Nașterea lui Ștefan

După două nașteri, mi-e clar : nu mi-e dat să am parte de o naștere normală, fără probleme.

După nașterea grea a lui Filip, urmată de o săptămână a lui la terapie intensivă, nu aveam cum să nu ne facem tot felul de scenarii, eu și soțul meu, în legătură cu a doua naștere . Evident că speram să fie bine bebe, însă știam și cât de repede o pot lua lucrurile la vale, și că exista o posibilitate să nu fie așa . Singurul scenariu pe care nu îl luasem în considerare, însă, era cel în care era bine bebe, însă nu și eu !

Dar să o luăm cu începutul.

Stabilisem cu doctora să îmi inducă travaliul undeva în săptămâna 38 de sarcină, din două motive : pentru a putea naște din nou natural (copilul fiind deja foarte mare), și pentru a putea fi testată de COVID înainte de naștere cu o zi, ca să fiu tratată pe secție normală (altfel, nu mi-aș fi putut nici vedea copilul, până nu venea rezultatul testului).

Timeline-ul era următorul :

Luni intram în 38 săptămâni de sarcină.

Marți, urma să merg la control, să vadă doctora dacă copilul era pregătit să vină. Dacă ar fi considerat că erau condiții favorabile pentru indus travaliul, în ziua următoare mă testam de COVID, iar joi, îmi inducea travaliul.

În noaptea de luni spre marți însă, m-au apucat niște contracții. Am luat un No Spa, și după 2 ore mi-au trecut. La control, doctora mi-a spus că probabil copilul va veni oricum până la finalul săptămânii, deci mă puteam duce a doua zi la maternitate, să mă testeze de COVID, iar joi, ea urma doar să ajute puțin natura 😀

Zis și făcut, marți seară ne întoarcem acasă (locuim la 2 ore distanță de București ), moment în care pe mine mă apucă mania ordinii prin casă .

-Iubito, la cum te-a apucat dintr-o dată cu ordinea, îmi miroase a nesting instinct, eu cred că mâine naști, îmi spune soțul.

Prostii, îi spun, nu mai aveam nici un simptom. Cu toate astea, nu am riscat, și am plecat cu bagajul de maternitate după mine. După ce am fost testată de COVID, când m-am dus la toaletă, la maternitate, am descoperit niște pete maronii care anunțau un travaliu iminent. Am sunat-o pe doctoră, să o întreb dacă mai plec în orașul meu natal, și doctora mi-a spus că sigur, pot pleca, doar să am grijă să nu nasc în mașină 😀 Mai în glumă, mai în serios, mi-a spus că e riscant să mai plec din București, că fiind la a doua naștere, lucrurile pot avansa foarte repede. Așa că n-am mai plecat, am rămas la cumnata mea .

Ziua de miercuri a trecut fără alte simptome, așa că joi m-am prezentat la maternitate . Doctora a avut dreptate, nu prea a fost nevoie să îmi facă aproape nimic, travaliul era deja la debut, așa că după ce am trecut repede pe la camera de gardă, m-au schimbat în cămașa de spital, mi-au pregătit toată documentația, mi-au montat branula, și m-au dus la sala de nașteri, aceeași ca la prima naștere. Aveam ceva emoții, și totuși, eram mult mai calmă decât la prima naștere, știam, cumva, mersul lucrurilor.

Travaliul a progresat foarte rapid. M-au adus în sala de nașteri undeva pe la ora 10 dimineața, iar la ora 15:30, ajunsesem deja la dilatație completă, la momentul expulziei, cu alte cuvinte. Primisem deja și epidurală, așa că nu aveam dureri aproape deloc. Nu îmi venea să cred : spre deosebire de prima naștere, unde mă chinuisem în dureri o zi întreagă, iată-mă ajunsă aproape de final, cu un travaliu decent ca durată, și fără cine știe ce dureri! Uite că poți să ai și o naștere normală, fără peripeții, îmi spuneam.

Știam că momentul expulziei nu ar trebui să dureze mai mult de jumătate de oră, la prima naștere durase o oră – foarte mult, aparent – fiindcă fusese una dificilă. Iată însă că se făcuse 16:30…și nimic . Eram de o oră, teoretic, în etapa asta a expulziei, și copilul nu mai coborâse deloc. Nici măcar nu îmi venea să împing ! Pe de altă parte, se dusese deja de ceva timp efectul epiduralei, și simțeam fix cele mai mari dureri, alea de la final. Care nu ar trebui să dureze mult, dar iată, la mine durau de aproape o oră. Nici nu mai puteam primi epidurală, deoarece la expulzie, trebuie să simți exact când ai contracția, să împingi pe ea, ori, sub anestezie, nu mai știi când să împingi, și nu simți nici dacă o faci eficient.

Am realizat că nu prea era în regulă ce se întâmpla când moașa a întrebat-o, cam șoptit, pe doctoră, ,,Și dacă nu…?”, la care doctora i-a răspuns ,, Deocamdată, mai așteptăm. ” ,,Ce să așteptăm ?”, le-am întrebat. ,, Să vedem dacă te băgăm la cezariană de urgență “, mi-a răspuns doctora. Whaat ? Nu iar amenințarea cu cezariana de urgență !, îmi spuneam . Dar mă gândeam că lasă, va fi ca data trecută, reușesc să scap razant de ea.

N-am mai reușit. Situația mea era ceea ce se numea ,, probă de travaliu negativ “, atunci când, la momentul expulziei, pur și simplu nu se mai întâmplă nimic, copilul nu mai coboară. Protocoalele medicale spun că nu se poate aștepta mai mult de 2 ore, în timpul expulziei, deoarce devine periculos pentru copil. Doctora mea fix așa a făcut, a așteptat aproape 2 ore, după care, dintr-o dată, mi-a spus foarte hotărâtă : ,, Gata, te duc la cezariană de urgență, nu mai așteptăm ! ” Am întrebat-o de ce, și mi-a înghețat sângele în vene când am auzit-o : ,, Încep să i se încalece oasele capului copilului, este risc de traumatism cranian. ” . Deja prindeau contur toate scenariile alea negative pe care mi le făcusem, și parcă era mai rău, la Filip nu zisese nimeni de lucruri atât de grave ca traumatism cranian.

Ce a urmat a fost exact ca în filme. Știți scena aia din film, filmată din perspectiva pacientului, care privește în sus la asistente, în timp ce îl zboară pe targă efectiv la operație ? Așa m-au zburat pe mine. Cezariana a fost chiar de urgență, pentru că în circa 15-20 minute, la ora 17:30, s-a născut Ștefi al meu. Perfect sănătos, un băiețel de nota 10, pentru că s-a acționat repede.

Eu, având în continuare experiența anterioară, întrebam obsesiv ,, E bine ?? “, și nu mi-a venit să cred atunci când, întâmplarea a făcut că fix același medic care mi-a spus de Filip că are o infecție în corp și că îl vor ține la terapie intensivă, m-a asigurat de data asta că Ștefi era bine.

Eu eram atât de epuizată după 2 ore de dureri intense, încât, după ce mi-au spus că e bine copilul, și mi l-au dat puțin, le-am spus ,, Eu închid ochii să mă odihnesc puțin, să nu credeți că leșin. ” Doar că am căzut fix într-un somn frate cu leșinul, că m-am mai trezit peste vreo două ore, la terapie intensivă . Am observat că între timp îmi recoltaseră și sânge, mă înțepaseră, cu alte cuvinte, și eu nu simțisem, atât de extenuată eram !

Nu regret că s-a ajuns la cezariană de urgență, pentru că îi înțeleg necesitatea. Eu sunt împăcată că am făcut tot ce am putut, însă în situația în care travaliul stagnează, nu prea ai ce să faci (cu atât mai mult, să riști siguranța copilului ). Nu țineam cu dinții să nasc natural, dacă asta ar fi însemnat potențiale probleme la copil, cum a fost la Filip.

Una peste alta, amintirea celei de-a doua nașteri este una pozitivă, nu atât de spectaculoasă, cum am simțit prima naștere – naturală, însă esențial este că rămâne una pozitivă. Ce nu știam însă era cât de grea va fi recuperarea după cezariană, pentru asta nu mă pregătise nimeni, următoarele zile au fost crunte pentru mine…Însă de asta o să vă povestesc într-o postare separată, că deja m-am întins mult cu nașterea 🙂

Ce voiam să vă spun, până la urmă : Că sunt mamă de doi băieți frumoși de o lună, și mă simt cea mai bogată femeie de pe Pământ !

3 thoughts on “Nașterea lui Ștefan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s