Săptămâna 28 – Cea mai neagră săptămână din sarcină

Ştiind că stările mele afectează copilul, am încercat până acum, şi am reuşit, în cea mai mare măsură, să am o stare de spirit pozitivă şi calmă în timpul sarcinii. Sigur, a fost anxietatea de la început, în primul rând până am văzut că sarcina evoluează bine, apoi până am aflat că bebe e sănătos, dar, în afară de asta, chiar eram mândră că iată, două treimi din sarcină, am fost exact în starea de spirit pe care voiam să i-o transmit lui Filip.

Până săptămâna trecută, când am avut parte de o perioadă plină de stres şi emoţii. De ce ? M-am trezit, însărcinată în luna a 7-a, suspectă de cancer de piele.

Totul a pornit de la o aluniţă formată pe decolteu vara trecută, care, până acum, a tot încercat să se formeze, dar nu reuşea. Făcea coajă, se transforma în culoare neagră, dar apoi coaja se rupea şi cădea, frecându-se de haine, moment în care o lua de la capăt. Ştiam că nu e un semn OK, mai ales că o dată sau de două ori a şi curs sânge din ea. Şi totuşi, mi se părea penibil să merg la dermatolog pentru O ALUNIŢĂ.

Dar până la urmă am făcut programarea, pentru săptămâna trecută. Între timp, începând să folosesc Bio oil, care este şi pentru cicatrizare, nu doar pentru vergeturi, din vacanţa de Crăciun am început să îmi dau şi pe aluniţă. Şi surpriză : după doar 2 săptămâni de aplicare, aproape că se vindecase. Începuse să se cicatrizeze de tot.

Aşa că joia trecută, când aveam programarea, nici nu mai îmi venea să mă duc, pentru o aluniţă care părea aproape vindecată. Totuşi, am zis să nu pierd timpul doctorei, dacă tot făcusem programarea.

După ce s-a uitat cu lupa la ea, doctora mi-a zis imediat, ,, Facem biopsie . ” Şocul a fost cu atât mai mare cu cât eu stăteam foarte liniştită . Am făcut ochii mari la ea şi am întrebat-o de ce, ea totuşi cum o vede ? Şi atunci a venit palma peste faţă, când mi-a spus că la cum o vede, şansele sunt de 50 – 50 % să fie carcinom, pentru că ,,formaţiunea” nu prezenta semne nici de malign, dar nici de beningn. Aşa că iată-mă ieşind din cabinet cu o foaie de trimitere la biopsie pe care scria clar ,, Suspect bazalioma” . Nici măcar nu ştiu cum i se spune în română, trimiterea respectivă fiind în slovacă, dar în engleză corespondentul este ,,basal cell cancer”, adică nu melanomul agresiv, ci o formă care nu prea se extinde, şi aproape niciodată nu metastazează, este complet tratabil. Dar ce mai conta ? Era ,,cuvântul cu C”, iar eu eram suspectă.

A început panica şi stresul. Dintr-o dată, cât aşteptam să treacă cele 3 săptămâni rămase, până mă întorc în România, mi se părea că timpul începe să funcţioneze total în defavoarea mea. Trebuia să îmi fac programare la biopsie, să iasă rezultatul ( în 2 săptămâni de abia!), şi apoi să mai fac o programare la doctor, să vedem ce e de făcut, în funcţie de rezultat.

Vineri la ora 7:00 dimineaţa, când începea programul la spitalul de oncologie unde trebuia să fac biopsia, am sunat să mă programez. Am zis totuşi să încerc să îi întreb dacă nu mă puteau primi chiar în ziua respectivă, şi supriză, puteau. Am sărit imediat într-un Uber, şi în 30 de minute iată-mă la intrarea în spital…Mai derutată ca niciodată. În viaţa mea n-am văzut un spital mai mare. Avea corpuri numerotate de la A la K, fiecare corp reprezentând o clădire separată. Dă-i şi întreabă în slovaca mea de baltă ce trebuie făcut. În primul rând trebuia să mă aşez la o coadă (Cum altfel ? Ce ar fi spitalele fără cozi ?) să mă înregistreze. Explică în slovacă, atunci când mi-a venit rândul, de ce sunt aici…M-au înţeles, aşa că iată-mă ,,îmbogăţită” cu card de pacient la un spital de oncologie. Mă uitam lung la el, şi iar mi se părea că e un vis urât, la fel ca înainte cu o zi, când mă uitam la foaia de trimitere.

Apoi încearcă să găseşti secţia de citologie, ce îmi trebuia mie. Am mers câteva sute de metri bune, până am ajuns la clădirea respectivă, după ce am cerut şi am primit indicaţii ubicue, PLUS în slovacă, să nu uităm. Între timp, am trecut pe lângă cozi peste cozi de oameni care îşi aşteptau rândul la chimioterapie sau radioterapie. Casual friday ? Not so much.

Ajung la cabinetul care îmi trebuia, şi surpriză : nimeni la coadă. M-a preluat doctora imediat, mi-a prelevat probe (nu a fost chiar aşa dureros), şi i-am explicat în slovacă faptul că sunt însărcinată, şi că plec din ţară, în concediu de maternitate, curând, dacă nu poate urgenta rezultatul biopsiei. A fost extrem de înţelegătoare, mi-a spus că mă va ajuta, să revin chiar marţi, cu alte cuvinte doar 4 zile de aşteptat, după rezultat. Nu mi-a luat nimic în plus, deşi eu aveam cash pregătit pentru ,,urgenţă”. Ce să zic, am rămas chiar plăcut impresionată de sistemul medical slovac!

Norocul meu că în zilele de aşteptare am avut invitaţi, şi ne-am luat cu una, cu alta, aşa că timpul parcă a trecut mai uşor (deşi, cumva, tot mi s-a părut că a trecut de două ori mai greu decât în mod normal).

A venit şi marţi, moment când iar m-am trezit la prima oră, că nu mai aveam răbdare. L-am luat şi pe Laurenţiu cu mine, măcar să nu mai fiu singură, dacă iar primesc vreo veste proastă. Cred că se citea frica pe faţa mea, că doctora mi-a zis imediat cum m-a văzut ,, Nie e bazalioma! “, adică este benign. M-am simţit dintr-o dată extrem de despovărată.

După aflarea rezultatului, doctorul dermatolog m-a programat chiar a doua zi, să criogenizeze ,,formaţiunea”, să ne asigurăm că nici pe viitor nu se mai dezvoltă nimic de acolo, şi cu asta, a închis cazul.

Unde voiam să ajung cu toate astea, deşi nu e o poveste atât de legată de subiectul sarcinii ?

Am vrut să vă spun un caz real, care mi s-a întâmplat chiar mie, care demonstrează cât de important este, în primul rând să mergem la medic, atunci când ceva nu este în regulă, şi în al doilea rând să ne protejăm de soare.

Vă spun asta cu mersul la doctor pentru că numai eu cunosc cel puţin două cazuri, doar de anul trecut, de cunoştiiţe care au mers la doctor doar când lucrurile se agravaseră, pentru că aşa avem noi, românii, frica de halatul alb în sânge. Pentru unul a fost destul  de târziu, pentru altul, prea târziu. Nu e uşor să te confrunţi cu posibilitatea bolii, dar tare mult mi-ar plăcea să depăşim iraţionalitatea asta care ne stăpâneşte, cum că, dacă ascundem totul sub preş, înseamnă că n-avem nimic. Nu mai bine ori diagnosticăm şi tratăm boala din faşă, ori ne liniştim, având confirmarea că nu avem nimic, mergând din timp la control ?

Şi doi la mână, dacă păţania mea face măcar o persoană,din cele care mă citesc,să se protejeze mai eficient împotriva razelor solare, mă voi bucura şi mai mult că am putut să ajut. Spun asta pentru că eu sunt genul de persoană care nu a fost la solar în viaţa ei, şi care mereu, la plajă, se cremuieşte temeinic din cap până în picioare, şi stă mai mult la umbră. Şi iată că, totuşi, la 27 de ani, a trebuit să îmi fac nici măcar prima, ci a doua biopsie de acest fel (m-a mai bănuit alt dermatolog, cu o altă aluniţă, acum vreo 3 ani ).

Nimeni nu e ferit de boli.  Aveţi grijă de voi!