S-a terminat ,,luna de miere” a sarcinii : iată-mă intrată, începând de săptămâna asta, în luna a 7-a, şi implicit trimestrul trei al sarcinii. Aparent, trimestrul trei redevine dificil ca primul, pentru că oboseşti foarte tare, iei mult în greutate, burta creşte foarte mult, şi te împiedică să faci foarte multe, se intensifică insomniile. De fapt nu ştiu de ce zic ,,aparent”, pentru că deja lucrurile ăstea încep să mi se întâmple şi mie.
Singurul capitol unde stau încă relativ bine este cel cu luarea în greutate, cu 7,5 kg în plus, la început de trimestru 3. Totuşi, am impresia că aproape toate s-au pus direct pe burtă, devenită dintr-o dată imensă (de sâni nu mai vorbesc – dar asta nu mă deranjează 🙂 ). Bine, soţul mai are grijă să îmi spună lucruri de tipul ,, Ia uite ce mâini de brutăreasă în formare ai făcut!”, drăguţul de el ! Am început să resimt totuşi kilogramele în plus, mai ales la petrecerile din decembrie, unde n-am mai putut să dansez ca pe vremuri, pentru că am început să mă mişc mai greoi, şi obosesc mai uşor . De Revelion, la ora 3 m-am dus la culcare, pentru că nu mai puteam de somn.
Am început să dorm mai prost, în primul rând pentru că burta m-a obligat să mă restrâng, de la 145875 poziţii înainte, la fix două : pe partea stângă, şi pe partea dreaptă. Cu predilecţie spre una, pentru că lui Filip nu prea îi place partea dreaptă, se agită cum mă pun în poziţia respectivă. Totodată, cum mă pun pe dreapta încep arsurile, care încă mă supără destul de des (de multe ori am impresia că sunt la un pas să vomit) . Şi, ca să fie treaba treabă, trebuie să am şi grijă să dorm cumva perfect perpendicular pe pat, pentru că dacă mă înclin chiar şi puţin, încep durerile de spate. Fun! De drumurile la toaletă, de 2-3 dăţi pe noapte, nu mai spun…
Ieri am fost la doctor, la controlul de 7 luni, şi în continuare totul este în regulă. Bebe are deja 1250 g, adică e mai mare cu două săptămâni, ceea ce a devansat data naşterii de la 11 aprilie la finalul lui martie. Fiind aşa mare, am început să îi resimt mult mai puternic mişcările, şi să îmi dau seama când dă din mâini sau din picioruţe. De obicei, bebelul meu se trezeşte fix o dată cu mine, şi ţine să îmi spună ,,Bună dimiii!” făcându-şi gimnastica de dimineaţă. Azi de dimineaţă, a dat din picioare atât de puternic, că am putut să îmi dau seama exact de dimensiunea piciorului, când presam palma în locul respectiv : este mult mai micuţ decât palma mea ! Ştiam asta, evident, dar una e să o ştii, şi alta să o simţi. De abia aştept să îl pupăcesc până şi în tălpi!
Tocmai ce m-am întors în Slovacia, unde mai stăm fix o lună, până intru în concediu de maternitate, dar deja amândoi suntem cu mintea în viitor. Ne-am găsit apartament în oraşul meu natal, am vorbit deja şi cu doctora care mă va prelua când mă întorc în ţară, la începutul lunii a 8-a, pentru o primă programare. Nu e ceva obişnuit să schimbi doctorul cu 2 luni înainte de naştere, bineînţeles, dar situaţia o cere, sarcina fiindu-mi monitorizată până acum în Slovacia.
Aşa că am dat drumul la numărătoarea inversă, pentru întoarcerea în ţară!
Jurnalul unei mămici 