Săptămâna 27 – Decizii grele . ,, Dacă nașteți între ora 8 și ora 14, cât sunt în spital, nașteți cu mine, dacă nu, nu! “

Fiind la a doua sarcina, credeam că multe decizii privind al doilea copil și nașterea sa vor fi mult mai ușor de luat . De exemplu, doctorul care să îmi urmărească sarcina – după o naștere dificilă, care putea să o ia la vale și privind sănătatea mea, și a copilului, dar pe care doctora mea – Alina Ursuleanu – a gestionat-o foarte bine, a fost un no brainer să aleg același doctor și pentru a doua sarcină, de exemplu.

Credeam că așa va fi și cu opțiunea privind unde să nasc, însă aici ne-am împotmolit rău de tot .

Doctora mea asistă nașteri la un spital de stat din București – la Cantacuzino, și la o maternitate privată. Tura trecută, am ales să nasc cu ea la privat . Tura asta, sun iar la maternitate, să văd ce prețuri mai au, și să discutăm contractul de naștere. Cu cât să se fi schimbat prețurile față de acum 2 ani, mă gândeam eu. 10 – 20% ? Ei bine, am fost naivă. Nu mică mi-a fost mirarea să constat că, pentru exact același pachet de naștere, mi se cere un preț aproape dublu acum. Și să ne înțelegem, ieftin nu a fost nici prima dată.

Am întrebat-o pe doamna de la vânzări cum pot să justifice o creștere de preț de aproape 100 %, într-un interval de 2 ani ? Păi, simplu, mi-a explicat, și punând pe hârtie, mi-au dat și mie calculele. În primul rând, onorariul doctorei mele s-a dublat. Pentru că aproape că li s-au dublat salariile și la stat, așa că au crescut și în privat. În al doilea rând, maternitatea are rezerve triple, duble și single, diferența de preț dintre ele fiind considerabilă. Tura trecută am ales varianta de rezervă triplă (trei paturi în cameră), însă de data aceasta, am fost obligată să fac upgrade la rezervă dublă, deoarece ,,toate triplele s-au dat deja ” . ,, Și cum puteți doamnă să știți cu exactitate că în luna mai nu veți avea locuri libere în triple, că doar data nașterii nu e chiar bătută în cuie ! “, argumentam eu. Ba cam este, că la privat se fac în proporție de 80% cezariene la noi ( și acum îmi amintesc cum ne-am uitat eu cu soțul unul la celălalt și am început să râdem data trecută când, intrată fiind în travaliu, am ajuns la recepție și ni s-a pus întrebarea ,, Aveți programare? ” . ,, Nu doamnă, mi s-a rupt apa ! “, îmi venea să îi spun ! ) .

Oricum, doamna de la vânzări mi-a argumentat în primul rând că le-a crescut foarte mult numărul de nașteri în ultimul an, și vă spun eu de ce. Din cauza legii conform căreia, dacă doctorul care ți-a monitorizat sarcina nu este în spital în momentul în care naști, nici nu are voie să te mai asiste la naștere. Lege care se aplică doar la spitalele de stat, nu la privat. Cu alte cuvinte, dacă vrei să naști la stat, naști cu cine apuci, ori ăsta nu e un gând liniștitor deloc pentru o femeie.

M-am tot frământat și eu privind ce să fac, m-am tot gândit cu soțul, ne gândeam și să nasc la stat, dacă totuși în practică se mai poate trece peste regula asta cu doctorul care asistă. Am pus mâna pe telefon, să o sun pe doctora mea, mă gândeam să nasc la stat în funcție de 2 criterii, cel de mai sus ( să fie doctora mea prezentă), și în funcție de dacă se face epidurală sau nu . Doctora mea este foarte sinceră și tranșantă, mi-a spus din start ,, Dacă nașteți între ora 8 și ora 14, cât sunt în spital, nașteți cu mine, dacă nu, nu! “. So, that’s that. Sună dur ce a spus, dar ea a fost doar la obiect, asta este realitatea zilelor noastre. Și, până să o întreb eu de epidurală, îmi spunea ea : ,, Condițiile la spitalul unde lucrez eu sunt ok, dar trebuie totuși să vă avertizez că sunt foarte slabe șanse să primiți epidurală. ”

M-am simțit într-un impas total. Tocmai pentru că am experiența unei nașteri naturale, știu cât contează o epidurală în tot procesul. Să îți dea un răgaz de la durerile cumplite, să îți mai tragi puțin sufletul. Să mai aduni un pic de energie pentru încă un împins, la expulzie. Face TOATĂ DIFERENȚA. Tot pentru că am experiența unei nașteri, știu cât de mult contează să ai alături nu doar un doctor priceput, cu experiență alături, ci și o moașă care știe ce face, ori felul în care au gestionat atât doctora mea, cât și moașa nașterea trecută mă fac să fiu foarte reticentă privind lăsatul la voia întâmplării și cu una, și cu alta. Poate, pentru cine a avut o parte de o naștere fără complicații, sau pentru cine este la prima naștere, poate părea o soluție și ,, Fie ce-o fi “, însă nu pentru cineva în situația mea, care știe cât de la vale o pot lucrurile într-o naștere naturală. Nu vreau să sperii viitoarele mămici privind nașterea naturală (drept dovadă, și a doua oară tot natural vreau să nasc ), însă adevărul este că nașterea naturală este plină de necunoscute, nu știi cum va decurge.

Așa că am luat decizia, cam neîmpăcată, de a naște tot la privat, și bănuiala mea este că în situația mea se află multe femei în ultima vreme, de când s-a dat legea asta. Nu știu care a fost temeiul legii, bănuiesc că pentru a asigura un mai bun work-life balance pentru doctori, lucru pe care îl pot înțelege. Dar cum rămâne cu pacientele ? Într-un sistem de stat în care naști cu cine apuci, și nici măcar epidurala nu ți-o garantează nimeni, care e mai diferența între cum naștem noi acum, și cum nășteau mamele noastre ?

Nu am zis nimic de condițiile de naștere de la stat vs privat, deoarece nu am avut experiența nașterii la stat, să pot face o comparație. Însă nu pot uita o scenă. Eram chiar în ziua nașterii, nu știam sigur că voi naște în ziua aceea, venisem la control la doctora mea, la spitalul de stat unde lucrează. Și, așteptând să îmi vină rândul, o văd pe femeia de lângă mine că începe să plângă. Născuse acolo în urmă cu o zi , și a început să plângă doar amintindu-și cum a fost experiența nașterii ( nu a mai intrat în detalii, când a început să plângă) . Așa că ce alegere avem cu adevărat, în zilele noastre ? Este o alegere, de fapt ?

Aștept cu mare interes și poveștile voastre legate de nașteri, în comentarii.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s