Înțărcarea : cum mi-am înțărcat copilul blând, fără plâns, fără drame

Până să am un copil, credeam că inițierea în alăptare este grea. Nu zic că nu este, dar, odată ce ajungi să alăptezi exclusiv, realizezi cât de greu poate fi de abordat înțărcarea, că sfârșitul e la fel de greu ca începutul, dacă nu mai greu!

Eu, una, mărturisesc că eram îngrozită la ideea înțărcării. Pe principiul ,, ai grijă ce îți dorești “, am făcut tot ce mi-a stat în putință în primele săptămâni cu Filip, pentru a-l alăpta exclusiv. Nu doar că am reușit, dar de la 2 luni nici că a mai vrut el să vadă biberon/suzetă, sau, în general, orice alt tip de lapte decât cel matern. De fapt, nici măcar lapte matern nu voia, dacă era din biberon. Țiți-dependentul, așa a ajuns să îi spună toată familia ! 🙂

Multă vreme, de fapt aproape 1 an și jumătate, adică până foarte aproape de înțărcare, băiatul meu era extrem, dar extreeeem de atașat de sân…Una-două, era călare pe mine, sugea toată ziua și toată noaptea. Mai ales toată noaptea, spre exasperarea mamei lui 🙂 Alăptarea a fost un proces foarte frumos, dar și extenuant, să spunem lucrurilor pe nume. În perioadele de erupții dentare (care la noi au fost aproape neîntrerupte, începând de la 7 luni), sugea foarte des noaptea, pentru alinare, de multe ori chiar și din oră în oră. Vara, sugea foarte des și ziua, pentru hidratare. Dar sincer, oricum sugea des și în alte anotimpuri, doar de dragul conexiunii dintre noi doi, dar și pentru a adormi.

Aici era altă problemă, cu adormitul, iar asta pot spune că a fost greșeala mea. L-am lăsat să adoarmă mereu la sân, așa că copilul asocia mereu sânul cu somnul, pe la vreo 6 luni deja nu mai adormea decât cu mine. Lucrul ăsta a avut și părți bune ( nu l-am legănat niciodată, nu aveam dureri de spate, adormea foarte repede la sân), dar și o parte foarte stresantă, faptul că copilul era dependent de mine la somn. Un an și jumate de zile, nu am dormit decât o noapte despărțiți, când am fost nașă (iar acea noapte a fost horror, a urlat încontinuu), iar, pe lângă asta, era destul de presant și să știu că mereu trebuia să fiu acolo, în caz că voia să se culce, zi-noapte.

Ăsta era principalul motiv pentru care mi-era groază de înțărcare. Cum să fac să adoarmă în alte feluri un copil care adormise la sân un an și jumătate ?? Mai avusesem o tentativă de înțărcat, mai mult de nevoie, când Filip avea un an, și care fusese un dezastru. Și acum mi-l amintesc cum plângea până se învinețea, dacă nu îi dădeam sân.

Așa că tura aceasta, am spus de la început că, atunci când mă voi hotărî să îl înțarc, voi apela la un consultant în înțărcare. Eu îmi recunosc lipsurile / golurile de informație, și dacă cineva știe mai bine decât mine, nu voi ezita să apelez la persoana respectivă.

Așa am ajuns la Gabriela Aron ( o găsiți pe Facebook la pagina Gabriela Aron Coaching), despre care auzisem numai lucruri bune .

Fac o paranteză să vă spun cum m-am hotărât să înțarc, înainte de a vă spune și cum am reușit, efectiv : sincer, a fost mai mult un factor destul de independent de mine, care m-a îmboldit să fac asta : rămânând însărcinată din nou, am rămas foarte repede fără lapte, chiar din săptămâna 6 de sarcină. Nu acel ,, rămas fără lapte ” de care se plâng mamele în primele două luni după naștere, asupra căruia poți interveni în fel și chip, ci vorbesc de cursul naturii, faptul că natura pregătea deja corpul pentru al doilea copil. Nu zic, probabil că aș fi putut crește din nou lactația, chiar și în sarcină, dar nu am vrut să o fac, deoarece nu aveam de gând să alăptez în tandem. Tind să cred că se schimbase și gustul laptelui, deoarece, pentru prima dată, l-am văzut pe Filip că începe să se strâmbe, când suge.

Așa că am fost împăcată cu decizia de a înțărca și vă pot spune de acum că acesta este tot secretul. După cum ne-a spus și consultanta, succesul înțărcării ține de atitudinea mamei, de ce simte ea vizavi de înțărcare. Dacă mama înțarcă fără a fi convinsă cu adevărat că vrea să înțarce, e ca și cum ar sabota inconștient procesul. Ideea este să fii hotărâtă și fermă pe poziții atunci când te hotărăști să înțarci, să nu o faci din cauza unor presiuni din exterior ( pentru că așa consideră soțul/mama/soacra etc că este mai bine ), să fie strict decizia ta, deoarece alăptatul vă privește exclusiv pe tine și pe copilul tău, nu pe altcineva.

Important este și să nu îți ignori propriile sentimente pe perioada înțărcării, deoarce nu numai copilul devine unul înțărcat, dar și tu treci prin aceeași schimbare, devii o mamă care nu mai alăptează. Lucru care, bine a spus Gabriela Aron, NU înseamnă că se va forma o gaură în stratul de ozon ! Alăptatul ar trebui să continue atâta timp cât se simt bine și copilul, dar ȘI MAMA. Este normal să te încerce o avalanșă de emoții și temeri pe perioada înțărcării, ideea este să NU le ignori și să te eliberezi de ele. În sensul acesta, consultanta ne-a învățat o serie de tehnici de eliberare emoțională, care sunt un subiect în sine. Atunci când ești neliniștită și paralizată de frică ( ,, Vai de mine, cum o sa îl culc, adormea numai la sân “/ ,, O să plângă rău de tot ” etc ), copilul te simte imediat, și îți preia starea.

Înțărcarea este și o mare oportunitate pentru copil de a învăța, privindu-te pe tine, cum să reacționeze la schimbări. Dacă te vede calmă și senină pe perioada înțărcării, va prelua inconștient acest tipar de comportament vizavi de schimbări, ceea ce e minunat!

Așadar, teoretic, ce vreau să subliniez că am învățat în urma înțărcării, și aș vrea să dau mai departe : TOTUL începe și se termină în mintea mamei. Asigură-te că vrei cu adevărat să înțarci. Fii fermă pe poziții. Observă-ți și acceptă-ți sentimentele pe perioada înțărcării, și ai încredere și în tine, și în copilul tău. Eu am pornit pe acest mindset (spre deosebire de încercarea din urmă cu jumătate de an, când de fapt nu voiam să înțarc, o făceam mai mult de nevoie ), și am rămas surprinsă de cât de înțelegător a fost Filip. Același Filip care în urmă cu jumate de an plângea de mama focului, că îi refuzam sânul.

Ce am făcut și practic :

De fiecare dată când cerea sân, îi spuneam calm, dar ferm : ,, Țiți s-a terminat. Ești băiat mare acum. Dacă ți-e sete, îți dau apă. Dacă ți-e foame, îți dau banană (ceva ce știam sigur că îi place). Vrei apă sau banană? ” Vă spun sincer că nu am crezut că va funcționa de fiecare dată. A funcționat MEREU !

Alt aspect : când intra mai tare în sevraj, îi puneam apa sau banana la nivelul ochilor, pentru a întrerupe starea lui, și da, aveam tot timpul la îndemână aceste două. Mai ales noaptea, când cerea, îi ofeream aceleași două variante, după care îl luam în brațe și îl mângâiam până adormea la loc . Am avut noroc că Filip a fost foarte înțelegător pe timp de noapte, și se culca repede la loc, dar un sfat pe care nu am apucat să îl aplic, dar care mi s-a părut foarte util de dat mai departe este următorul : dacă totuși copilul se trezește de tot, lasă-l să se trezească. Joacă-te cu el, dar cu DOUĂ mari precizări : nu fii cu ochii mereu cu ceas, și NU încerca să îl culci cu tot dinadinsul. Mai mult de 3-4 nopți nu are cum să dureze adaptarea asta, dar ce mai contează 3-4 nopți, când tu oricum nu dormi bine de când s-a născut copilul ? 🙂

Un alt aspect de care am vrut să mă țin a fost următorul : să nu las copilul să plângă mai mult de 10 minute. Eram pregătită ori să încerc altă abordare, ori, până la urmă, să îi ofer sânul, în acest caz. Din clipa în care începea, eram cu ochii pe ceas, dar niciodată nu a durat mai mult de 10 minute la noi.

Cât despre o altă mare temere a mamelor pe perioada înțărcării, și anume somnul (adormitul), vă spun un truism pe care mi l-a spus consultanta, dar pe care poate totuși nu l-ați luat în calcul : omul nu are cum să funcționeze fără somn. N-are cum! Ține minte treaba asta când încerci să îl adormi : cu siguranță, mai devreme sau mai târziu, va adormi. Încearcă orice metodă crezi tu că funcționează pentru a-l adormi. Până nu încerci mai multe, nu ai cum să știi ce ți se va potrivi. La mine a funcționat la început să îl țin în brațe și să mă legăn cu el pe o minge Kettler (mult mai ușor decât clasicul legănat în brațe, dar în picioare, nu te mai rupe de spate), după care a început să adoarmă la mine în brațe, mângâiat, în pat. Îl urmăream și atentă când într-adevăr i se făcea somn, nu încercam să îl culc aiurea, numai fiindcă voiam eu sau mi se părea mie că ar fi ora de somn. Am considerat că trece deja printr-o schimbare suficient de mare încât să îi mai impun și CÂND să se culce, după ce că îi schimbam CUM să se culce.

Cu toate trucurile astea la drum, din clipa în care m-am hotărât să îl înțarc, i-am mai dat sân o singură zi. După cum v-am spus, eram pregătită să îi dau sân dacă plângea, dar nu a fost cazul niciodată. Nu zic că nu a fost și puțin noroc la mijloc, poate a fost. Dar sunt convinsă că în acest caz, atitudinea chiar a făcut diferența.

Între timp, a trecut o lună, timp de când Filip doarme toată noaptea (mană cerească!!!), și adoarme și cu alții, nu mai depinde de mine. Adoarme în cărucior la plimbare, lucru care nu s-a întâmplat niciodată înainte. Adoarme în scaunul său, în mașină. Adoarme în brațele celor din familie. Pentru mine e o mare eliberare să nu îl mai văd așa dependent de mine!

V-am împărtășit tot ce am învățat eu pe perioada înțărcării deoarece sper să fie de ajutor cât mai multor mame speriate de acest proces, dar mai ales deoarece aș vrea să aduc puțină conștientizare în rândul femeilor că se poate și altfel decât cu metode barbare de tipul muștar/albastru de metil pe sâni, sau, și mai rău, să parchezi copilul la bunici, și să nu te mai vadă pe tine, mama sa, câteva zile! Poate sună dur ce spun mai sus, dar fix astea sunt : niște metode barbare, din secolul trecut, unde femeile măcar aveau scuza că nu aveau acces la informație. Între timp, s-au schimbat lucrurile, așa îmi place să cred. NU mi se pare ok să minți copilul că ,,Țiți s-a stricat “, și nu văd după ce logică, în condițiile în care oricum îi iei dragostea lui – sânul, poate părea o idee bună să nu te vadă NICI PE TINE în intervalul ăsta.

Curaj, că se poate și altfel!

PS. Aș fi curioasă să mai aud alte povești de succes de înțărcat, sau chiar și mai anevoioase, cu mențiunea să spuneți și ce credeți că nu a mers. Să învățăm unele de la altele!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s