Se spune că poţi începe să simţi mişcările copilulul undeva între săptămânile 16-20 . Diferenţa este dată de stratul adipos al mamei, dar şi de tipul de sarcină – dacă nu mai eşti la prima sarcină, poţi simţi mişcările chiar din săptămâna 16.
Eu nu aveam strat adipos în zona abdomenului atunci când am rămas însărcinată …dar nu sunt nici vreo slăbănoagă. Unde mai pui că este şi prima sarcină, nici nu speram să îl simt pe bebe încă din săptămâna 16, dar s-a întâmplat!
Senzaţia e una foarte ciudată – zici că am un balerin în burtă, care se mai trezeşte din când în când, şi mai face câte un dans. Prima dată când l-am simţit, m-am entuziasmat foarte tare, dar de atunci, balerinul meu susţine spectacole zilnic, de mai multe ori pe zi. Îl apucă oricând, chiar şi când sunt în şedinţe… fiecare cu programul lui, până la urmă 🙂 . Reacţionează mai ales la muzică, probabil se bucură că îi ofer acompaniament pentru dans. Apropo de asta, tot începând cu perioada asta, este demonstrat că bebeluşul începe să perceapă sunete la exterior, aşa că am început să îi vorbim, şi eu şi tatăl lui.
A crescut şi burtica dintr-o dată în ultimele două săptămâni, lucru însă iarăşi normal, pentru că acum urcă uterul, mult mărit deja, în spatele ombilicului . În funcţie de ce haine îmbrac, a început să devină evident că sunt însărcinată, chiar şi pentru necunoscuţi .
Partea incredibilă este că, deşi nu am luat nici 4 kg în greutate de când am rămas însărcinată, aproape nimic din fostele haine nu îmi mai vine! La cămăşi chiar a trebuit să renunţ de tot, la fel şi toţi foştii pantaloni, în schimb am avut surpriza să constat că nici măcar fustele, şi unele rochii nu îmi mai vin!
Partea bună este că sunt în grafic cu luatul în greutate, ba mai mult, nu m-am mai îngrăşat un gram din săptămâna 12. Din contră, chiar am slăbit jumate de kilogram, pentru a doua oară în viaţa mea, fără să fac vreun efort (prima oară a fost înainte de Capacitate, când m-am stresat mult ) . Deci nu e un mit. Chiar poţi slăbi fără să vrei asta în mod expres!
Ce te faci în schimb cu atitudinea mea păguboasă, vizavi de toată treaba cu cântarul ?
Eu am o memorie foarte scurtă. Când văd că stau bine cu kilogramele, mă relaxez. De tot, gen. Aşa că acum, având în vedere că săptămâna viitoare vin într-o mini-vacanţă în România, mi-e şi ruşine să vă spun ce gânduri necurate îmi trec prin minte. Sarmale, că ăştia n-au aici. Mămăliguţă cu brânză şi smântână . Plăcintă cu mere şi cremă de zahăr ars, cum face numai mama. Pilaf, cum face numai mătuşa mea. Ciocolată de casă, cu bucăţele de vişine uscate. Covrigi polonezi, că aici nu găsesc. Gogoşi calde, doar cu zahăr peste, din piaţa mare, pe care le mănânc cu tata încă din maşină, n-apucăm să ajungem cu ele acasă. (Pauză să mă şterg pe la gură.) Eclere, că ciudaţii ăştia n-au auzit de aşa ceva aici. Nici de pricomigdale n-au auzit.
Vă spun cât o să mă îngraş în ţară, după ce mă întorc. Dacă totuşi nu vă spun, nici voi să nu întrebaţi, da ? 🙂
Jurnalul unei mămici 