La terapie intensivă la Marie Curie

Acesta este al doilea extras din cartea Inimosul, pe primul îl puteți găsi aici.

*

Simplul fapt că Ștefan trăiește în acest moment este o minune de la Dumnezeu. Din momentul stopului, tot ce mi-am auzit, timp de aproape o săptămână, a fost că este în stare foarte gravă, și toți pașii următori începeau cu condiționarea ,, DACĂ rezistă “ .

Primul ,, DACĂ rezistă “ mi l-am auzit pe transportul Pitești-București. După îndelungi telefoane de la echipa de medici din Pitești, au spus că ne primesc la Spitalul Marie Curie, din București, cu condiția să îi iasă testul COVID între timp. S-a exclus din start varianta transportului terestru, nu ar fi rezistat, așa că Ștefi a fost dus cu elicopterul SMURD la București. Nu am avut voie cu el în elicopter, așa că, înainte să ne despărțim, l-am luat de mână și i-am spus atât : ,, Asta NU e ultima dată când ne vedem, Ștefi ! Ne vedem la București. “

Peste o oră, când eram pe autostrada București-Pitești cu mașina, îmi sună telefonul, un număr pe care nu îl aveam. Răspund cu inima cât un purice. ,, A rezistat transportului. “, mi se spune. Îți mulțumim, Doamne! Și chiar în clipa în care a ajuns la spitalul Marie Curie, au ieșit rezultatele testelor COVID pentru mine și el, NEGATIVE.

La București, a fost preluat de doamna doctor Trante, singurul doctor care l-a tratat superficial pe Ștefi, însă în starea în care era, superficial ar fi putut fi sinonim cu cel mai sumbru scenariu. Practic, din cauza dânsei, Ștefi a pierdut 2 zile, în care ar fi putut fi văzut de cardiologi. Trante a decis să ignore ,, bazaconiile despre inimă “ de la Pitești și Curtea de Argeș, ,, Că inima unui copil de vârsta lui, în poziție culcat, oricum pare mai mare decât e “ . Însă nu era vorba doar de radiografii, ci și de EKG-uri, de stop, de starea lui critică. S-a mers din nou pe diagnostic de bronșiolită. Din fericire, Ștefi a rămas stabil încă două zile, până luni, când a fost văzut de cardiologi.

Singurele schimbări în cele două zile au fost de ordin logistic, deoarece sâmbătă, după internarea la Marie Curie, m-a înlocuit Laur la spital . Eu nu mai rezistam fizic, aveam mai bine de 24h nedormită deloc, eram atât de obosită, încât intrasem în altă extremă, într-un fel de stare de surescitație, însă realizam că era o stare falsă, înainte să mă prăbușesc brusc de epuizare, probabil. Așa că, realizând că nu plecăm de la spital doar în câteva zile, m-a înlocuit Laur până luni, să mă odihnesc până atunci.

Când am revenit acasă, sâmbătă seara, la ai mei, la curte, părea că am aterizat brusc într-un alt film : afară era un apus superb, în nuanțe piersicii și trandafirii, în curte era un miros de aer curat, de seară de vară, căci încă era cald, iar curtea alor mei era aceeași oază liniștită de verdeață și flori, pe care o știam prea bine. Mă uitam , și părea ireal cum totul este neschimbat, când de fapt lumea noastră se întorsese cu susul în jos. ,, Astăzi, bebelușul meu de 4 luni a fost mort timp de 5-7 minute “ , mă gândeam. N-am avut însă prea mult timp de introspecție, deoarece m-a luat în primire Filip direct, înnebunit să stăm împreună, el nefiind obișnuit să stea despărțit mai mult de câteva ore de mine. Ne-am jucat puțin, după care ne-am culcat, și nu știu mare lucru din noaptea aceea, pesemne că am dormit lemn, în ciuda a tot stresul.

Duminică m-am jucat cu Filip toată ziua și eram de departe cea mai liniștită dintre toți membrii familiei. Părinții mei, și mătușa mea, Nore, care erau cu noi, erau teribil de supărați, și încă în stare de șoc. Eu, însă, îmi găsisem o putere nebănuită. ,, Ieri, am văzut cum e ca aproape să îți moară cineva în brațe, le-am spus, și acel cineva era copilul meu. Și a supraviețuit. Pe mine nu mă mai sperie nimic pe lumea asta, din acest moment. “, le-am spus.

Luni, 21 septembrie

În ciuda faptului că, de-a lungul celor 2 zile de weekend, primeam tot timpul veștile pe care le doream de la Laur, și anume că Ștefi este stabil, luni dimineață m-am trezit cu un sentiment de apăsare. De parcă urma să se întâmple ceva negativ. Am o intuiție fantastică, așa că am plecat cu inima îndoită la București, gândindu-mă că, după două zile de ,, stabil “, astăzi urma să primim vești proaste.

Când eram în drum spre București, cu tatăl meu, Laur mă anunță că vine un cardiolog, Doctor Eliza Cinteză, să îl vadă pe Ștefi. Vreo 45 minute mai târziu mă anunță că Ștefi este suspect, în primul rând, de ceva la inimă, pericardită, dacă nu mă înșeală memoria acum, și că i se va da tratament pentru această afecțiune. Cam 30-50% din copii răspund la tratament, iar pentru cei care nu răspund, se ajunge la intervenție chirurgicală. ,, Dumnezeule, operație pe inimă !, mă gândesc. Sigur nu ajungem noi acolo. “ Îmi mai spune că ar mai fi o suspciune de o malformație de inimă, ALK, dar că este o malformație extrem de rară, slabe șanse să fie vorba de asta, așa că nici nu am căutat ce înseamnă. Totuși, îî dau mesaje Ancăi Marin, prietena mea, medic rezident, să îi spun de ambele variante, și o întreb dacă sunt șanse să ne vedem la Marie Curie. Îmi răspunde că da, chiar zilele astea face practică acolo, și că vine sigur să ne vedem.

Apoi, Laur îmi spune că urmează să i se facă o ecografie transfontanelară, să vadă dacă stopul cardio-respirator de sâmbătă a lăsat urme în plan neurologic . Îmi ingheață sângele în mine. Fusesem atât de preocupată de suspiciunea cu inima, încât nici nu m-am gândit la asta. Îl anunț și pe tata de asta, și brusc, nici unul din noi nu mai spunem nimic. După încă vreo jumătate de oră, vine mesaj de la Laur : ,, I-au făcut ecografia ! Nu are nimic la cap! “ Îi spun imediat tatălui meu vestea, și răsuflăm amândoi ușurați. ,, Slavă Domnului “, spune tata. ,, Că putea să fie perfect cu inima, că dacă rămânea cu sechele la cap, degeaba. “

Nu durează prea mult liniștea însă, că Laur ne anunță că doamna doctor Cinteză mai vrea să îl vadă cu un ecograf, mai performant, pentru suspiciunea de ALK. Nu mai apuc să caut despre malformație, că ajungem între timp la Marie Curie. Îmi urc bagajul la Terapie intensivă, mă întâlnesc la intrare cu Laur, care pleacă, dar îmi spune ,, Chiar acum au venit cardiologii, să îl vadă din nou. I-a adus doamna Cinteză pe toți, ceea ce evident că nu este un semn bun. Să mă anunți imediat ce au de zis, te rog. “ Într-adevăr, erau toți ciorchine lângă Ștefi, și se tot chinuiau să vadă ceva. Eu ciuleam urechile, dar ei vorbeau foarte încet între ei. Nu auzeam decât ceva de flux, că nu reușeau să vadă cum circulă sângele în inimă. Pe măsură ce urmăreau toți inima lui Ștefi la ecograf, iși coborau din ce în ce mai jos vocile, și, pe măsură ce vorbeau mai șoptit, pe atât simțeam că îmi urcă inima în gât. Și, la un moment, o aud pe doamna Cinteză totuși : ,, Ia uitați aici. Uitați fluxul. “ Fix în acel moment, sosește Anca, dar sunt atât de concentrată, încât o salut în grabă, și îi fac semn cu capul către doctori, iar ea înțelege într-o clipită. Apoi o aud iarăși murmurând pe doamna Cinteză ,, Da…e foarte grav. Foarte, foarte grav. “ Dumnezeule, e malformația. E malformația. Nu apuc să mă dezmeticesc bine, că îi văd că lasă ecograful, și doctora se îndreaptă către mine.

Sunt unele momente care te marchează atât de mult, încât sunt convinsă că le poți povesti în amănunt și peste zeci de ani. Așa cred că voi ține eu minte milimetric totul, cadența, tonul, postura pe care o avea doamna Doctor Cinteză când s-a apropiat de mine, și ceea ce mi-a spus : ,, Mami, am vești foarte proaste. Copilul are malformația ALK, inima lui este foarte slăbită. El este în stare foarte gravă, și trebuie operat de urgență. Dacă trece de operație, va fi foarte bine. Repet, DACĂ trece. Dar pare tare greu să o treacă, în starea în care este. “

Apoi începe să îmi vorbească despre opțiuni. La ce operație grea se anunță, pentru a corecta malformația, în starea în care se află el, o opțiune ar fi să fie operat în străinătate, există un spital foarte bun în Italia care are experiență pe acest gen de operații, Clinica San Donnato, dar, acum, cu situația cu COVIDUL, este foarte greu să ajungem acolo.

Cealaltă opțiune este spitalul din Târgu Mureș , mi se spune. Eu mă uit lung. Adică sunt mai bine pregătiți cei din Târgu Mureș pe chirurgie cardiovasculară, decât cei din București ? Aveam să aflu că da, cazurile cele mai grele de operații pe inimă la Târgu Mureș se duc, chiar și de la București. Aud pentru prima dată și despre numele Doctorului Horațiu Suciu, o somitate în chirurgia cardiovasculară pediatrică.

,,Vin mai târziu să discutăm opțiunile “, îmi spune Doctor Cinteză. ,, Dați-i mamei un Extraveral “, le spune asistentelor, și pleacă.

Eu mă prăbușesc pe scaun, și încep să plâng, cu Anca lângă mine. ,, Cu ce am greșit ?? “, o tot întreb, și plâng. Anca mă mângîie pe spate, și nu spune nimic. Este fix genul ăla de situație în care nu este chiar nimic de spus. După o vreme, o văd că își scoate telefonul, și tot scrollează. După încă o vreme, îmi spune, ,, Hai să îți spun cum este cu ALCAPA. “