Au venit ai mei, ne mânca pe amândoi limba să le spunem, de nu mai puteam. Am plecat pe week-end în Cehia, şi seara, când ne-am dus la un Steakhouse să luăm cina, aşteptam prilejul să le spunem. A apărut foarte repede, că ospătăriţa a pus 5 tacâmuri la masă, la care eu repede ,,Fii atent mă Laur, ospătăriţa ştie că suntem 5 la masă! ” Ai mei au făcut ochii maaari, şi mama repede ,,Ce ?? ” , aşa că m-am întors la ea şi le-am spus ,,Sunt însărcinată! “. Iar am înc…eput să plâng, ca o bleguţă ce sunt, mama avea şi ea lacrimi în ochi, motanul era super fericit şi ne-a îmbrăţişat, bucurie mare !
Restul serii am petrecut-o repetând în 4 planurile pe care le mai făcuserăm o dată în 2, cu câteva zile în urmă : detalii logistice de tipul când ne mutăm, cum ne mutăm, cum cărăm toate alea înapoi în ţară, ne ambalasem atât de tare, încât deja aveam discuţii de genul ,,Unde să punem pătuţul copilului” .
Eu, cel puţin în sinea mea, prefer să mă abţin de la discuţii de genul, pentru că am aşa, o teamă, încă de când am aflat. De fapt, ,,o teamă” …O mie de temeri am, o mie de gânduri îmi trec prin minte! Cea mai mare teamă este legată de vreun avort spontan. Nu degeaba cuplurile aşteaptă pragul de 12 săptămâni până să dea vestea, pentru că până atunci, porţi pierde sarcina cu uşurinţă. Ba mai rău : 1 din 6 femei suferă un avort spontan! Aşa că parcă nici nu îmi vine să mă bucur prea tare, până nu ştiu ceva concret.
PS. Bebe săptămâna asta e cât o sămânţă de mac. Mic-mic!
Jurnalul unei mămici 