Săptămâna 22 – Simptome & cum ma simt

Se pare că trupuşorul meu suportă foarte bine şi uşor sarcina : nu doar că totul decurge normal, dar şi eu mă simt foarte bine, nu am multe din problemele cu care se confruntă femeile pe perioada gravidităţii.

Bineînţeles, am şi eu dificultăţile mele : dureri de spate, şi arsuri pe piept, ambele din plin. În ceea ce priveşte arsurile, am avut momente în care am crezut că, dacă am reuşit să scap de primul trimestru fără să vomez o dată, în al doilea nu mai scap. Cum mâncam orice fel de mâncare care nu era făcută de casă, sau măcar sănătoasă, gata. Norocul meu că pot lua Rennie, e unul din puţinele medicamente permise în sarcină.

Cât despre durerile de spate, cumulate cu burta din ce în ce mai mare, am momente când nu pot să mă aplec, întorc, sau nu mai ştiu cum să stau, să îmi fie bine. I-am spus asta obstetricianului şi a ridicat din umeri, mulţumesc frumos.

Am fost ieri la consultaţie la el, şi totul este în regulă, copilul are 600 grame, stă deja cu capul în jos, colul e închis, totul e OK. Săptămâna asta se fac două luni şi de la ultima consultaţie cu endocrinologul, aşa că mă voi duce din nou la analize şi apoi la consult, să vedem dacă mă menţine pe aceeaşi doză de Euthyrox. În afară de asta, mai iau Natalvit, supliment pentru mamă şi făt, zilnic. Mi-era teamă să nu îmi mărească pofta de mâncare, dar nu. Am avut momente când mâncam la o masă mai mult decât soţul meu, dar astea sunt totuşi excepţii, în rest, mănânc la fel ca înainte. M-am mai îngrăşat jumătate de kilogram, am un surplus de 6 acum.

Tenul arată excelent, este luminos şi curat, şi, în sfârşit, nici părul nu mai cade ca înainte . Pe de altă pare, cred că am crescut cu jumătate de număr la picior, moment foarte trist, care marchează separarea definitivă dintre mine şi colecţia impresionantă de pantofi a mamei : salut, stiletto în toate culorile şi combinaţiile imposibile! Partea bună, măcar, e că nu voi mai fi calul ei de bătaie, care îi purta pantofii noi, atunci când voia să i se lase repede (un preţ totuşi mic de plătit, având în vedere ce acces exclusivist aveam la colecţia ei privată) 😀

Cea mai importantă schimbare în trimestrul doi însă pentru mine a fost nivelul energiei : pentru prima oară în muuulţi ani, pot spune şi eu că da, măi, sunt în formă. Dar nu vă gândiţi că în formă, la modul că nu ştiu ce să fac mai întâi, pentru că eu m-am născut obosită. Mă refer la faptul că pur şi simplu nu mă mai simt obosită deloc de-a lungul zilei, ba chiar – şoc! – în unele zile nici nu simt nevoia să beau cafea!

Şi băiatul meu e energic : a trecut de la stadiul de balerin, la cel de fotbalist, cu mişcările. Devine din ce în mai puternic, deja este evident şi la exterior de cele mai multe ori, când mişcă, motiv pentru care de multe ori pur şi simplu stau şi mă uit la burtică de parcă aş fi la film . Îmi place să îl văd că reacţionează clar atunci când aude vocea tatălui lui, atunci când Laur vorbeşte mai mult şi neîntrerupt cu mine !

 

 

Advertisements

Book review : Părinţi liniştiţi, copii fericiţi, de Dr. Laura Markham

,,Nu țipi la o floare care nu crește frumos, o uzi.”

,, Dăm copiilor rădăcini pentru ca mai târziu să își poată deschide aripile. “

Îmi amintesc, acum vreo câțiva ani, prima dată când am văzut o abordare altfel în relația cu copilul, care mi s-a părut ,,Wow” . Se întâmpla la cumnata mea, cu fetița ei, atunci când aceasta din urmă începea să țipe, sau să plângă fără motiv. Moment în care cumnata mea, în loc să se enerveze, să ridice și ea tonul sau mai știu eu ce, se lăsa în jos la nivelul fetiței, eventual o lua în brațe, și începea să îi explice ce se întâmplă : ,,Înțeleg că te simți furioasă pentru că X . Este normal. Dar eu sunt aici să te ajut, și te iubesc oricum. ” Moment în care gata, fata se calma. M-am uitat lung atunci. Nu mai văzusem niciodată o așa abordare (nici până în ziua de astăzi nu am mai văzut-o la vreun alt părinte), dar mi se părea genială, și mă întrebam unde a învățat-o. Am aflat acum unde. Fix în cartea de care urmează să vă vorbesc!

,,Părinţi liniştiţi, copii fericiţi “ , de Dr. Laura Markham, psiholog clinician, este una din cele mai cunoscute cărți de parenting, în parte și prin prisma abordării diferite pe care o propune. Cele mai multe cărți pentru părinți se concentrează pe modificarea comportamentului copilului . Acestă carte, în schimb, pune accentul pe cum, pentru a crește copii într-un mod armonios, trebuie în primul rând să ne schimbăm noi, adulții, în primul rând prin a învăța cum să ne reglăm și gestionăm propriile emoții.

Cartea se învârte în jurul a trei idei principale, de ghidaj :

  1. Reglarea emoțiilor

Laura Markham pleacă de la idea că parenting nu înseamnă ce face copilul, ci modul în care vom reacționa noi. Mai mult, în mare parte, parentingul nu se întâmplă între părinte și copil, ci în interiorul părintelui. Propria reglare emoțională ne permite să tratăm oamenii din viața noastră, printre care și oamenii mai mici, cu respect, calm și responsabilitate. Doar așa ajung copiii să fie echilibrați emoțional, responsabili și respectuoși.

Adesea, copiii ajung să fie foarte supărați din cauza lipsei lor de experiență, și a imaturității cognitive. Capacitatea noastră de a ne păstra calmul atunci când copiii sunt supărați este ceea ce îi va ajuta să își dezvolte conexiunile neuronale necesare pentru a se liniști.

2. Conectarea

Copiii au nevoie să se simtă profund conectați cu părinții lor, pentru că altfel nu se simt în siguranță, iar mintea nu le poate funcționa pentru a regla emoțiile și a accepta îndrumarea parentală.

Cultivarea unei conectări emoționale cu copilul produce o schimbare reală și de durată. Când această legătură vitală este stabilită, nu mai e nevoie ca părinții să apeleze la cicăleli, amenințări, insistențe, recompense sau chiar pedepse.

      3.  Îndrumare, nu control

Oamenii mai mici se revoltă și ei împotriva forței și controlului, la fel ca oamenii mari. Din fericire, sunt întotdeauna receptivi în fața influenței noastre, atâta vreme cât ne respectă și se simt conectați cu noi. Copiii grozavi se dezvoltă prin îndrumare, gestionarea emoțiilor, a comportamentului și dezvoltarea măiestriei, nu prin control, care aduce obediență de moment.

24623621_2000042916680289_4278051_o

Autoarea propune în cartea sa nenumărate tehnici pentru a aplica aceste idei, venind în sprijinul părinților cu un ghid util și actual.

Ce nu mi-a plăcut la carte

Am citit cum capcana în care cad majoritatea cărților de parenting, idealizarea excesivă a realității, este greu de evitat. Cartea de față nu face excepție, am avut suficiente momente în care, citind simulări de situații pe care autoarea le vede posibile în realitate, m-am întrebat, ,,Hai, pe bune ?!”.

Vă dau un exemplu. Autoarea vorbește despre situația în care copilul aruncă cu bolul de cereale pe jos. Vă redau continuarea a cum crede ea că ar trebui să ne purtăm ca părinți : ,,Primul pas pe care trebuie să îl faci întotdeauna este către reconectare. Exagerează-ți supărarea : ,,Ce-au pățit cerealele ?!! O, NU! Este îngrozitor! Vino încoace, distrugătorule de cereale ce ești! Vino să îți arăt ce pățesc cei care aruncă cereale pe jos!” Ridică-l în brațe, urcă-l în spatele tău și aleargă așa cu el în jurul camerei. Apoi oprește-te lângă cereale și sărută-l de zece ori pe burtică. ” Ei bine, să îmi arătați mie părintele care fix asta face când copilul aruncă bolul de cereale. Nu degeaba îmi spunea prietena mea, când mi-a recomandat cartea, că teoria ca teoria, dar practica ne omoară.

Al doilea aspect care m-a deranjat la carte a fost observarea câtorva greșeli gramaticale grave, greșeli omenești de altfel în prima instanță, făcute la traducere, dar fix de asta avem editori și corectori ale cărților, care să parcurgă lectura atent înainte de a pleca la tipar, altfel, îi știrbesc din credibilitate, atunci când cititorul observă că este o carte care îi spune ce să facă, dar în care nu se face acordul subiectului cu predicatul.

Și nu în ultimul rând, cel puțin pentru mine, a fost genul de carte greu de citit. Poate pentru că a fost prima carte de acest gen, de parenting, citită, poate și pentru că nu mi s-a părut suficient de antrenantă, ci prea ipotetică . Însă simt că a meritat efortul crescut din partea mea, față de o lectură de-a mea obișnuită, fiind plină de idei noi pentru mine, și oferind o abordare argumentată și cu care am rezonat despre creșterea copiilor. 

Săptămâna 20 – Ecografia morfologică de trimestru II

În sfârşit ne-am liniştit : săptămâna asta am fost la Ecografia morfologică de trimestru II, care se poate face între săptămânile 18 – 22, şi oferă informaţii importante, cum ar fi prezenţa anumitor anomalii genetice, sexul copilului, precum şi dacă sunt acolo şi cum arată toate organele lui.

pisa
sursa : Mommie Poppins

 

De abia aşteptam programarea la doctor, ca să ştim şi noi dacă putem răsufla uşuraţi sau nu !

După ce că aveam emoţii, în primele 10 minute ale controlului, când doctorul era cu aparatul pe burta mea, şi cu ochii în ecran, ne întreabă, pe un ton pe care l-am perceput totuşi a fi relaxat : ,,Aţi auzit de Sindromul Down, bănuiesc . ” I-am răspuns pe ceea ce mi s-a părut şi mie a fi cel mai calm ton al meu, ,, Da”, pentru că îmi simţeam deja soţul, deşi era cumva la periferia ariei mele vizuale, că s-a încordat ca un arc . ,,Un semn al sindromului Down este prezenţa X. Copilul dvs. NU are aşa ceva. ” Omule, îmi venea să îi zic, nu ne mai da emoţii aici, nu aşa se pune problema. Nu ne vezi deja speriaţi ?!

În schimb, toată consultaţia s-a desfăşurat în aceiaşi manieră, cu accentele lui pe cum copilul NU are semne de anomalii, şi câte un ,,Nice”, când se uita la fiecare organ. Ne-a confirmat şi că e băieţel, de data asta cu certitudine, şi ni l-a şi arătat la 4D şi ne-a dat poze cu el, cu care ne-am lăudat la toată familia, bineînţeles! După cum ne plăcea nouă să glumim, la fiecare consultaţie în sarcină, că ne ducem ,, la pozar “, de data asta bebe a avut parte de o şedinţă foto profesionistă, 4D 😀

Sunt foarte fericită acum, că ştiu că totul e bine, pentru că nu iau nimic de-a gata. Sunt suficient de realistă încât să am o atitudine de genul ,, De ce NU eu ? “, în loc de clasica ,,De ce EU ? ” . Să vezi acum pregnancy glow.

Săptămâna 19 – În România

Toată săptămâna trecută am petrecut-o într-un mini-concediu în România, unde nu mai fusesem de aproape jumătate de an.

Mi-am îndeplinit toate fanteziile culinare : savarine, cornuleţe, ciocolată de casă, eclere, sarmale, ciorbă de burtă…nimic n-a scăpat. Nu ştiu dacă ar trebui chiar să zic mersi că am pus ,,doar” 1.5 kg, ajungând acum la un plus de 5.5 kg faţă de înainte de sarcină . Dar, cu greutatea asta la 19 săptămâni, se cheamă că sunt în grafic, până la 20 săptămâni, normal este să ai 4-6 kg în plus. Problema e că de la 20 de săptămâni încolo, surplusul se situează cam la jumătate de kilogram în plus pe săptămână. Asta ar însemna încă 10 kg în plus, asta dacă reuşesc să mă menţin ÎN GRAFIC, nu peste!

Mi-am rezolvat To do list-ul pentru România : mi-am luat vitamine prenatale – Natalvit . Până acum am luat doar acid folic, analizele ieşindu-mi bine, dar de acum, fătul începe la modul mai serios să mănânce din fierul şi calciul mamei, aşa că am decis să suplimentez.

19 sapt

Mi-am luat şi Bio Oil pe care îl folosesc seara, împotriva eventualelor vergeturi (mulţumesc de recomandări, apropo!) . Bio Oil a apărut de departe cel mai des în comentariile voastre, ba mai mult, când le-am spus colegelor slovace, întoarsă la birou, că am început să folosesc un ulei anti-vergeturi, m-au întrebat dacă este Bio Oil …hit universal, aparent 😀

Mi-am luat şi două cărţi de parenting, ,,Părinţi liniştiţi, copii fericiţi “, de dr. Laura Markham, şi clasica ,,Parenting Necondiţionat”, de Alfie Kohn, le voi face amândurora recenzii odată ce termin cu ele.

Şi o să râdeţi de mine, dar am mai luat ceva : i-au luat deja cărucior lui bebe ! Să mai zic de mama, că ia palmieri pe avion, nici eu nu sunt mai prejos, cu cărucior deja luat, la jumatea sarcinii! Dar a fost aşa cu căruciorul : am văzut unul foarte stabil, dar uşor de manevrat, cu suspensii foarte bune, 3 în 1, cu toate accesoriile, la o proaspătă mămică din familie. Care şi-a făcut ea temele înainte legat de cărucioare şi cum ar trebui să fie, aşa că ori o luam şi eu de la capăt cu cercetările despre cum ar trebui să fie un cărucior, ori o credeam pe cuvânt. Am zis că măcar cu căutările pentru cărucior să scutesc nişte timp, având în vedere că aveam o recomandare concretă, şi dacă îl găsesc de Black Friday redus la jumate, să îl iau, că ş-aşa sunt scumpe. Fix aşa l-am găsit, aşa că l-am luat!

În schimb, intrată prima dată pe un site de bebeluşi, am rămas copleşită de ofertă. Proaspăta mămică, posesoarea căruciorului, îmi tot spunea : ,,Îţi trebuie şi sutien de alăptat! “, ,,Cele mai bune biberoane sunt de la X “, ,,Uite aici, detergent şi balsam BIO pentru hăinuţele copilului”, ba chiar există şi detergent special pentru spălat biberoane, fraţilor ! M-am speriat, am luat doar căruciorul, şi am ieşit de pe site. E timp pentru restul mai încolo.

Voi cam de la cât v-aţi apucat să luaţi una-alta pentru copil ? Mă tot gândesc cât de devreme înseamnă ,,prea devreme” 😀 Sau dacă există aşa ceva, până la urmă…

 

 

 

Săptămâna 17 – Balerinul meu şi visele necurate

Se spune că poţi începe să simţi mişcările copilulul undeva între săptămânile 16-20 . Diferenţa este dată de stratul adipos al mamei, dar şi de tipul de sarcină – dacă nu mai eşti la prima sarcină, poţi simţi mişcările chiar din săptămâna 16.

Eu nu aveam strat adipos în zona abdomenului atunci când am rămas însărcinată …dar nu sunt nici vreo slăbănoagă. Unde mai pui că este şi prima sarcină, nici nu speram să îl simt pe bebe încă din săptămâna 16, dar s-a întâmplat!

Senzaţia e una foarte ciudată – zici că am un balerin în burtă, care se mai trezeşte din când în când, şi mai face câte un dans. Prima dată când l-am simţit, m-am entuziasmat foarte tare, dar de atunci, balerinul meu susţine spectacole zilnic, de mai multe ori pe zi. Îl apucă oricând, chiar şi când sunt în şedinţe… fiecare cu programul lui, până la urmă 🙂 . Reacţionează mai ales la muzică, probabil se bucură că îi ofer acompaniament pentru dans. Apropo de asta, tot începând cu perioada asta, este demonstrat că bebeluşul începe să perceapă sunete la exterior, aşa că am început să îi vorbim, şi eu şi tatăl lui.

A crescut şi burtica dintr-o dată în ultimele două săptămâni, lucru însă iarăşi normal, pentru că acum urcă uterul, mult mărit deja, în spatele ombilicului . În funcţie de ce haine îmbrac, a început să devină evident că sunt însărcinată, chiar şi pentru necunoscuţi .

Partea incredibilă este că, deşi nu am luat nici 4 kg în greutate de când am rămas însărcinată, aproape nimic din fostele haine nu îmi mai vine! La cămăşi chiar a trebuit să renunţ de tot, la fel şi toţi foştii pantaloni, în schimb am avut surpriza să constat că nici măcar fustele, şi unele rochii nu îmi mai vin!

Partea bună este că sunt în grafic cu luatul în greutate, ba mai mult, nu m-am mai îngrăşat un gram din săptămâna 12. Din contră, chiar am slăbit jumate de kilogram, pentru a doua oară în viaţa mea, fără să fac vreun efort (prima oară a fost înainte de Capacitate, când m-am stresat mult ) . Deci nu e un mit. Chiar poţi slăbi fără să vrei asta în mod expres!

Ce te faci în schimb cu atitudinea mea păguboasă, vizavi de toată treaba cu cântarul ?

Eu am o memorie foarte scurtă. Când văd că stau bine cu kilogramele, mă relaxez. De tot, gen. Aşa că acum, având în vedere că săptămâna viitoare vin într-o mini-vacanţă în România, mi-e şi ruşine să vă spun ce gânduri necurate îmi trec prin minte. Sarmale, că ăştia n-au aici. Mămăliguţă cu brânză şi smântână . Plăcintă cu mere şi cremă de zahăr ars, cum face numai mama. Pilaf, cum face numai mătuşa mea. Ciocolată de casă, cu bucăţele de vişine uscate. Covrigi polonezi, că aici nu găsesc. Gogoşi calde, doar cu zahăr peste, din piaţa mare, pe care le mănânc cu tata încă din maşină, n-apucăm să ajungem cu ele acasă. (Pauză să mă şterg pe la gură.) Eclere, că ciudaţii ăştia n-au auzit de aşa ceva aici. Nici de pricomigdale n-au auzit.

Vă spun cât o să mă îngraş în ţară, după ce mă întorc. Dacă totuşi nu vă spun, nici voi să nu întrebaţi, da ? 🙂

 

 

 

16 săptămâni – The GLOW is real

Nu degeaba se spune că trimestrul doi e cel mai uşor : subscriu!

Nu că aş fi avut un trimestru 1 prea greu, dar e adevărat, cele mai mari supărări din trimestrul 1, mai ales greaţa, dispar acum.

De fapt, dacă nu ar fi oboseala şi burtica în creştere, aş putea chiar să uit că sunt însărcinată 🙂

Nu mă lasă în schimb cei din jur să uit . De o săptămână, am tot primit acelaşi compliment, sub mai multe forme, legat de ,,strălucirea” din timpul sarcinii. A început o colegă săptămâna trecută, care mi-a spus că se vede pe faţa mea fericirea şi liniştea . Apoi o altă colegă mi-a spus ce ,, glow ” am (eu fiind cam singura non-slovacă din echipă, toate discuţiile noastre sunt în engleză, bineînţeles ).

Culmea e că până şi colegii (bărbaţii) au observat. Acum câteva zile, când mă duceam la mine la birou, am văzut că un coleg se uita insistent la mine.

– Ce-i ?, îl întreb.

– Uită-te la tine…Străluceşti de când eşti însărcinată !, îmi spune.

La fel şi un alt coleg aseară, la o cină cu nişte colegi veniţi de la Zurich . Când bineînţeles că am primit întrebarea ,,Tu nu bei alcool ? “, a răspuns un coleg repede : ,,E însărcinată ! Nu vedeţi pe faţa ei ce străluceşte ? “.

Când i-am spus în schimb soţului toate astea, a început să râdă, şi mi-a zis :

– Dar oboseala de pe faţa ta nu o observă nimeni ?

Se vede cine mă cunoaşte, pentru că dacă mi-a rămas un simptom din trimestrul 1, ăla e oboseala. Dorm câte 9 ore pe noapte, mă culc cu găinile, şi cu toate astea, după serviciu, sunt terminată. Atât de terminată, încât săptămâna trecută am dormit aproape în fiecare seară, de la ora cinci, câte o oră. Chiar două. Credeţi că mi-a afectat în vreun fel ora de culcare, de la 10, maxim 11 ? Nici vorbă!

Dorm acum cât mai pot, să compensez pentru mai încolo…

 

16 săptămâni – Am aflat ce o să avem !!

Ieri am fost la mult aşteptatul control de la 16 săptămâni, când poţi afla, în mod normal, sexul copilului.

Funcţionează tare ciudat mintea omului (sau inima ? 🙂  atunci când vine vorba de ce vrei, fetiţă sau băiat, versus ce reuşeşti să ai . Am, de exemplu, o prietenă, proaspăt mămică . Voia foarte tare o fată, dar a avut băiat, însă, după cum îmi spunea, ,,Nu l-aş da nici pe 10 fete acum! “. Şi cunosc multe cazuri de părinţi care s-au răzgândit faţă de ce voiau, atunci când şi-au cunoscut bebelul ( cunosc o singură excepţie – o mamă care, atunci când a aflat că şi al treilea copil e tot băiat, a început să plângă la doctor – But can you blame the poor woman ? ) .

În cazul nostru, povestea despre ce am vrut e cu cântec . Amândoi vrem doi copii, un băiat şi o fetiţă în cazul ideal, şi cu toate astea, pentru primul, până anul ăsta, eu voiam în primul rând fetiţă, iar Laur băiat .

Dar, cu o lună înainte să rămân însărcinată, am avut cel mai frumos vis : am visat că mă trezeam lângă un băieţel care râdea la mine, şi care semăna cu mine şi cu Laur : blond, alb la faţă, cu ochi albaştri. Nu ştiu cum să vă spun, dar eu m-am îndrăgostit de băieţelul meu din vis 🙂 În loc de ,,Bună dimineaţa “, i-am spus de atunci soţului ,,O să rămân însărcinată, şi o să îţi fac un băiat, o să vezi  ” . Săracul nu se aştepta la aşa declaraţii dramatice la prima oră!

Însă fix aşa a fost : la nici o lună a rămas însărcinată, şi am fost sigură de la început că e băiat. Atât de sigură, încât nici nu mi-am închipuit o clipă că ar putea fi fată! Mi-am prevenit familia de la început, ei fiind mai pro sexul feminin : ,,Luaţi-vă gândul, şi obişnuiţi-vă de acum cu ideea!  ”

Culmea e că între timp, de când am rămas însărcinată, şi soţul meu şi-a schimbat preferinţa, la modul că nu a mai avut nici o dorinţă pentru un sex anume, tot ce voia era să fie un copil sănătos, atât. Ce-i drept, de când cu spaimele mele să nu pierd sarcina sau să nu aibă ceva copilul, şi pentru mine tot asta a contat, doar că eram convinsă că e băiat.

Voiam doar o confirmare de la medic, care a şi venit ieri. Mă rog, nu 100%, că iarăşi copilul nu stătea cum trebuia, dar medicul a spus că aşa pare. Eu nici n-am nevoie de mai mult.

Aşa că avem un sex şi, implicit, un nume : Filip!

 

15 săptămâni (2)

Mama m-a anunţat la telefon :

– Eu nu m-am putut abţine, şi i-am luat deja bebeluşului câte ceva!

– Ce înseamnă ,, câte ceva ” ? , o întreb deja suspicioasă.

– O jumate de plasă!, îl aud pe tata pe fundal

– Nu înţeleg, ce ai reuşit să îi cumperi, de ai luat juma de plasă ?, o întreb.

– Păi, nişte body-uri, nişte maiouţe, tricouri…

– Cam ,,nişte câte ” aşa ?

– Câte 6 de fiecare!

– Şi mai ce ?, o întreb, pentru că ştiu cu cine am de-a face.

– Şi nişte jucării, hai , bine, recunosc!

– Dar, mama, nici măcar nu ştim ce e !, îi zic.

– Am luat aşa, să meargă şi la băieţel, şi la fetiţă!

Zic că ştiu cu cine am de-a face, pentru că ai mei sunt shopaholici (amândoi, da, aş spune că tata mai rău. ) . Ca să înţelegeţi si voi, odată, acum mulţi ani, când erau în concediu în străinătate, m-au pus să sun la compania aeriană cu care zburau, să îi întreb dacă au voie cu un palmier în avion ( ,,mini-palmier !” zicea mama).

În ritmul ăsta, s-ar putea să nu fiu nevoită să îi cumpăr copilului nimic.

PS. Chiar au venit cu palmierul atunci.

15 săptămâni

Ieri a fost prima dată când m-a întrebat direct cineva străin ,,Sunteţi însărcinată ? ” . Deci chiar a început să se vadă.

Mi-am cumpărat primele haine de maternitate : două perechi de blugi, de la H&M, două perechi de colanţi, un tricou şi o bluză. Şi, cel mai important : două perechi de ştrampi de maternitate acum vreo trei săptămâni, şi aici vreau să mă opresc puţin. Sunt foarte intrigată de descoperirea mea : de ce nu se vind ştrampii de maternitate peste tot, pentru toate femeile ?? De ce nu spune nimeni şi NEînsărcinatelor cât de comozi sunt ştrampii de maternitate ? Ştim toate cum te ţin ştrampii normali la burtă, şi vorbesc din perspectiva unei femei care până acum câteva luni avea un abdomen plat. Dar, cum mâncam orice, gata, mă şi strângeau. Nu vreau să mă gândesc care-i senzaţia pentru cele cu burtică din dotare. Eu, una, voi continua să port ştrampi de maternitate şi după ce nasc. Ştrampii normali ar trebui interzişi, serios. Nu vă fie ruşine să îi încercaţi pe cei de maternitate! Confortul ar trebui să primeze. O să îmi mulţumiţi 🙂

În altă ordine de idei, săptămâna asta am fost din nou la analize de sânge şi apoi la endocrinolog, că s-au făcut 6 săptămâni de la ultimul control. În sfârşit mi-au intrat valorile TSH-ului în normal, aşa că îmi lasă doza asta mărită de Euthyrox, şi mă mai duc de abia peste două luni la control.

Dar alt control îl aşteptăm cu nerăbdare de acum încolo : pe cel de săptămâna viitoare, de la 16 săptămâni, când o să aflăm ce avem !

Sau, cum îmi place mie să glumesc …când o să aflăm că avem un băiat 🙂

 

14 săptămâni (2)

Chiar dacă mă plângeam data trecută că nu voiam să se afle la birou aşa repede, îmi retrag cuvintele! Imediat am fost upgradată la statutul de ,,însărcinată” printre colegi, şi nu e rău deloc! De exemplu, azi, a făcut o colegă un tort trio de ciocolată GENIAL, şi cine a fost singura care a primit două bucăţi, să v-aud ?? Eeexact. 😀

Nu mă deranjează deloc să răspund aceloraşi întrebări de 5 ori pe zi ( ,,În aprilie se naşte. “/,,Nu, nu ştiu încă ce e. ” / ,, Da, vreau să nasc în România. ” / ,,O să intru în prenatal în februarie” ), îmi place să vorbesc despre sarcină.

Primii care m-au felicitat au fost, bineînţeles, cei doi proaspeţi tătici din echipa mea, am stat de vorbă o oră cu ei. A venit la mine mai întâi cazul fericit, care îmi spunea cum a fost când a născut nevasta lui (prin cezariană, fără probleme), şi cât de fain e cu copil mic în casă. Cum a plecat el, a venit cel cu cazul…mai puţin fericit, să spunem, săracul om e ca un zombie de când i s-a născut băieţelul, pentru că îi trezeşte de multe ori, iar el se încăpăţânează să doarmă cu bebelul şi nevasta.

M-au felicitat cam toţi colegii în ultimele zile, fiecare în felul lor, de la ,,Aaawww” al fetelor până la tough guy-ul echipei, care a venit la mine şi mi-a spus ,,Am auzit că ai decis să procreezi. Bravo ţie, avem nevoie de copii care să ne plătească pensia mai târziu! ”