ele, dar pe care cu siguranță le voi folosi la al doilea, dar asta într-o postare viitoare. Între timp, mai aștept alte tips & tricks de la voi ,de care nu am aflat nici eu până acum!