În general, prefer să trec peste ce am citit și nu mi-a plăcut. Mă gândesc că poate nu am înțeles eu cărțile respective, sau poate nu au rezonat cu mine și gata. Numai că mi-am dat seama că mi-ar fi plăcut și mie să primesc un heads-up ,,Vezi că mie nu mi-a plăcut cartea aceea! “, mai ales în cazul unor cărți pe care le-am văzut lăudate și para-lăudate, care mie nu mi-au spus nimic, dar care mi-au luat din timpul și așa limitat pe care îl am pentru citit. Așa că am decis ca, anul acesta, să dau mai departe tot. Și încep cu ceea ce eu numesc Țeapa anului 2024 :

Caroline de Maigret and Sophie Mas – Older But Better, But Older

Genul de carte căreia i s-a făcut un marketing agresiv (motiv pentru care am și cumpărat-o), dar golită de orice conținut. Cartea este scrisă de două foste modele, ajunse acum ,,d’une certaine age”, care o țin langa toată cartea despre cât de trist este că nu mai au corpul și fața de când erau tinere, și că din motivul ăsta bărbații au început să le treacă cu vederea, și că vin alea tinere din urmă, și fură lumina reflectoarelor.

Ele încearcă să fie și amuzante pe alocuri, dar nu prea au cum să-ți iasă brusc umorul și ironia, când tu însăți recunoști cât de obsedată ai fost toată viața doar de cum arăți, și de sedus bărbații. O plictiseală de carte, cap-coadă.

Irvin Yalom, Marilyn Yalom – O chestiune de viață și de moarte

Ironic este faptul că Irvin Yalom se numără printre autorii mei preferați, i-am devorat toate cărțile, prin urmare am plecat cu așteptări mari și de la aceasta. ,,O chestiune de viață și de moarte” este scrisă în tandem de autor și de soția sa, în lunile premergătoare morții acesteia, în care Marilyn, știind că i se apropie sfârșitul, reflectă asupra vieții ei și asupra apropierii morții, însă ne este prezentată și perspectiva lui Irvin, din postura îngrijitorului care privește neputincios cum partenera lui de-o viață se stinge.

Mi s-a părut însă o carte scrisă – din partea lui – doar de dragul de a mai scrie o carte. Stilul lui Irvin devine telegrafic, asistăm de fapt la niște adnotări dintr-un jurnal care nu cred că prezintă interes decât pentru cel care le-a scris. Cum este, de exemplu, enumerarea exhaustivă a tuturor cărților lui, pe care se hotărăște să le recitească, așa că împărtășește cu noi DIN NOU subiectul lor, plus părerea lui despre ce a scris. Ziceai că sunt în Inception. Ce m-a deranjat însă cel mai tare au fost pasajele lungi de dor și jale din partea lui pentru nevastă, cât a insistat asupra faptului că a fost dragostea vieții lui, și că fără ea este pierdut total, ca să aflu, când eram spre finalul cărții, că la doar vreo 2 ani după moartea soției, s-a recăsătorit, și că declara cât de fericit este cu noua iubire, lucru care se bate cap în cap cu jumătate din carte.

Ideea cu care am rămas după ce am citit această carte este că, oricât de autor prolific ai fi, este foarte important să știi și când să te oprești din scris.

Maria Orban – Toată dragostea dintr-o fotografie arsă

La cât de lăudată a fost peste tot în online-ul românesc cartea aceasta, mă așteptam să fiu dată pe spate. Voiam să cumpăr și alte cărți ale autoarei din prima, noroc că vocea rațiunii mi-a spus să văd ce-i cu asta, în primul rând. Am avut însă surpriza să-mi fie greu să duc o carte care are puțin peste 100 pagini, ceea ce mi se pare destul de greu de realizat, să plictisești cititorul într-un roman (poate fi numit roman, sau este o nuvelă mai lungă?) atât de condensat. Sau poate, după cum vă spuneam, n-am înțeles eu ce-a vrut să spună autorul.

Emi Yagi – Diary of a void

Premisa părea interesantă și jucăușă: sătulă, ca unica femeie într-un birou de bărbați, să i se aloce exhaustiv sarcini domestice, protagonistei îi iese pe gură minciuna că este însărcinată. Această scăpare însă o obligă să ducă minciuna până la capăt, de-a lungul întregii ,,sarcini”. Și deși, ca și cartea anterioară, de abia trece de 100 de pagini, a reușit să această poveste să o lălăie fără rost, astfel încât mi-a fost greu să o duc până la capăt, cu tot cu dimensiunile ei reduse.

Ioana Maria Stăncescu – Tot ce i-am promis tatălui meu

Titlul este înșelător : mă așteptam să fie o carte despre tați și fiice, despre promisiuni și lupte, despre goluri în suflet și amintiri, toate legate de părinți, nu de boli și iubiri suspendate. Am dat în schimb de o carte destul de seacă, cu o acțiune greoaie (asta ca să nu spun că nu se întâmplă nimic), și nu, nu e ca și cum trăirile interioare ale protagonistei compensează lipsa acțiunii. Asta deoarece această carte eșuează să facă cel mai important lucru : să ne ofere o protagonistă plăcută, sau măcar agreabilă.

*

Ca un făcut, tot anul 2024 a fost pentru mine pe principiul ,,una caldă, una rece” în materie de cărți. Am zis însă să începem de jos, ca să avem de unde ne bucura. Revin deci cu articolul cu cele mai frumoase cărți citite anul acesta!