Cum m-a schimbat copilul meu

Că tot vine sfârșitul anului imediat, nu pot să nu constat, uitându-mă în urmă, că a fost un an profund transformator pentru mine.

Motivul ? Am devenit mamă.

Apariția unui copil îți transformă existența atât de dramatic, încât ajungi să te gândești la viața ta automat în termeni de e.î.C. (era înainte de Copil ) și e.d.C . Cele două ere au prea puține lucruri în comun, am constatat amuzată cu soțul săptămâna trecută, cu mai multe ocazii. Prima dată, am lăsat copilul la bunici, și am mers la cumpărături. Ce ciudat era, să ne uităm liniștiți la produse, fără să fim atenți să nu pună bebe gura pe căruciorul de supermarket, și să ne facem cumpărăturile în tihnă! A doua oară, s-a întâmplat în dimineața după ce am dormit la bunicii Filipiciosului. După ce ne-a dat trezirea dis de dimineață, l-au luat bunicii în primire, astfel că am putut să ne reamintim și noi cum este să dormi în weekend după ora 9, și, mai mult, să dormi cum vrei tu, fără un bebe lipit de tine, care te înghesuie pe 15% din pat, și care cere țiți din oră în oră .

Însă, bineînțeles, astea sunt schimbări punctuale. Schimbările majore pe care le-am perceput s-au întâmplat mai ales la nivel personal, și anume :

Am dat egoismul pe altruism.

,,Vreau totul ” s-a transformat dintr-o dată în ,,Vrea totul ” . Fără a avea de gând să mă ,, sacrific ” total pe altarul maternității, m-am trezit totuși, în primele luni cu bebe, că, vrând-nevrând, m-am dedicat în exclusivitate lui. Este normal, copilul, în primele luni de viață, necesitând atenția și grija ta non-stop. Faptul că l-am și alăptat exclusiv a făcut și mai greu să stau departe de el, dacă aveam vreo treabă, mai ales că mânca des la început. Am avut și probleme cu colicii, și cu refluxul, așa că, oricât de binevoitoare ar fi fost familia să ajute, de cele mai multe ori, numai sânul îl alina pe Filip. Privind în urmă, am impresia că primele luni am stat cu bebe în brațe non-stop, din acest motiv. Mi-am organizat tot programul în funcție de nevoile lui, le-am trecut cu vederea pe ale mele, atunci când nu s-a putut altfel. Au fost perioade, când Filip trecea prin pusee de creștere, când nu reușeam să ajung nici la toaletă, deoarece nu se dezlipea de la sân…De mâncat, mâncam când apucam, orice masă luată era considerată o victorie personală.

A fost greu, dar nu m-a deranjat, și am luat-o ca pe atare. Totuși, parcă de abia atunci am realizat cât de centrată pe sine eram înainte de apariția copilului. Totul se învârtea în jurul planurilor mele, a jobului meu, a hobby-urilor mele, eram eu, eu, eu, all over the place. Realizez acum că probabil cu toții suntem așa când suntem tineri, doar că nu realizăm, până nu ne trezim cu o ființă adorabilă, dar total dependentă de noi, cât de mult ne puneam pe primul loc înainte. Din punctul ăsta de vedere, copilul m-a responsabilizat. Și, prin urmare…

M-am maturizat.

Mult. Am crescut mult, emoțional vorbind, în mai puțin de un an. O  mulțime de lucruri care credeam că sunt importante mi se par dintr-o dată superficiale. Vacanțele și viața socială bogată sunt doar două dintre ele. În e.î.C. (era înainte de Copil ) vizitam locuri noi tot timpul, îmi plăcea la nebunie să organizez escapade, city break-uri, sejururi…Din nou, îmi dau seama cât de centrată eram doar pe propria persoană. Anul ăsta am fost atât de ocupată cu venirea lui Filip pe lume și toată schimbarea pe care a declanșat-o în stilul meu de viață, încât am constatat uimită că poți, bine-mersi, să faci și o singură ieșire la mare tot anul, și să te simți foarte bine și acasă. Pentru că în tot timpul ăsta m-am minunat de cât de repede și frumos crește copilul meu, sub ochii mei. Priceless! Și, prin urmare…

M-am simțit cu adevărat împlinită.

Sentimentul de împlinire maternă este ceva atât de profund personal, încât e tare greu de explicat. Depinde de fiecare ce e important pentru sine. Pentru mine și soțul meu mereu a fost familia, am crescut de mici cu valoarea asta inoculată, astfel încât, să aducem pe lume un copil a fost o mare, mare bucurie . E un sentiment dificil de descris, dar care îmi umple sufletul de bucurie, de fiecare dată când mă uit la copilul meu…

Am învățat să apreciez cu adevărat timpul liber.

Dumnezeule, cât timp liber aveam înainte ! Ce oi fi făcut cu atâta ??

De abia venirea copilului, cu nopțile nedormite aferente, cu alăptatul uneori non-stop, cu momentele când adoarme pe tine și nu îndrăznești să te miști, să nu îl trezești, te face să apreciezi cele câteva momente pe zi când ai timp pentru tine. Am devenit mult mai eficientă în a face lucruri, pentru că timpul este mult mai limitat. Și tocmai asta m-a făcut să apreciez atât de mult timpul pentru mine. O baie negrăbită. O masă în tihnă. Un masaj. Lux !

Simt, oricum, că am început să îmi recapăt timpul liber de când am început diversificarea, pentru că bebe nu mai este acum atât de dependent de mine.

Pe voi, mamele care mă citiți, cum v-a schimbat apariția copilului în viața voastră ?