Când Filip a trecut în Clasa Zero, anul acesta, așteptările mele erau joase, după gustul amar cu care rămăsesem după grădiniță. Și iată că uneori este foarte bine să ai așteptări joase, ca să fii plăcut suprins.
Concluzia mea, după primul an de școală, este că doamna învățătoare face totul. Nu doar că ea este vioara întâi în ceea ce primește educația copilului tău, dar rolul ei este mult mai mare, de mediator între copii, de psiholog, de liant între părinți și școală, de model pentru copii. Iar doamna lui Filip a fost la înălțime la toate aceste capitole!
I-a învățat pe copii să scrie și să citească, să facă adunări și scăderi simple, plus nenumărate alte lucruri. Și s-a implicat mult mai mult decât m-aș fi așteptat, i-a dus în acest an în nu mai puțin de 3 excursii! Îmi amintesc, atunci când eram în generală, cât ne rugam de diriginta noastră să mergem în O EXCURSIE pe an, dar deh, trebuie să îți bați capul puțin, însă iată că doamna învățătoare a lui Filip și-a asumat responsabilitatea de a sta o zi întreagă cu niște copii de 6-7 ani nu o dată, ci de trei ori.
Cel mai mult am apreciat-o însă pentru rolul ei în a gestiona conflictele între copii. Ne spunea la o ședință că se vede faptul că elevii petrec mult timp cu adulții acasă, și nu cu alți copii (este și cazul lui Filip), deoarece interacțiunea dintre ei se lăsa cu conflicte. Și prin conflicte mă refer și la bătaie, cum altfel. Mai ales la început, în ceea ce eu bănuiesc a fi felul băieților de a se impune într-un colectiv nou, tot scurtătura cu pumnul era cea pe care o alegeau…Inclusiv Filip uneori, să ne înțelegem, dar el a înțeles repede că nu asta-i soluția, ba chiar a integrat faptul de a nu răspunde cu aceeași monedă, atunci când era lovit. ,,Spui copilului ,,STOP! Nu e în regulă!”, îi tot spuneam, după care te duci la doamna și îi spui.” Ceea ce făcea de cele mai multe ori. Conflicte au tot fost, Filip ni se plângea că îl lovește X, Y, dar are și o imaginație foarte bogată, uneori inventa, și după ce îl prinzi cu minciuni, mai greu să îl crezi.
Marea diferență față de grădiniță, totuși, a fost când i-am semnalat doamnei învățătoare aceste comportamente, care nu le-a negat, nu s-a ofuscat, mi-a spus de fiecare dată că se va ocupa, și fix asta a făcut. O singură dată am fost nevoită să vorbesc direct cu mama unui copil care îl tot șicana pe Filip, și nu pentru că nu ar fi încercat să rezolve doamna conflictul, ci pentru că se pare că pe acel copil chiar și toate încercările dânsei de a-l liniști nu îl atingeau. Ne-a și văzut doamna învățătoare când discutam, și a venit să afle care era problema, însă a întrebat acest lucru într-un mod calm, echilibrat, nu să facă circul de pe lume, ca predecesoarea ei.
,,Și totuși, nu se poate să fi fost totul perfect!”, îmi veți spune. Păi nu e, că pleacă doamna învățătoare, după anul acesta :)). Ca orice lucru bun, nu a durat mult. Întâmplarea face să cunosc un părinte care a avut copilul la noua învățătoare care îi vine lui Filip, care a avut numai cuvinte de laudă la adresa dânsei. Sper să fie așa, doar că acum pornesc invers, învățată cu așteptări foarte mari…
Însă atât de tare precum regret plecarea doamnei lui Filip, de abia aștept liniștea următoarelor 3 luni de pe grupul de părinți. Pentru că acel grup e ceva…rău de tot.
Făcut de un helicopter parent prin excelență, o tipă obsedată de cadourile doamnei, este de fapt locul în care mai mult ne certăm decât să ne organizăm pentru ceva, însă asta probabil și deoarece nimeni nu mai are chef de mesajele acelei mame care începe cu 2 luni înainte de Crăciun să ne zică să ne organizăm, că ,,ne presează timpul”, după care toată lumea începe să își dea cu părerea despre ce ar trebui să îi luăm doamnei (care, între noi fie vorba, a insistat că nu vrea cadouri. Se mai găsește câte un părinte să reamintească asta și în afară de un like de la mine, îl ignoră toată lumea). Orice subiect ajunge motiv de ceartă prelungită, și totuși nimeni nu se învață minte, și înainte de vreun 8 martie, iar se găsește unul să propună cadou, și reîncepe cearta.
Înainte de acest grup, zău că nu știam că lumea poate să aibă păreri PUTERNICE pe orice subiect. Ultimul? Coronițele de la finalul serbării. Nu credeam că se pot certa O ZI întreagă pe subiectul coronițelor, dar se pare că atunci când ai foarte mult timp, și evident nici o problemă reală, te apuci să ți le inventezi. S-au certat pe orice: că de ce s-au făcut 2 comenzi colective în loc de una, că de ce băieții aveau o tușă de albastru în coroniță față de fete (,,Toți copiii să fie la fel!” tot insista o mamă, care s-a dus să facă scandal și la florărie apoi, ,,Că de ce se fac diferențe între copii?”), plus săgeți aruncate între mame, totul într-un limbaj atât de anagramat, încât mereu mă întreb ce ar zice doamna învățătoare dacă ar vedea cum scriu părinții copiilor pe care dânsa încearcă să îi învețe să scrie corect (am numărat și 3 greșeli gramaticale într-o singură frază, asta doar săptămâna trecută, de Jihadul Coronițelor).
Există oare vreun grup DECENT de părinți pe whatsapp?
În loc de încheiere, vă las cu o poză cu mine și cu Filip de aseară, după premiere. Mi-am pus eu coronița, fir-ar mama ei!
Jurnalul unei mămici 