Între timp, mie îmi venea să îi zic, văzându-l pe bebe cum se mişca întruna, ,,Auzi, hai, îmi mai stresezi mult bebeluşul cu trenul tău ? ” , dar pe de altă parte şi eu voiam, bineînţeles, să vadă doctorul tot ce era de văzut, pentru că de abia la jumătatea controlului ne explică şi doctorul care era scopul consultaţiei : el făcea un prin screening pentru semne de anomalii genetice, mai ales pentru Sindromul Down!

Într-un final, doctorul ne-a spus că toate cele trei semne pe care le căuta pentru a confirma că bebeluşul nu pare să prezinte anomalii genetice, sunt acolo, într-adevăr. Şi că îmi va lua şi sânge pt analiza de Sindrom Down, şi că mai investigăm mai bine posibile anomalii şi la următoarele două controale, la 16 şi 20 de săptămâni, când se va vedea totul mai bine.

Ne-a mai dat două poze cu bebelul, moment când îl întreb, pentru liniştea mea, ,,Acum că am ajuns în săptămâna 12, putem considera sarcina sigură, nu ? ” Evident, sunt o naivă dacă încă nu am înţeles că doctorul meu nu o să spună niciodată ceva reasigurator : ,, Pot doar să spun că până în momentul acesta, sarcina decurge bine, totul este normal. Dar de abia după controalele de la săptămânile 16 şi apoi 20 putem ştii cu adevărat dacă totul este OK cu copilul. ”

Adicătelea, încă 2 luni, tot cu grijă o să stau. Deşi am impresia că oricum am intrat într-o horă a grijilor care nu se va mai termina niciodată de-acum încolo…

Problema e alta : că într-o săptămână plec la turci, la ultra all inclusive, şi să te ţii atunci! Nu ştiu cum să vă spun, dar eu sunt mare fan baclavale. Şi cataifuri. Şi kebab, şi toate alea ale turcilor, for that matter. Nu a fost an să nu mă întorc cu câte un kil (bine, hai, două!) în plus de la turci.

Măcar în alţi ani le dădeam jos după cu sport şi abţinere, dar ceva îmi spune că anul acesta, nu o să mai văd acul cântarului ducându-se în jos.
După concediul din Turcia trebuie să mă cuminţesc.

Se pare că nu a fost doar întrebarea mea, pentru că primul comentariu era de la o cititoare care o întreba de ce a renunţat la ciocolată. Răspunsul blogeriţei a fost că ciocolata are zahăr rafinat, care nu e ok pentru nimeni. Eu înţeleg ce spune, dar primul gând care mi-a venit în minte a fost legat de povestea lui Ion Creangă cu drobul de sare …

Peste tot aud sau dau de mame panicate, nu care cumva să facă ceva greşit, nu care cumva să pună copilul mâna pe jos, că se umple de bacterii, că să nu ştie copilul ce e acela zahăr până la 7 ani, am auzit de altele care în timpul sarcinii îşi făceau griji că nu ştiu cum să lupte împotriva transpiraţiei, că ele nu mai folosesc deodorant, pentru că are chimicale, care vin în contact cu pielea, deci afectează copilul.

Respiraţi adânc, oameni buni! Nu o să aibă copilul malformaţii dacă folosiţi deodorant, nici nu o să devină dependent de dulciuri dacă gustă o prăjitură o dată la câteva luni! De ce trebuie să ne scărpinăm chiar şi atunci când nu ne mănâncă ? În ritmul acesta, până se duce copilul la şcoală, o să o luaţi razna de griji….

Luni, când am fost la obstetrician, m-a trimis la oftalmolog, care mi-a dat să îmi pun 2 tipuri de picături, de 4 ori pe zi, timp de 10 zile (Ain’t nobody got time for that, doc! ) Mi-a recomandat şi să nu mă uit în ecrane timp de câteva zile, aşa că iată-mă şi într-un mini-concediu medical, care se leagă frumos cu ziua de 15 septembrie, care e liberă aici.

PS. Bebe e cât o prună.

La serviciu, şeful m-a văzut răcită şi mi-a zis să lucrez de acasă până mă simt mai bine. Slavă Domnului, că nu ştiu cum aş fi putut să stau chiar şi în fund mai mult de câteva ore. Toată săptămâna aproape am lucrat mai mult din pat, norocul meu că încă mai am perioada asta mai liberă la serviciu. Am vrut să mă duc la doctor să îmi dea concediu medical, dar se pare că în Slovacia e imposibil să te primească medicul în regim de urgenţă. Nu frate, nu contează că te-ai îmbolnăvit pe nepusă masă, te programează când are următoarea dată liberă. Adică de obicei peste vreo lună, chiar două. Ştiţi ce e cel mai trist? Că eu vorbesc de mediul privat la slovaci, că la spitalele de stat nici n-am încercat…

În fine, săptămâna asta am fost şi la analize pt endocrinolog, să vedem dacă îmi măreşte doza de Euthyrox. Eu am jumătate de tiroidă scoasă acum 4 ani, dar nu mă plâng, o ţin sub control luând tratament zilnic. Ştiam că asta va fi automat o provocare în cazul meu în perioada sarcinii, să monitorizez tiroida constant, pentru că e supusă la o presiune uriaşă.

Am vorbit cu endocrinologul meu din România de cum am rămas însărcinată, şi mi-a mărit doza la 75 mg Euthyrox zilnic (înainte luam 5 zile 50 mg, cu 2 zile 75 mg) . O lună mai târziu, adică acum, la analize a reieşit că şi cu doza asta, tot mi-au ieşit valorile TSH-ului puţin mărite, aşa că am trecut pe varianta o zi 88mg cu o zi 100 mg (ăştia au Euhty de 88 aici!), urmând să mă mai văd cu doctora peste 6 săptămâni.

PS. Bebe e cât o măslină acum.

Măcar jumătate de vacanţă, primele 4 zile, cât a fost perioada de incubaţie a virusului, m-a simţit şi eu bine, că apoi…Ţine-te. În ultima zi la New York, a început să mă doară în gât foarte-foarte tare. M-am chinut groaznic pentru că nu puteam să iau nici o pastilă, nici măcar Strepsils, că tot are ingrediente active. Începând cu ziua următoare m-a mai lăsat gâtul, dar au început restul simptomelor : nas înfundat, cap înfundat de ziceai că acum îmi plesneşte, oboseală, şi îmi venea doar să zac în pat.

Doar că noi în timpul acesta aveam un program clar, cu cazări luate şi plătite la Niagara, la Washington, apoi înapoi la New York, aveam maşină închiriată, nu puteam să stăm pe loc. Aşa că chinuie-te să vizitezi, să mergi kilometri întregi pe jos, când tot ce voiam să fac de fapt era să zac în pat. Adaugă la asta şi oboseala de la sarcină , şi vă puteţi închipui cum mă simţeam : faultată pe toate părţile! Mi-era şi foarte teamă că e atât de rău încât o să am nevoie la doctor în State, dar habar nu aveam unde să mă duc, ce să fac…

Măcar, cât am fost în excursie, nu m-am simţit rău de la sarcină. Ca la comandă parcă, greţurile au încetat, aproape de tot. În sfârşit nici burta nu mă mai durea. Dar, în loc să mă bucur că măcar din punctul acesta de vedere puteam să mă bucur de vacanţă (ce ar fi fost să am şi greţuri şi să vomit, pe lângă răceală ?!), recent instalata paranoia, de când am rămas gravidă, şi-a făcut iar intrarea : Dacă l-am pierdut pe bebe, din cauza radiaţiilor pe avion, cum zicea doctorul ? Iar am început să mă gândesc că pierd sarcina (nu că m-ar fi lăsat vreodată gândul, văd fiecare zi ca pe o victorie! ). Nu mă recunosc, nu îmi amintesc vreodată să fi fost atât de anxioasă ca de când am aflat că voi deveni mamă…

PS. Bebe e cât o zmeură acum.

Cu alte cuvinte, reuşesc să îmi continui activităţile de zi cu zi fără să dau de bănuit la birou. Cu o excepţie. OBOSEALA. Sarcina asta te trage la somn, ceva de speriat…După ce că eram eu cu somnul, acum e jale. După ce că dorm 9 ore pe seară, mă ia o oboseală după-amiaza, de cad din picioare. Norocul meu că la birou avem o cameră cu paturi, unde putem să dormim dacă suntem prea obosiţi, ori pentru o femeie însărcinată, e aur curat.
Norocul meu că luna asta e cea mai lejeră din an ca volum de muncă, partea rea în schimb e că pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul anului, aşa creşte şi volumul. But let s get there when we get there ☺

Alt lucru care mă ajută la birou e faptul că avem birouri ajustabile, de poţi lucra şi în picioare, pentru că deja mi se umflă picioarele mai mult decât în mod normal (reţin multă apă, mereu e o diferenţă între cum arăt dimineaţa versus seara), aşa că faptul că nu stau, mă scuzaţi, în cur, 8 ore pe zi, ajută.

Cât depre pofte…Am atât pofte, cât şi adversităţi. Surpriza a fost că am început să dezvolt o adversitate pentru cafea – eu, cafegioacă înrăită! Am ajuns să beau cafea cam 4 zile din 7 – evident că nici asta nu ajută cu oboseala…
Am şi pofte, dar nu de speriat – ieri, de exemplu, Laur s-a conformat imediat, ca un drăguţ ce e el, şi m-a dus la Lidl doar că luăm crenvuştii lor Pikok, că visam la ei de câteva zile. Şi azi ne-am dus în mall după un fresh de portocale. Bine că nu sunt ciudăţenii, totuşi.

Sper să mă păstrez aşa ca stare şi în America, unde plec mâine, altfel vacanţa se anunţă puţin compromisă ☺

PS. Bebe e cât un bobuleţ de afină acum.

Deci mai bine îmi ardea cineva o palmă peste faţă în momentul ăla, că tot n-ar fi durut aşa tare. Am simţit că o să cadă cerul pe noi. Probabil doctorul a văzut reacţia amandurora, că s-a grăbit să adauge ce a crezut el că e o încurajare tare mică ,,Bine, eu vă spun riscurile, dar aşa, sarcina o puteţi pierde şi fără să faceţi nimic, doar stând în pat! ” Vai, vă mulţumesc mult, e fix ceea ce vroiam să aud, hai că acum m-am mai liniştit.

Deja mă vedeam dând telefoane la compania aeriană şi la toate hotelurile unde am plătit deja, rugându-i, fără succes, bineînţeles, să ne dea căruţa de bani înapoi. Am zis totuşi să încep cu Sfântul Google. M-am apucat să caut informaţii despre zborul în timpul primului trimestru, despre riscuri. Băi, două ore, cât am căutat, nu am găsit o dată informaţia cum că radiaţiile din timpul zborului ar însemna un pericol real pentru bebe. Şi nu mă refer la site-uri obsure, mă refer la articole ştiinţifice şi la recomandări ale Asociaţiei de Obstretrică din America. De forumuri nu mai vorbesc, cu sute de exemple de femei care au zburat în primul trimestru fără probleme, cu stewardeze însărcinate care zburau zilnic şi aşa. Mi-am amintit şi de Irina, cumnata mea, care a zburat când era însărcinată în săptămâna 4 şi 7, timp de 12 ore, nu 8.5, ca mine.

Am reuşit, treptat, să ne liniştim de tot, şi să realizăm că ăsta e doctorul nostru, mai prăpăstios. Totuşi, nu pot să nu îmi pun nişte întrebări în legătură cu el. De fiecare dată când mergem la el, mai tare ne nelinişteşte, şi nefondat. Dacă ar fi după el, ar trebui să mă înconjor de o capsulă din sticlă, eventual. De exemplu, tot ieri l-am întrebat ce sport am voie să fac în sarcină (nu ,,DACĂ”…,,CE”. Citisem că activitatea moderată e foarte încuranjată, mai ales înotul). I s-a contractat un muşchi al feţei de cum am zis sport.

– Jogging ?, îl întreb .
– Mm…mai bine plimbări uşoare.
– Înot ?, continui deja puţin exasperată, cu gândul că la asta nu are ce să mai zică.
– Mda, dar doar în apă naturală.

Şi de unde p*** mătii să fac baie în apă naturală, în Bratislava, mă ?, îmi venea să îl întreb. Dar mi-am dat seama că îmi răcesc gura de pomană.

Seara am fost cu ai mei şi cu Laur la un restaurant italienesc din Rusovce şi am mâncat paste şi tiramisu.