Ce vremuri și-a ales Ștefan să vină pe lume : în plin vârf de epidemie ! Și nu, nu a sosit încă, dar nici mult nu mai are …
Am fost la control în săptămâna 34 de sarcină, unde chiar voiam să o rog pe doctora mea să îmi inducă iar travaliul mai devreme . Nu a fost nevoie să o rog eu, de data aceasta mi-a propus ea să facem acest lucru, din mai multe considerente.
În primul rând, copilul este iarăși mare ( la 34 săptămâni, avea 2,600 ), și, ca și fratele lui, nu doar că este mare ca greutate, dar are și capul mare, peste medie. Așa că, pentru a avea o șansă să nasc totuși natural, și, să sperăm, de data aceasta cu o naștere care să decurgă mai bine , doctora mi-a propus să inducă travaliul chiar din săptămâna 38 ( la Filip mi-a indus în săptămâna 39 ), asta dacă i se va părea că și copilul pare pregătit să vină atunci, bineînțeles . Al doilea motiv pentru care este mai deschisă de data aceasta la inducerea travaliului este faptul că la a doua naștere este indicație mai mare pentru indus.
Și, last but not least, și eu și ea vrem să îmi inducă travaliul pentru a avea puțin control asupra situației cu COVID-ul : la maternitatea unde voi naște, toate pacientele sunt testate de COVID cu o zi înainte de a naște. Lucru aplicabil la cezariene, care sunt programate, dar nu la nașteri naturale, unde vii și te testează direct când intri în travaliu. Și, în situația din urmă, timp de 24h, până îți vine rezultatul testului, ești tratată fix ca o pacientă cu COVID, naști pe un etaj separat, cu toate măsurile de siguranță luate pentru a nu infecta pe cei din jur, însă, cel mai rău, te separă și de copil prima zi, până vine rezultatul testului. Bineînțeles că acest protocol este discutabil, OMS, de exemplu, recomandă ca nici măcar mamele care au COVID să nu fie separate de copii la naștere, însă maternitatea la care nasc merge pe principiul ,, Better safe than sorry “. Doar că, știți cum e, mai safe pentru ei, mai sorry pentru mame, mie mi-a ajuns cum n-am avut voie să îmi ating copilul aproape o săptămână data trecută, ar fi culmea să mi se întâmple și acum, și culmea, în situația (sper eu) în care și eu, și copilul suntem bine-mersi . Însă, dacă îmi induce travaliul, mă duc imediat la maternitate să mă testeze, și voi naște cel mai probabil a doua zi, când voi avea rezultatul testului deja.
Partea bună a acestui protocol al maternității este, recunosc, faptul că stau mai liniștită în legătură cu nașterea, am o mai mare certitudine că am unde să nasc . Pentru mine, asta era grija cea mai mare legată de pandemie, că în rest, am fost destul de calmă vizavi de situație, din mai multe motive.
În primul rând, sunt o persoană destul de calmă de fel, lucru care cu siguranță a ajutat . În general, din ce am văzut în jur, tot persoanele cu o tendință spre anxietate și depresie au fost cele care s-au panicat cel mai tare. Ce nu pot înțelege însă este atitudinea total lipsită de empatie a celor două tabere, cei mai relaxați versus cei panicoși, unii față de alții. Dacă îndrăznești să spui că nu ești panicat vizavi de COVID, imediat ești luat de inconștient . Dacă îndrăznești să spui că nu mai dormi bine noaptea, gândindu-te la asta, iar nu e bine, ești un paranoic iremediabil . COVID-ul a ajuns pe același palier cu subiecte tip religia, banii, sau sexul, mai bine te abții .
Pe de altă parte, cred că am început să mă obișnuiesc deja cu ideea că trăim într-o perioadă de epidemie, lucru aplicabil nu doar mie, tendința aceasta am văzut-o în general la cei din jur.
Însă, nu în ultimul rând, fac ce pot pentru a mă proteja de virus. Nu am ieșit în spații aglomerate decât când am fost la control, și două ori la cumpărături, în mai bine de 6 săptămâni de când au început restricțiile, și atunci m-am protejat cât am putut, cu mască, mănuși, spălat și dezinfectat mâini și înainte, și după ieșiri. Sunt conștientă de faptul că oricum nimeni nu e protejat 100 %, dar și suficient de realistă încât să nu cred că îmi va intra virusul prin crăpătura geamului, când eu stau acasă.
Și știți de ce încerc să nu îmi fac gânduri negre vizavi de virus ? Pentru că nu îmi permit ÎNCĂ un motiv de a sta trează noaptea, oameni buni. Ș-asa dorm execrabil. EXECRABIL ! Acum, când în sfârșit doarme și Filip neîntrerupt toată noaptea, nu mai dorm eu ( și am ceva de când e așa, cam vreo două luni, dacă nu mai mult ). Mă așteptam, fix așa a fost și în prima sarcină . Statistic vorbind, 2 din 3 femei dorm prost în ultimul trimestru de sarcină . Motivele? Arsuri groaznice, dus la toaletă maxim o dată la 2 ore (uneori mă pot duce și la distanță de 10 minute ) , dureri medii spre foarte mari de șolduri și fund ( deoarece se lățește bazinul, în pregătirea nașterii ), plus că nu îmi găsesc niciodată poziția din cauza burții enorme ( și de abia mă mai întorc de o parte pe alta, trebuie să mă trezesc la fiecare întoarcere ) . Iar uneori, bonus, câte o oră-două pe noapte de insomnie, așa, just because. Păi îmi mai permit eu și scenarii apocaliptice, să mă mai țină și alea trează noaptea ? Așa ziceam și eu. Noroc cu familia, că mă ajută cu Filip, să mai dorm ziua, altfel nu știu ce m-aș face…
Daaar…mult a fost, puțin a rămas din sarcină . Cu asta mă consolez. Probabil data viitoare când voi scrie, Ștefan va fi deja sosit pe lume . Așa că să-mi țineți pumnii, pentru o naștere ușoară!
Jurnalul unei mămici 