Am ajuns aproape la jumătatea sarcinii…și tot nu știu ce o să am. La controlul din săptămâna 16, bebe nu a stat cum trebuie, așa că am rămas cu ochii în soare privind ce va fi. Și eram atât de convinși că vom afla! Plus că era ocazia perfectă, pe seară urma să ne vedem la cină, la steakhouseul nostru preferat, cu părinții mei și cu nașii, dar până la urmă l-am sărbătorit pe nașul meu și faptul că bebelușul e bine, sănătos, ceea ce e cel mai important, până la urmă. Sper, la jumătatea lui ianuarie, la morfologia de trimestru II, să aflăm, că e o ecografie mult mai complexă, și cu aparatură mai bună.

Până atunci, mă bucur de partea ușoară a sarcinii, trimestrul II, că parcă văd că acum trece și mă trezesc, ca tura trecută, în trimestrul III, cu burta cât casa ( Casa Poporului, în cazul meu, că deja e mare 😀 ), mișcându-mă cu grația unui elefant, cu insomnii și arsuri . Și tocmai fiindcă știu cum poate arăta viitorul, mă bucur de prezent, când nu am nimic, mă simt bine și atât 😀 Nu mai sunt obosită, nu mai am grețuri sau aversiuni față de mâncare, și nici nu am alte neplăceri.

Ce-i drept, deja au început arsurile ( noroc că Gaviscon e permis în sarcină ), am nasul înfundat tot timpul ( lucru normal în sarcină, și din păcate știu că va dura toată sarcina ), obosesc mai repede la efort (dar, per total, nu mă simt obosită) și am pielea foarte uscată, dar astea-s detalii, nu mă plâng.

Între timp, am început să ii sortez hainele rămase mici lui Filip pe mărimi ( ce isteață aș fi fost dacă aș fi făcut asta de la început! ), să nu mai stau să caut când va veni bebe, că sunt sigură că numai de sortat mormane întregi de haine nu voi mai avea timp ! Când mai stă și Filip pe lângă mine atunci când sortez haine, și le compar pe cele de nou-născut cu el, în primul rând nu îmi vine să cred ce uriaș pare pe lângă hainele care îi veneau și lui acum 1 an jumate, și în al doilea rând, nu îmi vine să cred că o iau de la capăt, ba chiar așa curând 😀 Sincer, parcă mai ieri îi pregăteam hăinuțele și lui Filip.

Mai am momente, cu Laurențiu, când ne întrebăm cum Dumnezeu ne vom descurca cu al doilea, când pare că Filip ne ocupă tot timpul . De exemplu, de o săptămână dormim prost, pentru că Filip are nasul înfundat și se trezește plângând din cauza asta, sau mai are câte o criză de tuse care durează câte o oră, pe la un 4 noaptea, când ți-e somnul mai dulce. Iar ziua, trebuie să te ții după perpetuum mobile al nostru non-stop, noroc că avem ajutor de la familie, și mai luam câte o pauză. Dar, una peste alta, tot ne întrebăm cum se va integra al doilea copil în toată treaba asta.

Dar ne încurajăm singuri, că doar nu suntem nici primii, nici ultimii cu 2 copii mici, nu-i așa ? 😀