Prima săptămână de viață a lui bebe – la terapie intensivă

Ca să citez personalul de la secția de terapie intensivă a maternității unde am născut, Filip a avut un început cu stângul, prima lui săptămână de viață fiind o perioadă plină de emoții și stres și pentru noi.

În principal asta s-a datorat nașterii dificile, despre care am povestit aici. Având cordonul ombilical în jurul gâtului, și fiind blocat o perioadă, până la expulzie, a avut un moment de asfixie, astfel că a avut nevoie de manevre de resuscitare ( ventilație pe balon și mască, iar ulterior oxigen flux liber ) .

Eu l-am auzit că a plâns cam slab imediat după naștere, dar m-am gândit că faptul că a plâns e semn că totul e OK. Am înțeles însă că ceva nu e bine când, în loc să mi-l lase pe piept, doar mi l-au dat câteva secunde, după care l-au dus direct la terapie intensivă.

Inițial ne-au spus că probabil îl vor ține până dimineața următoare, așa că m-am liniștit. Însă de dimineață, surpriză : nici vorbă să îi dea drumul. Mi s-a rupt inima când l-am văzut cu două branule deja atașate de corpul lui atât de micuț și fragil. În plus de asta, nici măcar nu aveam voie să îl luăm în brațe, puteam doar să îl atingem…

Ni s-a explicat că nașterea dificilă l-a obosit foarte tare, și era total lipsit de vigoare, așa că până și încercarea de a suge din biberon era considerată prea extenuantă pentru el, de supt la sân nici nu mai vorbesc. I s-a administrat inițial doar glucoză, prin perfuzie, de abia după vreo două zile făcându-se trecerea, treptat, la lapte din biberon. ,, Baby steps ” se aplică cu adevărat aici : ne bucuram de fiecare mic succes – A băut 5 ml la o masă ! A băut 10 ml! A băut 15 ml! A durat vreo câteva zile până a reușit bebelul nostru să pape 30 ml (victorie!), dar până la urmă, a ajuns în câteva zile chiar la 60 ml!

Inutil să spun că, neputând nici măcar să îl ating, darămite să încerc să îl alăptez, startul în alăptare a fost unul dezastruos. În plus, ce skin on skin, ce oră magică ? Nimic ! Prima oară când m-au lăsat să îmi iau bebelul în brațe a fost de abia la 5 zile de la naștere. Prima oară când l-am pus la sân a fost la 7 zile de la naștere.

Între timp, eu am început din ziua 1 să beau 1 litru de ceai pentru stimularea lactației, și să încerc să mă mulg, ca să declanșez lactația. În a treia zi după naștere am început să am lapte, așa că mă mulgeam, și când mă duceam la spital, îi duceam laptele meu, să nu bea lapte praf. Pe mine mă externaseră deja la 2 zile după naștere, însă, cum bebe rămăsese în spital, zilnic, eu și soțul traversam tot Bucureștiul, de la Sud la Nord, de două ori pe zi, câte o jumătate de oră, așa era programul de vizitare.

A fost o săptămână extrem de stresantă pentru noi, deoarece nu știam nici cât ni-l mai țin pe Filip acolo, nici când se va face bine, nici, mai ales, dacă evoluția va fi una pozitivă. Ca să fie și mai rău, la două zile după naștere, i-au găsit lui bebe o infecție materno-fetală în corp, așa că l-au pus și pe antibiotic, timp de 5 zile. Din fericire însă, imediat cum a început să ia antibioticul, băiatul nostru a început să capete forță imediat, și să înceapă să bea lapte. De abia la 5 zile după naștere, ne-au spus că peste încă 2 zile, îi vor da drumul lui bebe, să îl luăm acasă.

Noi tot am stat cu bebe doar o săptămână la terapie intensivă, dar erau alte cupluri care aveau copiii acolo de o lună, mă doare sufletul când mă gândesc la ei și acum, și sper să se fi făcut bine copiii, pentru că știu cât de greu ne-a fost nouă doar o săptămână, și totuși cazul nostru nu a fost unul grav.

Între timp, a trecut o lună, Filip este bine, s-a întremat, ba mai mult, a început deja să dea semne de berbecuț agitat, s-ar putea să ne fi pricopsit cu un năzdrăvan 🙂 Dar poate să fie cât de năzdrăvan vrea el, contează să fie unul sănătos.