Acesta este un extras din cartea mea Inimosul, în curs de apariție. Extrasul anterior îl puteți găsi aici.

*

Miercuri, 23 septembrie 2020

La prima oră, ne prezentăm în biroul domnului Dr. Suciu, să vorbim despre operație . Brusc, soarta lui Ștefi stă în mâinile acestui om de a cărui existență nici nu știam până acum două zile ( în ignoranța mea, aș adăuga acum ) . Înțeleg însă ce mi-a spus Laur , despre starea de bine și încrederea pe care i-a dat-o domnul Doctor la telefon, deoarece același lucru mi se întâmplă și mie acum. Încă de când intrăm la dânsul în cabinet, ne întâmpină cu un zâmbet cald, și cu vorbe de încurajare. Nu ne ascunde că situația este una gravă, însă știe cum să pună problema.

– Are o șansă mică. Haideți să credem în șansa lui !, ne spune.

Apoi ne povestește ce va presupune operația . Va fi pus pe un sistem de circulație extracorporeală, numit pe scurt ECMO. Adică, i se va opri inima, aparatul va prelua funcțiile corpului, timp în care, foarte simplificat, i se va secționa artera coronară, și va fi mutată, din punctul de plecare prost – artera pulmonară, în artera aortă, de unde ar fi trebuit să plece în mod normal. Pare simplu, însă este o operație unde o mie de lucruri pot decurge prost, toate cu potențial fatal.

Îl întrebăm cât va dura operația. Ne răspunde că poate dura 2-3 ore, poate dura 8-10 ore. Nu se știe niciodată. Dar, în principiu, poate că 2-3 ore.

– Însă trebuie să fiți conștienți că recuperarea, la cei cu ALCAPA, este foarte lentă. Inima, în principiu, își revine la ei în timp, însă poate dura ani de zile.

Eu fac ochii mari. Sunt conștientă de situația în care suntem, însă…ani de zile, de acum încolo ? Este prima oară când conștientizez cu adevărat cum ni s-a schimbat viața.

Și totuși, domnul Suciu continuă să ne încurajeze :

– Indiferent cum ar fi, eu o să fac tot ce îmi stă în putință. Și știu ce am de făcut. Dar, într-o oarecare măsură, nu depinde de noi, ne spune, și arată cu degetul în sus, spre cer. Fiecare din noi avem clar cât ne este dat să trăim în viața asta, și acest lucru nu ni-l poate lua nimeni.

Nici că ar fi putut să o spună mai bine.

Plecăm de acolo încrezători, și imediat lângă cabinetul lui, intrăm în blocul ATI, unde urmează să ne vedem cu domnul Doctor Morar, anestezistul, care trebuie să ne pună să semnăm Acordul pentru operație, și să ne prezinte riscurile pe care le implică procedura.

Intrarea în blocul operator + ATI se face printr-un culoar în pantă, cu tavan foarte înalt. La intrare, există vestibulul de unde se iau halatele, capelinele și botoșeii cu care se intră la ATI, după care urmează o canapea ponosită, pe care urma să primesc cele mai oribile vești din viața mea. Începând chiar de atunci.

Doctorul Morar este lung și deșirat. Este pus pe glume, dar cu o tentă macabră, probabil jobul e de vină. Se așază lângă noi și începe să ne enumere toate lucrurile care pot merge prost în operație.

Pe măsură ce le enumeră, la un moment simt că nu mai suport să le aud. Nu se mai termină, efectiv…

Poate, în primul rând, să îl lase inima, evident. Poate să facă embolie pulmonară, și aia este , gata. O bulă de aer poate pleca de la aparat la creier, și gata, rămâne o legumă pe viață. Poate face convulsii. Îi pot ceda rinichii. Și câte, și mai câte. Practic, după așa o operație, este greu să crezi că mai rămâne om.

La un moment dat, văzând că nu se mai oprește din enumat toate grozăviile, simt că nu mai pot nici să îl privesc, și îmi iau o țintă fixă, undeva pe perete.

– Știu că este îngrozitor să auziți toate astea, ne spune domnul Morar. Însă trebuie să înțelegeți că sunt obligat, prin lege, să vi le enumăr.
– Înțelegem, spune Laur, care pare o idee mai stăpân pe situație decât mine.
– Gândiți-vă că este ca un prospect de medicamente. Faptul că sunt toate enumerate acolo, nu înseamnă și că toate se vor întâmpla. Următoarea perioadă va fi ca un roller coaster de emoții, o să vedeți. Mai o veste bună, mai o veste proastă…Vă las să mai citiți o dată acordul, și mă voi întoarce să îl iau.

Citim amândoi Consimțământul, unde mai sunt, încă o dată, enumerate toate riscurile, negru pe alb, în caz că uitaserăm ceva.

– Realizezi că îl citim doar ca să ne aflăm în treabă, nu ?, îl întreb pe Laur.
– De parcă avem de ales…îmi răspunde .

Adevărul este că unele alegeri în viață nu sunt de fapt cu adevărat alegeri. Știm amândoi că pentru Ștefi, operația este singura șansă la supraviețuire. Trebuie să ne asumăm riscul. Semnăm, după care ni se permite să îl vedem puțin pe Ștefi, pe rând, la ATI.