16 săptămâni – Am aflat ce o să avem !!

Ieri am fost la mult aşteptatul control de la 16 săptămâni, când poţi afla, în mod normal, sexul copilului.

Funcţionează tare ciudat mintea omului (sau inima ? 🙂  atunci când vine vorba de ce vrei, fetiţă sau băiat, versus ce reuşeşti să ai . Am, de exemplu, o prietenă, proaspăt mămică . Voia foarte tare o fată, dar a avut băiat, însă, după cum îmi spunea, ,,Nu l-aş da nici pe 10 fete acum! “. Şi cunosc multe cazuri de părinţi care s-au răzgândit faţă de ce voiau, atunci când şi-au cunoscut bebelul ( cunosc o singură excepţie – o mamă care, atunci când a aflat că şi al treilea copil e tot băiat, a început să plângă la doctor – But can you blame the poor woman ? ) .

În cazul nostru, povestea despre ce am vrut e cu cântec . Amândoi vrem doi copii, un băiat şi o fetiţă în cazul ideal, şi cu toate astea, pentru primul, până anul ăsta, eu voiam în primul rând fetiţă, iar Laur băiat .

Dar, cu o lună înainte să rămân însărcinată, am avut cel mai frumos vis : am visat că mă trezeam lângă un băieţel care râdea la mine, şi care semăna cu mine şi cu Laur : blond, alb la faţă, cu ochi albaştri. Nu ştiu cum să vă spun, dar eu m-am îndrăgostit de băieţelul meu din vis 🙂 În loc de ,,Bună dimineaţa “, i-am spus de atunci soţului ,,O să rămân însărcinată, şi o să îţi fac un băiat, o să vezi  ” . Săracul nu se aştepta la aşa declaraţii dramatice la prima oră!

Însă fix aşa a fost : la nici o lună a rămas însărcinată, şi am fost sigură de la început că e băiat. Atât de sigură, încât nici nu mi-am închipuit o clipă că ar putea fi fată! Mi-am prevenit familia de la început, ei fiind mai pro sexul feminin : ,,Luaţi-vă gândul, şi obişnuiţi-vă de acum cu ideea!  ”

Culmea e că între timp, de când am rămas însărcinată, şi soţul meu şi-a schimbat preferinţa, la modul că nu a mai avut nici o dorinţă pentru un sex anume, tot ce voia era să fie un copil sănătos, atât. Ce-i drept, de când cu spaimele mele să nu pierd sarcina sau să nu aibă ceva copilul, şi pentru mine tot asta a contat, doar că eram convinsă că e băiat.

Voiam doar o confirmare de la medic, care a şi venit ieri. Mă rog, nu 100%, că iarăşi copilul nu stătea cum trebuia, dar medicul a spus că aşa pare. Eu nici n-am nevoie de mai mult.

Aşa că avem un sex şi, implicit, un nume : Filip!

 

15 săptămâni (2)

Mama m-a anunţat la telefon :

– Eu nu m-am putut abţine, şi i-am luat deja bebeluşului câte ceva!

– Ce înseamnă ,, câte ceva ” ? , o întreb deja suspicioasă.

– O jumate de plasă!, îl aud pe tata pe fundal

– Nu înţeleg, ce ai reuşit să îi cumperi, de ai luat juma de plasă ?, o întreb.

– Păi, nişte body-uri, nişte maiouţe, tricouri…

– Cam ,,nişte câte ” aşa ?

– Câte 6 de fiecare!

– Şi mai ce ?, o întreb, pentru că ştiu cu cine am de-a face.

– Şi nişte jucării, hai , bine, recunosc!

– Dar, mama, nici măcar nu ştim ce e !, îi zic.

– Am luat aşa, să meargă şi la băieţel, şi la fetiţă!

Zic că ştiu cu cine am de-a face, pentru că ai mei sunt shopaholici (amândoi, da, aş spune că tata mai rău. ) . Ca să înţelegeţi si voi, odată, acum mulţi ani, când erau în concediu în străinătate, m-au pus să sun la compania aeriană cu care zburau, să îi întreb dacă au voie cu un palmier în avion ( ,,mini-palmier !” zicea mama).

În ritmul ăsta, s-ar putea să nu fiu nevoită să îi cumpăr copilului nimic.

PS. Chiar au venit cu palmierul atunci.

15 săptămâni

Ieri a fost prima dată când m-a întrebat direct cineva străin ,,Sunteţi însărcinată ? ” . Deci chiar a început să se vadă.

Mi-am cumpărat primele haine de maternitate : două perechi de blugi, de la H&M, două perechi de colanţi, un tricou şi o bluză. Şi, cel mai important : două perechi de ştrampi de maternitate acum vreo trei săptămâni, şi aici vreau să mă opresc puţin. Sunt foarte intrigată de descoperirea mea : de ce nu se vind ştrampii de maternitate peste tot, pentru toate femeile ?? De ce nu spune nimeni şi NEînsărcinatelor cât de comozi sunt ştrampii de maternitate ? Ştim toate cum te ţin ştrampii normali la burtă, şi vorbesc din perspectiva unei femei care până acum câteva luni avea un abdomen plat. Dar, cum mâncam orice, gata, mă şi strângeau. Nu vreau să mă gândesc care-i senzaţia pentru cele cu burtică din dotare. Eu, una, voi continua să port ştrampi de maternitate şi după ce nasc. Ştrampii normali ar trebui interzişi, serios. Nu vă fie ruşine să îi încercaţi pe cei de maternitate! Confortul ar trebui să primeze. O să îmi mulţumiţi 🙂

În altă ordine de idei, săptămâna asta am fost din nou la analize de sânge şi apoi la endocrinolog, că s-au făcut 6 săptămâni de la ultimul control. În sfârşit mi-au intrat valorile TSH-ului în normal, aşa că îmi lasă doza asta mărită de Euthyrox, şi mă mai duc de abia peste două luni la control.

Dar alt control îl aşteptăm cu nerăbdare de acum încolo : pe cel de săptămâna viitoare, de la 16 săptămâni, când o să aflăm ce avem !

Sau, cum îmi place mie să glumesc …când o să aflăm că avem un băiat 🙂

 

14 săptămâni (2)

Chiar dacă mă plângeam data trecută că nu voiam să se afle la birou aşa repede, îmi retrag cuvintele! Imediat am fost upgradată la statutul de ,,însărcinată” printre colegi, şi nu e rău deloc! De exemplu, azi, a făcut o colegă un tort trio de ciocolată GENIAL, şi cine a fost singura care a primit două bucăţi, să v-aud ?? Eeexact. 😀

Nu mă deranjează deloc să răspund aceloraşi întrebări de 5 ori pe zi ( ,,În aprilie se naşte. “/,,Nu, nu ştiu încă ce e. ” / ,, Da, vreau să nasc în România. ” / ,,O să intru în prenatal în februarie” ), îmi place să vorbesc despre sarcină.

Primii care m-au felicitat au fost, bineînţeles, cei doi proaspeţi tătici din echipa mea, am stat de vorbă o oră cu ei. A venit la mine mai întâi cazul fericit, care îmi spunea cum a fost când a născut nevasta lui (prin cezariană, fără probleme), şi cât de fain e cu copil mic în casă. Cum a plecat el, a venit cel cu cazul…mai puţin fericit, să spunem, săracul om e ca un zombie de când i s-a născut băieţelul, pentru că îi trezeşte de multe ori, iar el se încăpăţânează să doarmă cu bebelul şi nevasta.

M-au felicitat cam toţi colegii în ultimele zile, fiecare în felul lor, de la ,,Aaawww” al fetelor până la tough guy-ul echipei, care a venit la mine şi mi-a spus ,,Am auzit că ai decis să procreezi. Bravo ţie, avem nevoie de copii care să ne plătească pensia mai târziu! ”

14 săptămâni

Am anunţat vestea la serviciu. Le-am spus mai întâi team leaderului şi colegului cu care împart munca, şi team leaderul m-a întrebat ieri dacă poate anunţa vestea la şedinţa cu toată lumea. Dacă era după mine, n-aş fi spus nimănui până pe la vreo 6 luni, până nu devenea super evident, dar până la urmă m-a convins, cu condiţia să anunţe el, nu eu.

Ştiţi senzaţia aia de relaxare totală, când se uită 40 de oameni la tine, şi ţie nici că-ţi pasă ? Nici eu. Îmi venea să intru în pământ, să nu mai fiu în centrul atenţiei. Dar măcar acum nu or să fie momente ciudate, când văd lumea la birou că se uită la mine şi le stă pe buze să mă întrebe ,,Eşti însărcinată, sau doar te-ai îngrăşat ?”

14 săptămâni

Am ajuns la zi cu Jurnalul, aşa că de acum încolo fiecare postare este chiar din ziua respectivă, mai adaug doar în ce săptămână sunt 🙂

Acestea fiind spuse….M-am întors din vacanţa de la turci, la mare! Mai degrabă decât ce am făcut, pot să spun ce NU am făcut :
– Nu m-am mai lăfăit pe la saune şi baia turcească, ca pe vremuri
– Nu am mai făcut zeci de sărituri în cap pe zi (n-am făcut nici una, să ne înţelegem!)
– Nu m-am mai dat pe tobogane

Vedeţi voi, suntem acelaşi grup, format din 3 cupluri, care mergem la mare, de ani de zile. Doar că eu mereu eram cu băieţii mai mult. ,,Noi, băieţii ” ne întreceam în sărituri, ,,noi, băieţii ” ne chiţăiam în apă, în timp ce fetele stăteau la plajă, că lor nu le place apa. De data asta am stat şi eu cuminte cu fetele.

Pot să vă spun şi ce am făcut, din plin : am mâncat, tată. Dar serios acum, nu poţi să îi pui douăj’ de tipuri de prăjituri în faţă unei femei însărcinate şi să te aştepţi să nu guste. Oricum, când m-am întors, s-a răstit cântarul la mine de nu s-a văzut : 4 kile în plus, faţă de când am rămas însărcinată!

Am fost foarte atentă să nu mai răcesc de data asta, şi mi-am luat o mască din aia cum poartă medicii, cât timp am fost pe avion şi în aeroport (se găsesc cam în orice farmacie, apropo) . Şi, ca de obicei în locurile astea aglomerate, toată lumea strănuta în jurul meu, dar nu am mai luat nimic (în timp ce soţul chiar a răcit) .

Rămâne acum să mă cuminţesc cu mâncatul, că nu mai am nici o scuză!

25 septembrie

Astăzi am fost la ecografia de 12 săptămâni, este un control puţin mai amănunţit, de sfârşit de semestru 1. ,,Ai emoţii? “, mă întreabă soţul când aşteptam să intrăm la doctor. I-am răspuns că am emoţii de fiecare dată când suntem acolo.

Intrăm la doctor, şi când începe ecografia, copilul era întors, nici vorbă să vadă ceva doctorul din poziţia respectivă. ,,Cred că doarme, hai să încercăm să îl trezim! ” ne spune doctorul, şi începe să mişte mai abitir capătul de la ecograf. Am înţeles de ce făcea asta, pentru că bebele simte ultrasunetele (am citit într-un articol al unui reputat doctor ecograf că bebeluşul percepe sunetul ecografiei ca pe un tren care intră în gară – pretty scary! ), şi într-adevăr, a început să se mişte ! Ecografia a durat minute bune, pentru că doctorul tot încerca să vadă ceva anume, şi nu reuşea, poziţia copilului tot nu era cea mai bună.

Între timp, mie îmi venea să îi zic, văzându-l pe bebe cum se mişca întruna, ,,Auzi, hai, îmi mai stresezi mult bebeluşul cu trenul tău ? ” , dar pe de altă parte şi eu voiam, bineînţeles, să vadă doctorul tot ce era de văzut, pentru că de abia la jumătatea controlului ne explică şi doctorul care era scopul consultaţiei : el făcea un prin screening pentru semne de anomalii genetice, mai ales pentru Sindromul Down!

Într-un final, doctorul ne-a spus că toate cele trei semne pe care le căuta pentru a confirma că bebeluşul nu pare să prezinte anomalii genetice, sunt acolo, într-adevăr. Şi că îmi va lua şi sânge pt analiza de Sindrom Down, şi că mai investigăm mai bine posibile anomalii şi la următoarele două controale, la 16 şi 20 de săptămâni, când se va vedea totul mai bine.

Ne-a mai dat două poze cu bebelul, moment când îl întreb, pentru liniştea mea, ,,Acum că am ajuns în săptămâna 12, putem considera sarcina sigură, nu ? ” Evident, sunt o naivă dacă încă nu am înţeles că doctorul meu nu o să spună niciodată ceva reasigurator : ,, Pot doar să spun că până în momentul acesta, sarcina decurge bine, totul este normal. Dar de abia după controalele de la săptămânile 16 şi apoi 20 putem ştii cu adevărat dacă totul este OK cu copilul. ”

Adicătelea, încă 2 luni, tot cu grijă o să stau. Deşi am impresia că oricum am intrat într-o horă a grijilor care nu se va mai termina niciodată de-acum încolo…

22 septembrie – 11 săptămâni

M-am urcat pe cântar. Nu e bine. 2,5 kg în plus. Deja. Sunt aproape în 12 săptămâni, deci finalul primului trimestru, am citit că e normal să te îngraşi 2 kg în primul, 5 kg în al doilea, şi 6 în al treilea trimestru, şi vreau să mă încadrez în parametrii ăia, dar deja am trecut peste.

Ce-i drept, când mă uit la ultimele două săptămâni, de când mi-au dispărut şi greţurile, mi se face ruşine : chiar m-am lăfăit! Am avut poftă de cartofi prăjiţi cu brânză rasă, am mâncat (seara!). Am vrut tiramisu, am mâncat. De fapt, am avut cam multe pofte, şi mi le-am satisfăcut pe toate.

Problema e alta : că într-o săptămână plec la turci, la ultra all inclusive, şi să te ţii atunci! Nu ştiu cum să vă spun, dar eu sunt mare fan baclavale. Şi cataifuri. Şi kebab, şi toate alea ale turcilor, for that matter. Nu a fost an să nu mă întorc cu câte un kil (bine, hai, două!) în plus de la turci.

Măcar în alţi ani le dădeam jos după cu sport şi abţinere, dar ceva îmi spune că anul acesta, nu o să mai văd acul cântarului ducându-se în jos.
După concediul din Turcia trebuie să mă cuminţesc.

17 septembrie – 10 săptămâni

Citeam deunăzi la o blogeriţă cunoscută, pe care de altfel o urmăresc cu drag, cum se bătea în piept că ea din momentul în care a aflat că e însărcinată nu a mai pus gram de ciocolată în gură, şi nu a mai băut pic de cafea. Şi stăteam şi mă întrebam ,,Mă, dar ştie ea ceva ce nu ştim noi, muritorii de rând, legat de consumul de cafea şi ciocolată pe timpul sarcinii ? ” .

Pentru că şi eu m-am interesat imediat ce am aflat că am rămas însărcinată, de ce ai şi ce nu ai voie să consumi, şi nu am găsit nimic despre ciocolată; cât despre cafea, peste tot am găsit aceeaşi informaţie : o cafea pe zi, în general, este acceptabilă, însă nu mai mult. Aşa că de unde dorinţa asta de a te auto-pedepsi ?!

Se pare că nu a fost doar întrebarea mea, pentru că primul comentariu era de la o cititoare care o întreba de ce a renunţat la ciocolată. Răspunsul blogeriţei a fost că ciocolata are zahăr rafinat, care nu e ok pentru nimeni. Eu înţeleg ce spune, dar primul gând care mi-a venit în minte a fost legat de povestea lui Ion Creangă cu drobul de sare …

Peste tot aud sau dau de mame panicate, nu care cumva să facă ceva greşit, nu care cumva să pună copilul mâna pe jos, că se umple de bacterii, că să nu ştie copilul ce e acela zahăr până la 7 ani, am auzit de altele care în timpul sarcinii îşi făceau griji că nu ştiu cum să lupte împotriva transpiraţiei, că ele nu mai folosesc deodorant, pentru că are chimicale, care vin în contact cu pielea, deci afectează copilul.

Respiraţi adânc, oameni buni! Nu o să aibă copilul malformaţii dacă folosiţi deodorant, nici nu o să devină dependent de dulciuri dacă gustă o prăjitură o dată la câteva luni! De ce trebuie să ne scărpinăm chiar şi atunci când nu ne mănâncă ? În ritmul acesta, până se duce copilul la şcoală, o să o luaţi razna de griji….

14 septembrie – 10 săptămâni

De când cu sarcina, am impresia că tot ce fac este să văd doctori. Cu obstetricianul deja mă văd mai des decât cu cunoscuţii, la care se adaugă endocrinologul, cardiologul, săptămâna asta oftalmologul…Sunt curioasă câţi o să mai bifez.

Săptămâna asta mi-a venit rândul la oftalmolog deoarece am făcut conjunctivită. Nu am avut niciodată nici un fel de probleme cu ochii, dar se pare că sistemul meu imunitar e atât de scăzut acum, încât iau orice boală de contact . Ca simptome, doar mă ustură puţin ochii, dar de arătat, arăt groaznic, treptat, ochii au devenit complet roşii, arăt foarte bolnăvicios .

Luni, când am fost la obstetrician, m-a trimis la oftalmolog, care mi-a dat să îmi pun 2 tipuri de picături, de 4 ori pe zi, timp de 10 zile (Ain’t nobody got time for that, doc! ) Mi-a recomandat şi să nu mă uit în ecrane timp de câteva zile, aşa că iată-mă şi într-un mini-concediu medical, care se leagă frumos cu ziua de 15 septembrie, care e liberă aici.

PS. Bebe e cât o prună.